杏MAP导航

Cetatea Vaticanului 鈥� E. Asmarandei
4 aprilie 2025 鈥� Vatican News. 鈥滸estul jubiliar de a trece prin Poarta Sfânt膬 este o mi葯care simbolic膬 prin care ne exprim膬m dorin葲a de a l膬sa p膬catul în urma noastr膬 pentru a avea acces la via葲a lui Cristos, poarta deschis膬 a speran葲ei 葯i calea care ne conduce la mântuire. Primii pa葯i ale acestor medita葲ii din Postul Mare ne-au reamintit c膬, pentru a r膬mâne ferm uni葲i cu El, trebuie s膬 înv膬葲膬m s膬 înot膬m în apele botezului nostru, acordându-ne mi葯c膬rile la ritmul Evangheliei. În m膬sura în care r膬mânem docili la îndemnurile interioare ale Duhului Sfânt, suntem capabili s膬 urm膬m o cale care s膬 ne conduc膬 la a-l pune pe cel膬lalt în centru, într-un mod liber 葯i în acord cu iubirea lui Dumnezeu鈥�, a eviden葲iat predicatorul Casei Pontificale, preotul capucin Roberto Pasolini, în cea de-a treia predic膬 din Postul Mare 2025, vineri, 4 aprilie a.c., în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, a c膬rei tem膬 s-a referit la bucuria învierii.

鈥滳el mai inspirat moment din via葲a lui Cristos鈥�, a continuat preotul capucin, 鈥漰entru c膬l膬toria noastr膬 de discipoli este, f膬r膬 îndoial膬, cel al învierii sale. Contemplând aceast膬 etap膬 a evenimentului cristologic, atât de decisiv膬 葯i atât de misterioas膬, putem atinge lumina de care avem nevoie pentru a ne îndrepta pa葯ii pe calea cea bun膬, f膬r膬 a avea a葯tept膬ri false sau prea idealiste cu privire la ceea ce voin葲a lui Dumnezeu ne cere s膬 tr膬im鈥�.

鈥滱 privi spre înviere鈥�, a eviden葲iat predicatorul Roberto Pasolini, 鈥�înseamn膬 s膬 nu ne l膬s膬m cople葯i葲i de teama de suferin葲膬 葯i de moarte, ci s膬 ne men葲inem privirea fixat膬 pe 葲elul spre care ne c膬l膬uze葯te iubirea lui Cristos. Trecerea prin Cristos, poarta care duce la plin膬tatea vie葲ii, necesit膬 o renun葲are pre葲ioas膬: abandonarea convingerii c膬 este imposibil s膬 ne ridic膬m din e葯ecuri 葯i înfrângeri cu o inim膬 încrez膬toare, gata s膬 o lu膬m de la cap膬t 葯i s膬 ne redeschidem c膬tre ceilal葲i. Mai ales fa葲膬 de cei care ne-au r膬nit, dar nu au putut rupe leg膬tura care ne une葯te鈥�.

鈥滳ea mai mare surpriz膬 con葲inut膬 de Evanghelii鈥�, a mai spus el, 鈥漬u este atât faptul c膬 un om - Fiul lui Dumnezeu - a înviat din mor葲i, cât modul în care a ales s膬 fac膬 acest lucru, l膬sându-ne o m膬rturie minunat膬 a modului în care iubirea este capabil膬 s膬 se ridice dup膬 o mare înfrângere pentru a-葯i continua drumul de neoprit. Ne convine s膬 pornim de la experien葲a noastr膬 comun膬. De fiecare dat膬 când reu葯im s膬 ne ridic膬m 葯i s膬 ne revenim dup膬 ce am suferit o mare traum膬 în sfera afectiv膬, primul lucru la care începem s膬 ne gândim este cum ne putem r膬zbuna, de exemplu f膬cându-i s膬 pl膬teasc膬 pe cei pe care îi consider膬m responsabili pentru ceea ce am suferit. Dup膬 ce a ie葯it din iadul mor葲ii, Isus nu simte nevoia s膬 dea vina pe ceva sau pe cineva pentru ceea ce s-a întâmplat, nici s膬 î葯i afirme superioritatea fa葲膬 de cei care au fost protagoni葯ti sau complici la moartea sa. Singurul lucru pe care Isus - de acum Domn al vie葲ii 葯i al mor葲ii - alege s膬 îl fac膬, este s膬 se manifeste prietenilor s膬i鈥�, f膬r膬 excese, dar cu o modestie plin膬 de bucurie.

鈥漋ia葲a nou膬 葯i ve葯nic膬 pe care Tat膬l i-a d膬ruit-o Fiului鈥�, a subliniat preotul Pasolini, 鈥漝up膬 punerea sa în mormânt, nu este o alt膬 existen葲膬, ci consecin葲a acelei vie葲i atât de pline 葯i rev膬rsate de bine pe care moartea nu a putut-o învinge. În seara aceleia艧i zile, prima a s膬pt膬mânii, de艧i u艧ile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor 艧i le-a zis: 鈥漃ace vou膬!鈥�. Zicând aceasta, le-a ar膬tat mâinile 艧i coasta. Discipolii s-au bucurat v膬zându-l pe Domnul (Ioan 20, 19-20)鈥�.

鈥漃arcurgând Evangheliile Învierii鈥�, a spus mai spus predicatorul, 鈥�întâlnim dovada singular膬 c膬, Cel Înviat nu are nevoie de gesturi spectaculoase 葯i extraordinare pentru a putea dezv膬lui darul noii sale existen葲e. Lumina Învierii sale este mult mai pu葲in orbitoare decât cea a Schimb膬rii la Fa葲膬. Prin învierea sa, Domnul Isus ne-a l膬sat un testament pre葲ios, dezv膬luind comorile ascunse în umanitatea noastr膬 atunci când aceasta se las膬 modelat膬 de Duhul Sfânt, conformându-se chipului 葯i asem膬n膬rii lui Dumnezeu. Aceste atitudini 葯i moduri de a fi, nu ar trebui rezervate doar pentru momentele dificile, când trebuie s膬 ne ridic膬m 葯i s膬 revenim pe drumul cel bun. Cristos nu 葯i-a improvizat învierea, ci a preg膬tit-o în timp, înv膬葲ând s膬 tr膬iasc膬 acele dispozi葲ii interioare în care, în t膬cere, se coace s膬mân葲a vie葲ii ve葯nice鈥�.

鈥漇tabilind cu noi rela葲ii de iubire dezinteresat膬鈥�, a conchis predicatorul Casei Pontificale, 鈥滵omnul a în葲eles c膬 este inutil s膬 ne sup膬r膬m atunci când lucrurile nu merg conform planului. Mai fructuos este s膬 relu膬m calea întâlnirii, cu încrederea c膬 mai sunt înc膬 multe de experimentat 葯i de descoperit. A r膬mâne liberi chiar 葯i în cele mai dificile rela葲ii este singura cale de a reînvia posibilitatea vie葲ii printr-o iertare autentic膬, capabil膬 s膬 regenereze leg膬turile rupte de timp 葯i de p膬cat. Numai astfel, f膬r膬 ranchiun膬 sau resentimente, s膬 devenim martori a acelei iubiri mai mari pe care nici apele r膬ului, nici moartea nu o pot stinge. Puterea Învierii este direct propor葲ional膬 cu tenacitatea carit膬葲ii, flac膬ra imprimat膬 în inimile noastre de c膬tre Domnul 葯i sigiliul unei vie葲i ve葯nice deja în aceast膬 lume鈥�.

Tat膬, care prin unicul t膬u fiu ai învins moartea 葯i ne-ai deschis calea spre via葲a ve葯nic膬, d膬-ne nou膬, care celebr膬m învierea Domnului, s膬 rena葯tem în lumina vie葲ii, înnoi葲i de Duhul t膬u. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

A treia predic膬 din Post în Vatican, poate fi accesat膬, în italian膬, .