鈥漇f芒r葯itul oric膬rei judec膬葲i鈥�. A doua medita葲ie la Exerci葲iile spirituale din Vatican
Vatican News
Luni, 10 martie a.c., în cursul dimine葲ii, în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, predicatorul Casei Pontificale, preotul Roberto Pasolini, a 葲inut cea de-a doua medita葲ie a Exerci葲iilor spirituale pentru timpul Postului Mare.
Red膬m în cele ce urmeaz膬, în traducerea noastr膬 de lucru, o sintez膬 a celei de-a doua medita葲ii a predicatorului Casei Pontificale:
Parabola judec膬葲ii finale, relatat膬 în Evanghelia dup膬 Matei 葯i descris膬 în celebra fresc膬 a lui Michelangelo este interpretat膬 în mod obi葯nuit ca o chemare la caritate. Cu toate acestea, o analiz膬 mai atent膬 dezv膬luie o perspectiv膬 surprinz膬toare: nu este vorba despre o judecat膬 în sensul tradi葲ional, ci o declara葲ie care dezv膬luie realitatea deja experimentat膬 de fiecare persoan膬. Criteriul de acces la Împ膬r膬葲ia lui Dumnezeu nu este apartenen葲a religioas膬, ci iubirea concret膬 pentru cei mai mici fra葲i 葯i surori, care, în perspectiva evanghelic膬 sunt reprezenta葲i ca fiind ucenicii lui Cristos. Prin urmare, responsabilitatea cre葯tinilor nu este în primul rând de a face binele, ci de a le permite celorlal葲i s膬 îl fac膬.
Mai mult, parabola r膬stoarn膬 în葲elesul comun al judec膬葲ii: atât cei drep葲i, cât 葯i cei nedrep葲i, se arat膬 uimi葲i de cuvintele Regelui, semn c膬 binele f膬cut în ei a fost tr膬it în mod natural 葯i incon葯tient. Acest lucru sugereaz膬 c膬 accesul la via葲a ve葯nic膬 nu depinde de performan葲ele morale, ci de capacitatea de a tr膬i în iubire f膬r膬 calcul.
Catehismul afirm膬 c膬, la sfâr葯itul timpului, Împ膬r膬葲ia lui Dumnezeu se va manifesta pe deplin, transformând umanitatea 葯i cosmosul în 鈥漜eruri noi 葯i un p膬mânt nou鈥� (CCC 1042-1044). Aceast膬 speran葲膬 este înr膬d膬cinat膬 în promisiunea lui Cristos, care ne cheam膬 s膬 tr膬im deja, de acum, în aceast膬 perspectiv膬, f膬r膬 anxietate fa葲膬 de performan葲膬, ci cu încrederea c膬 Dumnezeu însu葯i este cel care va transforma umanitatea noastr膬 dup膬 chipul 葯i asem膬narea sa, conform acelui plan de iubire care este de la început.
Isus a anun葲at via葲a ve葯nic膬 nu ca o realitate viitoare 葯i îndep膬rtat膬, ci ca o condi葲ie deja accesibil膬 celor care ascult膬 cuvântul s膬u 葯i cred în Tat膬l (cf. Ioan 5,24). Evanghelia ne invit膬 s膬 recunoa葯tem c膬 via葲a ve葯nic膬 a început deja: ea se manifest膬 în modul în care tr膬im 葯i iubim, deschizându-ne la prezen葲a transformatoare a lui Dumnezeu. Adev膬rata surpriz膬 a judec膬葲ii finale va fi s膬 descoperim c膬 Dumnezeu nu a avut a葯tept膬ri de la noi, decât s膬 ne recunoasc膬 pe deplin ca fiind copiii s膬i, deja cufunda葲i în eternitatea sa.
