Cicliștii de la ”Giro d'Italia” vor pedala în Grădinile Vaticanului pe 1 iunie
Giampaolo Mattei – L'Osservatore Romano
Duminică, 1 iunie a.c., Francesco Moser, unul dintre cei mai de succes sportivi din toate timpurile (inclusiv la Giro d'Italia din 1984), va fi și el prezent pentru a urmări cu emoție și pasiune trecerea cicliștilor de la Giro d'Italia prin Vatican. Și el a fost acolo, ”eram foarte tânăr, aproape la debut, pe 16 mai 1974, când papa Paul al VI-lea a dat startul Turului Italiei în curtea bisericii San Damaso. De neuitat!”, își amintește astăzi Moser: ”A fost un eveniment extraordinar faptul că noi, cicliștii, în echipament de curse, am fost întâmpinați de papa Montini. Erau Merckx, Gimondi, Fuente... eram cu toții emoționați de acea primire paternă, emoționați de faptul că l-am văzut pe papa Paul al VI-lea dând startul cursei cu un steag în mână”.
Francesco Moser nu este genul care se emoționează ușor, cu caracterul său tenace, la fel de stâncos ca munții din Trentino-ul său. ”Papa este... papa, nu se glumește!” spune el, cu o avalanșă de amintiri și anecdote. Începând cu prenumele său: Francesco. Nu ar fi trebuit să fie numit Francesco: ”Sunt al zecelea copil și, în tradițiile noastre de familii din mediul rural «numeroase» ar fi trebuit să fiu numit, tocmai, Decimo! (n.r. al zecelea). Totuși, mama mea, Cecilia, a vrut neapărat să-mi dea numele Francesco. Înaintea mea s-au născut surorile mele Lucia și Giacinta: aceasta este o dovadă, chiar și în alegerea numelor, a devoțiunii deosebite a mamei mele față de Preasfânta Fecioară Maria de la Fatima.
”Credința creștină”, mărturisește Moser, ”face parte din însăși viața locuitorilor satului său, Palù di Giovo. ”Este adevărat că, având trei frați mai mari — Aldo, Enzo și Diego — am devenit populari în ciclism, dar adevăratul «campion» din familie este un alt frate: Claudio. Claudio este un călugăr franciscan: la vârsta de 10 ani a plecat de acasă pentru a studia. Dar îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri când, toți împreună, l-am însoțit la aeroport: destinația Boston, unde a lucrat în parohie timp de aproximativ cinci ani. Părintele Claudio a avut întotdeauna un stil misionar și apoi și-a continuat slujirea ca preot paroh în Canada, la Toronto.
”L-am văzut foarte puțin în familie, dar spiritual a fost mereu alături de noi”, mărturisește Francesco. ”Întotdeauna m-am simțit aproape de el, chiar și în experiențele mele de ciclist, amintindu-mi de hirotonirea sa preoțească, alături de un alt locuitor al satului nostru, și de celebrarea primei lor Liturghii în Palù”.
Spiritualitatea este intrinsecă ciclismului, reiterează Moser: ”În etapele Giro d'Italia, dar s-ar putea spune că în fiecare cursă, pedalezi pe lângă sanctuare, în special pe lângă cele mariane. Și când urcam munții, aproape întotdeauna acolo sus, în vârf, era un sanctuar. Sunt ”locuri speciale ale sufletului” și ne pătrund atât de mult inimile încât ne întoarcem acolo pentru a ne antrena sau, așa cum fac eu acum, la 74 de ani, din dorință personală”. Moser își amintește, în special, de trei: sanctuarele de la ”Montevergine” – ”care era și locul antrenamentelor când eram în armată” - de la ”Tindari” și de la ”Divino Amore”, la marginea Romei, ”unde mi-am lăsat bicicleta în semn de omagiu adus Mariei”. Același gest l-a făcut și la sanctuarul ”Mariei del Ghisallo”, ocrotitoarea cicliștilor, ”în plus, pe drumurile din Giro di Lombardia, pe care l-am câștigat de două ori, printre numeroasele ”ex voto” (n.r. donație în urma unei promisiuni) am vrut să existe, în semn de recunoștință, bicicleta mea cu care am făcut recordul de o oră”.