Leon XIV: Să tacă glasul armelor și să se audă glasul fraternității și al dreptății!
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
31 august 2014 – Vatican News. Drama războiului din Ucraina, recenta tragedie armată dintr-o biserică catolică din Minnesota, naufragiul unei ambarcațiuni cu migranți, dar și Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației au inspirat apelurile lansate de papa Leon al XIV-lea în contextul rugăciunii Îngerul Domnului de duminică, 31 august a.c., condusă la amiază în Piața San Pietro. Pontiful a îndemnat responsabilii la o încetare a focului și la negocieri, a extins rugăciunea sa la toți copiii uciși sau răniți zi de zi în întreaga lume, a îndemnat la receptarea cuvintelor lui Isus care se identifică cu cel străin și a încurajat inițiativele menite să contribuie la îngrijirea mediului.
Ucraina. Să tacă armele, să se audă vocea fraternității
”Dragi frați și surori”, a spus papa în primul său apel după Îngerul Domnului, ”din nefericire, războiul în Ucraina continuă să semene moarte și distrugere. Chiar în aceste zile, bombardamentele au lovit diferite orașe, inclusiv capitala Kyiv, provocând numeroase victime. Reînnoiesc apropierea mea față de poporul ucrainean și de toate familiile rănite. Îi invit pe toți să nu cedeze la indiferență, dar să fie aproape prin rugăciune și prin gesturi concrete de caritate. Reiterez cu fermitate apelul meu stăruitor pentru o încetare a focului și pentru un angajament serios în dialog. Este timpul ca responsabilii să renunțe la logica armelor și să pășească pe calea negocierilor și a păcii, cu sprijinul comunității internaționale. Glasul armelor trebuie să tacă, în timp ce trebuie să se înalțe glasul fraternității și al dreptății”.
Să oprim pandemia armelor
”Rugăciunile noastre pentru victimele atacului cu arme de foc asupra unei Sfinte Liturghii într-o școală din statul american Minnesota”, a spus papa în limba engleză, ”îi îmbrățișează pe nenumărații copii uciși și răniți în fiecare zi în lumea întreagă. Să-l implorăm pe Dumnezeu să oprească pandemia armelor, de mare și de mic calibru, care infectează lumea noastră. Fie ca mama noastră, Maria, regina păcii, să ne ajute să împlinim profeția lui Isaia: «Vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor în seceri» (Is 2,4)”.
Isus se identifică cu cel străin
”Inimile noastre”, a reluat papa îndreptând atenția spre drama migranților, ”sunt rănite, de asemenea, de cele peste cincizeci de persoane care au murit și de cele aproximativ o sută care sunt încă date dispărute în naufragiul unei ambarcațiuni încărcate cu migranți care încercau o călătorie de 1100 de kilometri către Insulele Canare, care s-a răsturnat în apropierea coastei atlantice a Mauritaniei. Această tragedie mortală se repetă zi de zi pretutindeni în lume. Să ne rugăm Domnului pentru ca să ne învețe, ca persoane și societate, cum să punem în practică de deplin cuvântul său: «Eram străin și voi m-ați primit» (Mt 25,35). Să-i încredințăm pe toți cei răniți, pe cei dispăruți și pe cei morți, oriunde ar fi, îmbrățișării iubitoare a Mântuitorului nostru”.
Să nu distrugem creația, darul lui Dumnezeu
”Mâine, 1 septembrie”, a amintit pontiful înainte de a saluta numeroasele grupuri de pelerini jubiliari, ”este Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației. În urmă cu zece ani, papa Francisc, în sintonie cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I, a înființat pentru Biserica catolică această Zi. Ea este mai importantă și urgentă ca niciodată, iar în acest an are ca temă: Semințe de pace și de speranță. Uniți cu toți creștinii, o marcăm și o prelungim în așa-numitul Timp al creației până în 4 octombrie, sărbătoarea sfântului Francisc din Assisi. În spiritul Cântării fratelui soare, pe care el l-a compus în urmă cu 800 de ani, îl preamărim pe Dumnezeu și ne reînnoim angajamentul de a nu distruge darul său, ci de a ne îngriji de casa noastră comună”.