Cele cinci vizite ale președintelui Ion Iliescu la papa Ioan Paul al II-lea
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 6 august 2025. Era în data de 30 septembrie 2004, vizita fiind prilejuită de inaugurarea, la Muzeele Vaticanului, a expoziției "Ștefan cel Mare, punte între Orient și Occident", titlu definit "emblematic" de pontiful care avea să fie proclamat sfânt pe 27 aprilie 2014.
Președintele Ion Iliescu a fost primit în audiență de papa Ioan Paul al II-lea de cinci ori: la 1 februarie 1991, la 14 septembrie 1992, la 29 martie 1995, la 17 decembrie 2001 şi la 30 septembrie 2004.
Tot cu ocazia ultimei sale vizite la Sfântul Scaun, din 30 septembrie 2004, papa Ioan Paul al II-lea i-a spus președintelui României, Ion Iliescu: «Întâlnirea de astăzi îmi oferă ocazia de a-mi aminti cu emoție și recunoștință vizita memorabilă pe care am avut bucuria să o fac în România, în 1999», pontiful de origine poloneză exprimându-și gratitudinea pentru primirea, "cu căldură și entuziasm", cu ocazia venirii sale în România, în calitate de "pelerin al credinței și al speranței".
Amintirea bradului de Crăciun dăruit de România, în 2001
Ar merita amintită și o altă vizită a președintelui Ion Iliescu la Vatican, din 17 decembrie 2001, când o delegație condusă de președintele României a adus pomul de Crăciun destinat Pieței San Pietro. In cadrul audienței acordată delegației oficiale din România, care a avut loc în Sala Clementină din Palatul Apostolic, papa Ioan Paul al II-lea a adresat un discurs din care vă propunem câteva fragmente. Discursul se află în arhiva on-line a Sălii de Presă a Sfântului Scaun.
Spunea Ioan Paul al II-lea cu acea ocazie: «Sunt bucuros să vă primesc pe toţi, veniţi să-mi prezentaţi darul pomului de Crăciun, care anul acesta provine din Carpaţii Orientali, inimă a frumoasei şi dragii Românii. Vă mulţumesc pentru acest gest semnificativ, ce mă impresionează profund. Mulţumesc şi pentru ceilalţi brazi de Crăciun, destinaţi să împodobească diferite locuri din Vatican.
Prezenţa voastră îmi readuce în memorie zilele intense, pe care am avut bucuria să le petrec în iubita voastră Ţară, în cursul Vizitei Apostolice de neuitat de acum doi ani.
Îmi aminesc cu intensă emoţie întîlnirea cu Patriarhul Teoctist şi cu Biserica Orotodoxă Română; il amintesc de asemenea cu afecţiune pe venerabilul Cardinal Alexandru Todea și Comunitatea catolică plină de fervoare.
Profit bucuros de această oportunitate spre a reînnoi întregului popor român expresia gratitudinii mele pentru aleasa ospitalitate ce mi-a fost rezervată în acea circumstanţă.
Domnule Preşedinte, în timp ce Vă mulţumesc pentru amabila Dumneavoastră prezenţă şi pentru sentimentele cordiale pe care mi le-aţi exprimat în numele tuturor, doresc să subliniez prezenţa activă a României în anul care se încheie, în cadrul Preşedinţiei Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Dintre deciziile luate prin colaborarea Ţării voastre, îmi place să citez cele relative la tema valorilor spirituale şi a libertăţii religioase. Dumnezeu să continue binecuvântarea eforturilor Naţiunii române, spre a nu înceta să-şi desfăşoare cu fidelitate rolul de "punte" între diversele tradiţii culturale şi religioase europene, favorizând astfel pacea şi armonia între oameni.»
Românie, cu ajutorul lui Cristos, vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj
Este plăcut de amintit că, în 2003, în contextul împlinirii a 25 de ani de pontificat ai papei Ioan Paul al II-lea, într-o alocuțiune, președintele Ion Iliescu a amintit: «Atunci când a pășit pentru prima oară pe pământul țării noastre, Sanctitatea Sa a adresat poporului român și țării sale aceste cuvinte, nedepășite în cutezanță și afecțiune: „Românie, cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace. Dumnezeu să te binecuvânteze mereu”.»
Pentru Ion Iliescu, rugăciunea, Requiescat in pace.