MAP

Cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței Episcopale Italiene. Cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței Episcopale Italiene.  

Zuppi: Papa ne cere să facem din fiecare comunitate o ”casă a păcii”

Președintele Conferinței Episcopale Italiene, cardinalul Matteo Zuppi, a vorbit mass-mediei de la Vatican, într-un interviu, despre invitația papei Leon al XIV-lea de a dezvolta activitatea pastorală pentru pace în toate diecezele.

Andrea Tornielli și Andrea Monda – Cetatea Vaticanului

Sâmbătă, 12 iulie a.c., cardinalul Matteo Zuppi, președinte al Conferinței Episcopilor Italieni, a oferit pentru mass-media de la Vatican un interviu pe tema păcii. Conversația a pornit de la cuvintele pe care papa Leon al XIV-lea le-a rostit la 17 iunie a.c., primind Conferința Episcopilor Italieni, cărora a dorit să le dea o indicație precisă, dramatic de actuală, în raport cu timpurile pe care le trăim, cerând tuturor diecezelor să dezvolte o pastorală a păcii.

Papa a vorbit valorizând inițiativa școlilor păcii, o experiență care aparține deja unor dieceze, dar a precizat că aceasta este într-un fel o necesitate urgentă pentru toată lumea. Întrebat cum a înțeles aceste cuvinte ale papei și ce se intenționează să se facă într-un mod concret pentru a le pune în practică, cardinalul Zuppi a răspuns: ”Este important - și vă mulțumesc pentru acest lucru - să găsim momente de comparație, să fim capabili să dialogăm pe aceste teme, care astăzi, aș spune, sunt decisive și dramatice; pentru că nu ne putem limita la o discuție academică despre pace, care în cele din urmă ar fi un dialog al celor care sunt bine și care discută despre cum să fie mai bine; nu, aceasta este o discuție tragică care se confruntă cu numeroasele războaie, cu violența teribilă, cu logica reînarmării, adică a alimentării războaielor, cu logica de a crede că armele sunt singura modalitate de a evita războiul sau de a aduce pacea. Papa a folosit această expresie foarte concretă și eficientă: ”o casă a păcii”. Care este, așadar, angajamentul? În primul rând, este rugăciunea. Ca și consiliu permanent al Conferinței Episcopale Italiene în această privință, am subliniat ocazia Rusaliilor și, de aici, nevoia de a găsi alte ocazii pentru a implica toate comunitățile noastre; Rusaliile sunt, de fapt, un moment de reunire, toate națiunile unite prin spirit, exact opusul Babelului, și am dorit ca acest moment să devină o mare invocare pentru pace. Prin urmare, rugăciune, și apoi primire și solidaritate. În primire, de fapt, se află antidotul violenței și războiului, iar pe de altă parte, solidaritatea este esențială pentru a-i ajuta pe cei copleșiți de furtuna războiului. Vă voi da un exemplu care a implicat multe organizații Caritas, cu mare bucurie în cei care sunt primiți și în cei care primesc: copiii care au venit din Ucraina pentru o perioadă de pace, un moment de pace din război. Și mă gândesc, în special, la cei care au fost primiți cu brațele deschise de copiii ”Taberei de Vară a Sfântului Scaun de la Vatican”, minunata inițiativă care există de ani de zile pentru copiii angajaților, datorită muncii preotului Franco Fontana. Nu este o coincidență faptul că Zelensky i-a mulțumit papei pentru această primire”.

Parohia, ca o casă a păcii care poate fi și o ”școală a păcii”: întrebat dacă este, așadar, educația calea fundamentală spre construirea păcii, cardinalul a subliniat: ”Acesta este cu siguranță un mesaj frumos pentru Ziua Mondială a Păcii: educația ca ”nume al păcii”. Și pentru că trebuie să fim atenți, astăzi, din păcate, există o educație pentru război, care este cea a violenței, urii, ignoranței, prejudecăților... Mă gândesc la ”războinicii tastaturii”. În opinia mea, aceasta este o formă de alfabetizare, de educație pentru război. Războiul nu vine niciodată pe neașteptate, nu este un fulger. Dacă apare, este ceva ce apare într-un mediu și asta pentru că acel mediu s-a încălzit deja, este deja electrizat și nu a avut parte de educație pentru pace, care constă tocmai în a face contrariul, adică să facă cunoscut, să creeze legături, respect, atenție, rețele de întâlnire. Cred că este foarte important ca o casă a păcii să facă un mic antrenament zilnic pentru a contracara procesul care duce la crearea de ”războinici ai tastaturii” și să inițieze în schimb procese opuse în școli, în activitățile extrașcolare din parohii. Mă gândesc la exemplele minunate ale atâtor programe after-school și școli de limba italiană. Multe parohii și realități organizează aceste școli pentru că limba este și prima modalitate de a-i face pe oameni să se simtă ca acasă, de a le da cheia casei. Sau mă gândesc la acei copii și tineri care, paradoxal, sunt încă considerați străini, când, de fapt, sunt amici și, prin urmare, ar trebui să fie datoria noastră firească să-i ajutăm, să-i protejăm, să-i ajutăm să se recupereze chiar și acolo unde se confruntă cu dezavantaje, evident din cauza circumstanțelor ambientale ale familiilor lor. Aceste semne, pe care le văd în atâtea locuri, cred că sunt începuturile ”alfabetizării” necesare pentru a crea școli ale păcii. Sunt medii de viață care favorizează întâlnirile și înțelegerea a ceea ce se întâmplă, pentru că în realitate există atâta ignoranță și, prin urmare, atâta polarizare. Trebuie, așadar, să ne intensificăm educația, cunoștințele și, prin urmare, informarea corectă”.

Să ne întoarcem la cuvintele papei Leon al XIV-lea de a face din parohii case ale păcii. Întrebat dacă poate fi această invitație și o ocazie de a reflecta la natura parohiei, la destinul acesteia și la nevoia de schimbare în care trebuie să investească și parohia, cardinalul Matteo Zuppi a specificat: ”Da, cu siguranță, și cred că parohiile se schimbă, în special în centrul și în nordul țării noastre. Până acum, parohiile la singular devin aproape rare, dar în general sunt întotdeauna parohii la plural și acest lucru ajută și la creșterea comuniunii. Nu mai există ”parohia mea unică”. Ideea este, totuși, că parohia este cu adevărat o casă și, în schimb, riscăm uneori, trebuie să recunoaștem acest lucru, ca parohiile să fie locuri anonime. Marea provocare este de a țese fraternitatea, de a construi comunitatea, de a crește cunoștințele, capacitatea de relaționare. De câte ori am subliniat tema relațiilor, care, însă, nu este același lucru cu grupurile de auto-ajutorare. Nu este vorba de a petrece un pic de timp împreună, nu este ca un spațiu de locuințe, ci mai degrabă o casă - folosesc în mod deliberat o expresie dragă papei Francisc: o casă unde fiecare se poate simți ca acasă. Cred că aceasta este marea provocare a tuturor timpurilor și aș spune cu atât mai mult astăzi, într-o lume care ne izolează și ne desparte. În Italia, una din trei familii este formată dintr-o singură persoană, o cifră în creștere, în timp ce scăderea natalității reduce adesea casele la garsoniere. Biserica, așadar, ar trebui să fie un loc unde masa este întotdeauna mare și toți, chiar și cei singuri, pot găsi locul unde descoperă că au cu adevărat mulți frați și surori”.

Au trecut două luni de la alegerea papei Leon, o alegere care a fost surprinzătoare din anumite puncte de vedere, chiar și din punctul de vedere al unui laic trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că există ceva care scapă omului și este inexplicabil, de fapt, se pune întrebarea cum a fost posibil ca 133 de persoane din medii și limbi diferite, dintre care majoritatea nu se întâlniseră niciodată, în mai puțin de 24 de ore, să-l aleagă pe episcopul Romei cu o majoritate atât de mare. Pornind de la acest fapt istoric, să vorbim și despre aceste prime două luni de pontificat: ”Și eu împărtășesc această reflecție”, a spus cardinalul, ”pentru a o spune cu o glumă: algoritmul nostru este întotdeauna cel mai bun, este inegalabil, Duhul Sfânt este algoritmul care le însumează pe toate. Dincolo de glumă, aș spune că aceste alegeri au fost, fără îndoială, o sursă de mare bucurie, bucuria de a putea răspunde lungii așteptări într-un timp atât de scurt. Aceste două luni mi se par marcate de atâta blândețe, atâta determinare și o dorință de a relua drumul, așa cum se întâmplă întotdeauna cu schimbările...De aceea cred că acestea sunt luni cu adevărat importante, care se încadrează și în programul Anului Sfânt, acest timp de momente intense de împărtășire, de întâlniri în care putem fi împreună, chiar și fizic, reluând drumul împreună. În acest context, îl însoțim pe papa Leon cu prietenia noastră, cu rugăciunile noastre mai ales și cu ascultare...Ascultând și fiind alături de el, făcându-l să se simtă aproape, repet, în acest context al Jubileului, pentru a profita de ocazia ca toți să înțeleagă frumusețea drumului nostru, a acestui Jubileu care pregătește pentru speranță, care ne aduce speranță. Într-o lume ca cea de astăzi, cred că Anul Sfânt este cu adevărat o mare oportunitate, Jubileul Speranței să fie trăit cu papa Leon”.

14 iulie 2025, 12:19