Papa în dialog cu copiii: Construiți punți încă de mici, nu promovați ura
L'Osservatore Romano
”Încă de mici putem învăța să fim constructori de punți și să căutăm oportunități pentru a-i ajuta pe ceilalți”. De acest lucru este convins papa Leon al XIV-lea, care, răspunzând întrebărilor unor copii pe care i-a întâlnit joi, 3 iulie a.c., în Cetatea Vaticanului, i-a îndemnat să caute prietenia cu Isus participând la Sfânta Liturghie, să îi primească pe cei diferiți și să se angajeze în construirea păcii. Ocazia întâlnirii a fost vizita făcută joi, în jurul după-amiezii, în Aula Paul al VI-lea, unde s-au reunit cei peste 300 de participanți la ”Estate Ragazzi” (n.n. vara copiilor) de la Vatican, cărora li s-au alăturat cu puțin timp înainte tot atâția colegi din Ucraina găzduiți de Caritas Italia.
Răspunzând la trei întrebări adresate de trei copii reprezentând diferite grupe de vârstă, pontiful s-a adresat celor prezenți după ce unul dintre organizatori i-a prezentat inițiativa aflată acum în al șaselea an. Coordonată de Franco Fontana, preot salezian, după modelul oratoriilor sfântului Ioan Bosco, sloganul din acest an este ”Cu totul altceva, când celălalt este totul”: o temă aleasă pentru ca tinerii participanți să învețe să depășească prejudecățile, într-o perioadă în care pare din ce în ce mai complicat să vorbim, să relaționăm, să împărtășim cuvinte, gânduri și chiar momente de joacă și distracție împreună.
Liturghia în copilărie de la Chicago
Prima care i s-a adresat papei Leon al XIV-lea a fost Iulia, care l-a întrebat dacă a mers la Liturghie în copilărie. ”Desigur!”, a fost răspunsul prompt, ”întotdeauna, în fiecare duminică, cu mama și tata”. ”Apoi”, a adăugat el, reluând firul amintirilor despre copilăria sa în Chicago, ”de la vârsta de șase ani, mai mult sau mai puțin, am fost și ministrant în parohie și astfel, înainte de a merge la lecții, la școală, care era o școală parohială, era Liturghie la 6.30 dimineața și mama ne trezea întotdeauna și spunea: ”Mergem la Liturghie”. Și apoi, de asemenea, slujirea la Sfânta Liturghie era ceva care îmi plăcea foarte mult, pentru că încă din copilărie fusesem învățat că Isus este întotdeauna aproape, că cel mai bun prieten este întotdeauna El; și că Sfânta Liturghie era o modalitate de a găsi acest prieten, de a fi cu Isus, chiar înainte de a face Prima Împărtășanie”. În acest sens, papa Prevost a amintit că la acea vreme Celebrarea ”era în latină”; ”trebuia să învăț latina pentru Liturghie și apoi pentru mine, care m-am născut și am trăit în Statele Unite, apoi s-a trecut la engleză”, a comentat el. Dar lucrul important, a adăugat el, ”nu a fost atât de mult în ce limbă se celebra, ci doar să avem acea experiență de a întâlni alți tineri care slujeau la Sfânta Liturghie împreună”; deci ”întotdeauna prietenie și apoi această apropiere de Isus în Biserică. Așa că a fost întotdeauna un lucru foarte frumos”.
Primirea celor care sunt diferiți, construirea de punți
Apoi a luat microfonul Edoardo, care, referindu-se la tema ”vara copiilor de la Vatican”, l-a întrebat pe papă cum îi pot primi copiii pe cei care sunt diferiți. Drept răspuns, papa Leon al XIV-lea a adresat mai întâi un salut în limba engleză grupului venit din Ucraina – ”experiențe ca aceasta, de a ne întâlni unii cu alții venind din țări diferite, din ținuturi diferite, limbi diferite, atât de multe diferențe care pot exista între noi, este foarte important”, a explicat el, îndemnându-i să trăiască ”experiența întâlnirii, a întâlnirii reciproce, a respectului reciproc și a învățării de a fi prieteni unii cu alții” - apoi a reluat în italiană pentru a-i face pe ceilalți prezenți să înțeleagă cum Ucraina este ”o țară care suferă atât de mult din cauza războiului”. Și subliniind chiar diferențele care există cu siguranță între cele două grupuri pe care le-a întâlnit, începând cu limba vorbită și dificultatea de a se înțelege reciproc, el a spus, de asemenea, că este conștient de faptul că ”totuși, atunci când găsim ocazia unei întâlniri, să ne întâlnim cu celălalt, este foarte important să învățăm să ne respectăm reciproc, să nu ne concentrăm asupra diferențelor, ci să vedem cum să trăim o întâlnire cu respect pentru celălalt, pentru a construi punți, pentru a construi prietenie, recunoscând că putem fi cu toții prieteni, frați, surori și că în acest fel putem merge împreună și să mergem înainte”. Papa nu a ascuns dificultățile. ”Uneori este nevoie de un efort deosebit”, a remarcat el, ”pentru că: dar el nu este ca mine, dar ea este diferită... Nu vorbește ca mine... Eu îl văd diferit...; totuși, trebuie să învățăm să ne respectăm reciproc, să știm că putem trăi întâlnirea și să trăim toți ca prieteni”.
”Nu intrați în război”
Ultimul, Damiano, a revenit la subiectul conflictului din Ucraina, întrebând ce pot face noile generații pentru a construi pacea. Iar episcopul Romei a răspuns: ”încă de mici, cu toții putem învăța să fim constructori de pace și prietenie”. De asemenea, a oferit sugestii practice: ”Nu intrați în război, în luptă, nu promovați niciodată ura, sunt atâtea lucruri mărunte chiar și pentru voi, atunci când, de exemplu, cineva privește și spune: ”Îmi plac mai mult acei pantofi, iar eu nu-i am...”. Atunci ajung să îl văd greșit pe celălalt... Sau simt această invidie, ceva care mă afectează puțin”. ”În schimb”, a precizat papa, ”Isus ne cheamă să învățăm să fim toți prieteni, toți frați și surori. Și trăind această experiență suntem italieni, americani, ucraineni, din țara din care venim, toți suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu”. De aici și invitația de a învăța încă de mici ”să avem acest respect reciproc”, de a ”vedea în celălalt pe cineva ca mine”, care ”nu este atât de diferit”. ”Vorbește altă limbă, nu pot spune nimic”: nu este adevărat, există și gesturi! Există un mod de a te apropia de celălalt, poți împărți un pic de pâine, poți căuta modalități de a-l ajuta pe celălalt, pentru că tocmai”, a conchis papa Leon, ”chiar și cei mai mici pot începe deja să caute ocazii și oportunități pentru a fi promotori ai păcii, promotori ai prieteniei, ai iubirii între toți”.