MAP

Expoziția ”Codex” din spațiile Bibliotecii Apostolice a Vaticanului Expoziția ”Codex” din spațiile Bibliotecii Apostolice a Vaticanului 

”Codex”. Expoziție istorică la Biblioteca Apostolică a Vaticanului

Biblioteca Apostolică a Vaticanului și Fundația Colnaghi au organizat în perioada 23 mai – 2 iunie a.c., o expoziție de valoare ”caritabilă și istorică” dedicată mai multor artiști din secolul al XVII-lea și papilor care i-au susținut. Inițiativa, cu opere de artă din colecții private, are loc într-un timp special: Anul Jubiliar și alegerea papei Leon al XIV-lea.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
27 mai 2025 – Vatican News.
Fundația Colnaghi și Biblioteca Apostolică a Vaticanului au organizat expoziția CODEX, dedicată unor artiști precum Caravaggio, Bernini și Tintoretto, dar și papilor care i-au susținut: Clement al VII-lea, Paul al V-lea și Urban al VIII-lea: au transmis printr-un comunicat de presă cele două instituții organizatoare.

Evenimentul cultural filantropic de valoare istorică este găzduit în spațiile Bibliotecii Apostolice în perioada 23 mai – 2 iunie 2025 și oferă publicului larg o selecție de opere reunite de Fundația Colnaghi, lucrările fiind însoțite de documente de arhivă și manuscrise din Biblioteca Apostolică pentru ”o conexiune vizuală și semantică” dintre bibliotecă și artă.

Inițiativa, se mai spune în comunicatul de presă, se încadrează în orizontul unei înțelegeri pe termen lung, semnată de Colnaghi și Biblioteca Apostolică, în care sunt prevăzute diferite proiecte precum recalificarea și valorizarea Secției de Arhivă a Bibliotecii, dar și digitizarea unor manuscrise rare și prețioase. Înțelegerea este susținută de Asociația Mecenaților Bibliotecii Apostolice a Vaticanului (Association of Patrons of the Vatican Apostolic Library), care s-a format ca o sub-secție caritabilă a Fundației Colnaghi.

”Dacă spațiul și timpul din mersul ciclic al vieții ne arată că trecutul nu are, de fapt, nici început și nici sfârșit, dar lasă numai urme, astăzi, în cadrul splendid al Bibliotecii Apostolice a Vaticanului, avem onoarea de a contribui cu o mică pagină la conservarea și transmiterea câtorva dintre aceste urme”, scrie Candida Lodovica de Angelis Corvi în introducerea la catalogul expoziției. ”Acesta este motivul”, se mai spune în introducere, ”care se află în spatele numelui ales pentru această expoziție: CODEX. Acesta exprimă voința de a exprima simțul apartenenței în codice și urgența de a recunoaște în memorie urmele naturii contradictorii a sistemelor noastre complexe. (...) Fiecare operă expusă este o mărturie a Istoriei, dar mai presus de toate a relecturii acesteia pe care o facem noi”.

În spirit de deschidere și dialog, dar și pe linia vocației sale la diplomație culturală, Biblioteca Apostolică a Vaticanului a acceptat ”cu entuziasm și gratitudine” această colaborare excepțională cu Fundația Colnaghi, menită să susțină cu precădere proiectul de recalificare a Secției Arhive. Împărtășirea comună a respectivului patrimoniu prin inițiativa ”Codex”, se mai adaugă în comunicat, este pentru Bibliotecă ”un instrument esențial pentru a construi punți între culturi”.

La rândul său, bibliotecarul și arhivistul Sfintei Romane Biserici, mons. Cezare Pagazzi, și-a exprimat gratitudinea față de Fundația Colnaghi pentru această susținere, în timp ce prefectul Bibliotecii, preotul Mauro Mantovani a evidențiat ”ocazia privilegiată” a expoziției ”Codex” pentru ”a promova un dialog profund între opere de artă, spații și semnificații”.

Expoziția, se amintește la finalul comunicatului, coincide cu două momente istorice extraordinare, Anul Jubiliar și alegerea papei Leon al XIV-lea, stabilind ”un prilej chiar mai bogat în semnificație pentru o unitate colectivă, învățare și uimire pe linia unei îndelungate tradiții de promovare culturală și de conservare a patrimoniului”.

Colaborarea dintre Biblioteca Apostolică a Vaticanului și Fundația Colnaghi, cea mai veche galerie de artă din lume, va oferi cunoscătorilor o prețioasă ocazie de a descoperi noi parcursuri de cercetare academică, facilitate de accesul la un ansamblu excepțional de opere de artă și de documentele de arhivă care atestă numele celor care le-au comisionat, contextul istoric și evenimentele din perioada respectivelor capodopere.

27 mai 2025, 12:18