Papa: 脦n膬l葲area la cer a Fecioarei Maria ne arat膬 鈥漜um鈥� 葯颈 鈥漰entru cine鈥� s膬 tr膬im
Cetatea Vaticanului 鈥� Adrian Danc膬
15 august 2025 鈥� Vatican News. 鈥滱st膬zi nu e duminic膬, dar într-un fel diferit de cel obi葯nuit celebr膬m Pa葯tele lui Isus care schimb膬 istoria. În Maria din Nazaret se afl膬 istoria noastr膬, istoria Bisericii cufundate în umanitatea comun膬. (...) Aceast膬 zi de bucurie este o zi care ne angajeaz膬 s膬 alegem cum 葯颈 pentru cines膬 tr膬im鈥�: a spus papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în cursul dimine葲ii de vineri, 15 august a.c., zi în care cre葯tinii din R膬s膬rit 葯颈 din Apus s膬rb膬toresc Adormirea Maicii Domnului, în膬l葲area ei cu trupul 葯颈 sufletul la cer. Dup膬 Sfânta Liturghie, prezidat膬 în parohia pontifical膬 鈥漇fântul Toma de Villanova鈥� din Castel Gandolfo, unde se afl膬 pentru o scurt膬 perioad膬 de odihn膬, papa Leon conduce la amiaz膬 rug膬ciunea Îngerul Domnului împreun膬 cu credincio葯颈i, romanii 葯颈 pelerinii afla葲i în Piazza della Libertà din micul ora葯 de lâng膬 Roma.
Cu Maria, s膬 spunem DA iubirii lui Dumnezeu
Întrupându-se în istoria noastr膬, a remarcat papa la omilia Sfintei Liturghii, 鈥滵umnezeul vie葲ii 葯颈 al libert膬葲ii a învins moartea. Da, ast膬zi contempl膬m cum Dumnezeu învinge moartea, niciodat膬 f膬r膬 noi. A lui este împ膬r膬葲ia, dar al nostru este acel DA spus iubirii sale care poate s膬 schimbe totul. Pe cruce, Isus a rostit de bun膬 voie acel DA care trebuia s膬 goleasc膬 de putere moartea, acea moarte care înc膬 se r膬spânde葯te atunci când mâinile noastre r膬stignesc 葯颈 inimile noastre sunt prizoniere ale fricii 葯颈 neîncrederii. Pe cruce, încrederea a învins, a învins iubirea care vede ceea ce înc膬 nu este, a învins iertarea. Maria era acolo, st膬tea unit膬 cu Fiul. Putem intui ast膬zi c膬 Maria suntem noi când nu fugim, suntem noi când r膬spundem prin DA-ul nostru la DA-ul ei. În martirii timpului nostru, în m膬rturisitorii de credin葲膬 葯颈 dreptate, de blânde葲e 葯颈 de pace, acel DA tr膬ie葯te în continuare 葯颈 în continuarea contrasteaz膬 moarte. Astfel, aceast膬 zi de bucurie este o zi care ne angajeaz膬 s膬 alegem cum 葯颈 pentru cine s膬 tr膬im鈥�.
Într-o singur膬 zi, secretul unei vie葲i
鈥滳elebrarea liturgic膬鈥�, a remarcat papa la omilie, 鈥漬e-a propus în solemnitatea În膬l葲膬rii la cer a Fecioarei Maria pericopa evanghelic膬 a vizitei la Elisabeta. Sfântul Luca transmite în aceast膬 pagin膬 memoria unui moment crucial pentru voca葲ia Mariei. Este frumos s膬 ne întoarcem la acel moment în ziua în care s膬rb膬torim împlinirea existen葲ei ei. Pe p膬mânt, orice istorie, chiar a Maicii lui Dumnezeu, este scurt膬 葯颈 se încheie. Nimic, îns膬, nu trebuie risipit. Astfel, când o via葲膬 se încheie, unicitatea ei str膬luce葯te cu o claritate mai mare. Cântarea Magnificat, pe care Evanghelia o pune pe buzele tinerei Maria, elibereaz膬 acum lumina din toate zilele ei. O singur膬 zi, a întâlnirii cu veri葯oara Elisabeta, cuprinde secretul celorlalte zile 葯颈 al celorlalte anotimpuri. Cuvintele nu sunt îndeajuns: e nevoie de o cântare, care în Biseric膬 nu înceteaz膬 s膬 fie cântat膬 din neam în neam (Lc 1,50) la apusul fiec膬rei zile. Fecunditatea uimitoare a Elisabetei care era steril膬 a confirmat în Maria încrederea ei: i-a anticipat fecunditatea DA-ului ei, care se prelunge葯te în fecunditatea Bisericii 葯颈 a întregii omeniri când este primit Cuvântul înnoitor al lui Dumnezeu. În ziua aceea, dou膬 femei se întâlnir膬 în credin葲膬, dar apoi au r膬mas împreun膬 vreme de trei luni ca s膬 se ajute nu doar în lucrurile practice, dar 葯颈 într-o nou膬 form膬 de a citi istoria鈥�.
Învierea modific膬 felul nostru de a tr膬i
鈥滵ragi surori 葯颈 fra葲i鈥�, a spus pontiful în continuarea omiliei, 鈥�învierea intr膬 葯颈 ast膬zi în lumea noastr膬. Cuvintele 葯颈 alegerile de moarte par s膬 fie dominante, dar via葲a lui Dumnezeu întrerupe disperarea prin experien葲e concrete de fraternitate, prin noi gesturi de solidaritate. Într-adev膬r, învierea, mai înainte de a fi destinul nostru de pe urm膬, modific膬 鈥� suflet 葯颈 trup 鈥� felul nostru de a locui pe p膬mânt. Cântarea Mariei, acel Magnificat al ei, îi înt膬re葯te în speran葲膬 pe cei din urm膬, pe cei înfometa葲i, pe slujirii harnici ai lui Dumnezeu. Sunt femeile 葯颈 b膬rba葲ii Fericirilor evanghelice care se afl膬 înc膬 în încercare dar v膬d invizibilul: cei puternici sunt da葲i jos de pe tron, cei boga葲i sunt l膬sa葲i cu mâinile goale, f膬g膬duin葲ele lui Dumnezeu sunt împlinite. Sunt experien葲e despre care, în orice comunitate cre葯tin膬, trebuie s膬 putem spune cu to葲ii c膬 le-am tr膬it. Par s膬 fie imposibile, dar Cuvântul lui Dumnezeu vine în continuare la lumin膬. Atunci când se nasc leg膬turi prin care opunem r膬ului binele, mor葲ii via葲a, atunci vedem c膬 nimic nu este cu neputin葲膬 la Dumnezeu (Lc 1,37)鈥�.
Biserica întinere葯te prin cei mici
鈥漊neori, din nefericire, acolo unde predomin膬 siguran葲ele omene葯ti, o anumit膬 bun膬stare material膬 葯颈 acea relaxare care adoarme con葯tiin葲ele, aceast膬 credin葲膬 poate s膬 îmb膬trâneasc膬. Atunci intr膬 subtil moartea, în formele resemn膬rii 葯颈 lamenta葲iunii, ale nostalgiei 葯颈 nesiguran葲ei. În loc s膬 vedem lumea veche sfâr葯颈ndu-se, se caut膬 înc膬 sus葲inerea ei de c膬tre cei boga葲i, de cei puternici, sus葲inere care, în general, merge la pas cu dispre葲uirea celor s膬raci 葯颈 a celor smeri葲i. Biserica, îns膬, tr膬ie葯te în m膬dularele ei slabe, întinere葯te datorit膬 cânt膬rii Magnificat care vine de la acestea. Comunit膬葲ile cre葯tine s膬race 葯颈 prigonite, m膬rturisitorii de blânde葲e 葯颈 iertare din locurile de conflict, f膬c膬torii de pace 葯颈 constructorii de pun葲i într-o lume f膬râmi葲at膬 sunt 葯颈 ast膬zi bucuria Bisericii, sunt fecunditatea ei permanent膬, primele roade ale Împ膬r膬葲iei care vine. Mul葲i dintre ace葯tia sunt femei, precum b膬trâna Elisabeta 葯颈 tân膬ra Maria: femei pascale, apostole ale învierii. S膬 ne l膬s膬m converti葲i de m膬rturia lor!鈥�.
Învierea lui Isus nu a fost un caz izolat
鈥滷ra葲i 葯颈 surori, când în aceast膬 via葲膬 alegem via葲a (cf. Dt 30,19), atunci avem dreptate s膬 vedem destinul nostru în Maria, în膬l葲at膬 la cer. Ea ne este d膬ruit膬 ca semn c膬 învierea lui Isus nu a fost un caz izolat, o excep葲ie. Cu to葲ii, în Cristos, putem înghi葲i moartea (cf. 1Cor 15,54). Desigur, este o lucrare a lui Dumnezeu, nu a noastr膬. Cu toate acestea, Maria este acea împletire de har 葯颈 libertate care ne conduce pe fiecare dintre noi la încredere, la curaj, la p膬rt膬葯颈a din via葲a unui popor. Lucruri mari a f膬cut pentru mine Cel atotputernic (Lc 1,49): fie ca, la rândul nostru, fiecare dintre noi s膬 simt膬 aceast膬 bucurie 葯颈 s膬 o m膬rturiseasc膬 printr-o cântare nou膬. S膬 nu ne temem s膬 alegem via葲a! Poate s膬 par膬, în general, periculos, imprudent. Câte voci sunt mereu acolo ca s膬 ne 葯opteasc膬: De ce s膬 faci una ca asta? Las-o balt膬! Vezi-葲i de treaba ta! Acestea sunt voci de moarte. Noi, în schimb, suntem discipoli ai lui Cristos. Este iubirea sa cea care ne mân膬, trup 葯颈 suflet, în timpul nostru. Ca persoane 葯颈 ca Biseric膬, noi nu mai tr膬im pentru noi în葯颈ne. Tocmai aceasta 葯颈 numai aceasta este ceea ce r膬spânde葯te via葲a 葯颈 face ca via葲a s膬 fie dominant膬. Biruin葲a noastr膬 asupra mor葲ii începe înc膬 de acum鈥�.
