Papa Leon: Pe cruce, Isus nu apare ca un erou victorios, ci ca un cer葯etor de iubire
Cetatea Vaticanului 鈥� A. M膬rtina葯
Vatican News 鈥� 3 septembrie 2025. 搁别蹿濒别肠葲颈补 papei Leon al XIV-lea, de la audien葲a general膬 de miercuri, 3 septembrie, cu desf膬葯urare în Pia葲a San Pietro, s-a dezvoltat în jurul imaginii unui Dumnezeu "care nu se ru葯ineaz膬 s膬 cer葯easc膬 o înghi葲itur膬, pentru c膬 prin acest gest ne spune c膬 iubirea, pentru a fi adev膬rat膬, trebuie s膬 înve葲e 葯i s膬 cear膬, nu doar s膬 dea".
Pornind de la "momentul cel mai luminos 葯i, în acela葯i timp, cel mai întunecat din via葲a lui Isus", cel al P膬timirii, pontiful pune în lumin膬 dou膬 cuvinte care con葲in un mister imens: Mi-e sete (In 19,28) 葯i, imediat dup膬 aceea: S-a sfâr葯it (In19,30).
Preciz膬m c膬 reflec葲ia pontifului de miercuri, 3 septembrie a.c., intitulat膬 «R膬stignirea: Mi-e sete», face parte din seria de cateheze despre P膬timirea lui Isus, din ciclul catehezelor jubiliare "Isus Cristos speran葲a noastr膬".
Spunând "mi-e sete", Isus î葯i manifest膬 umanitatea lui 葯i a noastr膬 鈥� a eviden葲iat pontiful, observând c膬 "nimeni dintre noi nu poate fi autosuficient". Sfântul P膬rinte a eviden葲iat totodat膬 c膬 ultimele cuvinte ale lui Isus "sunt înc膬rcate cu o via葲膬 întreag膬, revelând sensul întregii existen葲e a Fiului lui Dumnezeu. Pe cruce, Isus nu apare ca un erou victorios, ci ca un cer葯etor de iubire. El nu proclam膬, nu condamn膬 葯i nu se ap膬r膬. El cere cu umilin葲膬 ceea ce nu poate da el însu葯i".
Cu referire la imposibilitatea de a ne salva singuri, papa Leon a explicat c膬 via葲a este "împlinit膬" nu atunci când suntem puternici, ci atunci când înv膬葲膬m s膬 primim, observând: "葮i în acel moment, dup膬 ce a primit un burete îmbibat în o葲et de la ni葯te str膬ini, Isus proclam膬: S-a sfâr葯it. Iubirea a devenit nevoia葯膬 葯i tocmai din acest motiv 葯i-a îndeplinit lucrarea".
Pontiful s-a oprit asupra paradoxului cre葯tin, spunând c膬 "Dumnezeu nu mântuie葯te prin a face, ci l膬sând s膬 se fac膬. Nu mântuie葯te prin învingerea r膬ului cu for葲a, ci prin acceptarea sl膬biciunii iubirii pân膬 la cap膬t. Pe cruce, Isus ne înva葲膬 c膬 omul nu se împline葯te prin exercitarea puterii, ci prin deschiderea plin膬 de încredere fa葲膬 de ceilal葲i, chiar 葯i atunci când ace葯tia sunt ostili 葯i du葯mani. Mântuirea nu este expresie a autonomiei, ci recunoa葯tere umil膬 a nevoii proprii, constând în exprimarea liber膬 a acesteia". Am putea sintetiza aceast膬 reflec葲ie a papei Leon, spunând: Dumnezeu scrie, dar cu mâna noastr膬.
Succesiv, Sfântul P膬rinte explic膬 faptul c膬 "împlinirea umanit膬葲ii noastre în planul lui Dumnezeu nu este un act de for葲膬, ci un gest de încredere", reliefând c膬 "Isus nu mântuie葯te printr-o r膬sturnare de situa葲ie dramatic膬, ci cerând ceva ce el însu葯i nu poate da". "葮i aici" 鈥� a continuat pontiful 鈥� "se deschide o u葯膬 c膬tre adev膬rata speran葲膬: dac膬 chiar 葯i Fiul lui Dumnezeu a ales s膬 nu fie autosuficient, atunci setea noastr膬 鈥� de iubire, de sens, de dreptate 鈥� nu este un semn de e葯ec, ci de adev膬r".
Spunând c膬 acest adev膬r, aparent atât de simplu, este greu de acceptat, pontiful a f膬cut urm膬toarea reflec葲ie: "Tr膬im într-o epoc膬 care r膬spl膬te葯te autosuficien葲a, eficien葲a 葯i performan葲a. Cu toate acestea, Evanghelia ne arat膬 c膬 m膬sura umanit膬葲ii noastre nu este dat膬 de ceea ce putem realiza, ci de capacitatea noastr膬 de a ne l膬sa iubi葲i 葯i, atunci când este necesar, chiar ajuta葲i.
Isus ne mântuie葯te ar膬tându-ne c膬 a cere nu este nedemn, ci eliberator. Este calea de ie葯ire din ascunz膬toarea p膬catului 葯i a întoarcerii în spa葲iul comuniunii. De la început, p膬catul a generat ru葯ine. Dar iertarea, iertarea adev膬rat膬, vine atunci când putem s膬 ne confrunt膬m cu nevoia noastr膬 葯i s膬 nu ne mai temem c膬 am putea fi respin葯i.
Setea lui Isus pe cruce este, prin urmare, 葯i a noastr膬. Este strig膬tul umanit膬葲ii r膬nite care înc膬 caut膬 apa vie. 葮i aceast膬 sete nu ne îndep膬rteaz膬 de Dumnezeu, ci mai degrab膬 ne une葯te cu El. Dac膬 avem curajul s膬 o recunoa葯tem, putem descoperi c膬 chiar 葯i fragilitatea noastr膬 este o punte c膬tre cer. Tocmai în a cere 鈥� nu în a poseda 鈥� se deschide o cale c膬tre libertate, pentru c膬 încet膬m s膬 ne prefacem c膬 suntem autosuficien葲i.
În fraternitate, în via葲a simpl膬, în arta de a cere f膬r膬 ru葯ine 葯i de a oferi f膬r膬 calcul, se afl膬 o bucurie pe care lumea nu o cunoa葯te. O bucurie care ne readuce la adev膬rul originar al fiin葲ei noastre: suntem creaturi f膬cute pentru a da 葯i a primi iubire".
"Dragi fra葲i 葯i surori" 鈥� a spus pontiful în încheiere 鈥� "în setea lui Cristos putem recunoa葯te toat膬 setea noastr膬. 葮i s膬 înv膬葲膬m c膬 nu exist膬 nimic mai uman, nimic mai divin decât a 葯ti s膬 spunem: am nevoie. S膬 nu ne fie team膬 s膬 cerem, mai ales când sim葲im c膬 nu merit膬m. S膬 nu ne fie ru葯ine s膬 întindem mâna. Tocmai acolo, în acel gest umil, se ascunde mântuirea".
