MAP

2022.06.29 ”Observatorul de stradă” în Piața Sfântul Petru. 2022.06.29 ”Observatorul de stradă” în Piața Sfântul Petru.   (@FrancoPiroli)

Mesajul papei Leon adresat redacției ”Observatorului de stradă”

Cu ocazia celei de-a treia aniversări a ”Observatorului de stradă”, aparținând publicației ”L'Osservatore Romano”, cotidianul Sfântului Scaun, sâmbătă, 5 iulie a.c., papa Leon al XIV-lea a trimis un mesaj de recunoștință pentru munca depusă de redacție, unde ”cei din urmă devin protagoniști”. El a amintit că ”lumea trebuie văzută și din stradă”, invitând la a avea ”curajul de a schimba perspectiva”, adăugând că: ”Nicio poveste nu este lipsită de speranță, dacă credem în iubirea lui Dumnezeu”.

Vatican News 

Papa Leon al XIV-lea a transmis mesajul său, sâmbătă, 5 iulie a.c., la sărbătorirea a trei ani de existență a ”L'Osservatore di Strada” (Observatorul de stradă), publicația cotidianului Sfântului Scuan, L'Osservatore Romano, născută pe 29 iunie 2022.

Reuniți la sediul Mediterranea Rete della Società San Vincenzo de' Paoli din Via della Nocetta 191, membrii redacției coordonată de Piero Di Domenicantonio, împreună cu numeroși prieteni, au putut asculta mesajul Sfântului Părinte, care a fost citit de prefectul Departamentului pentru Comunicare, Paolo Ruffini, care împreună cu secretarul mons. Lucio Ruiz și Andrea Monda, directorul L'Osservatore Romano, au dat startul festivităților, adresând salutul lor de deschidere, însoțit de cel al lui Giuliano Crepaldi, președintele Societății Sfântul Vincențiu de Paul.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul Sfântului Părinte:

Dragi prieteni ai Observatorului de stradă, care sărbătoriți astăzi trei ani de la nașterea publicației lunare, al cărei prim număr a apărut pe 29 iunie 2022, felicitări!

Vreau să mă alătur sărbătorii voastre cu câteva cuvinte care pot fi rezumate într-unul singur: ”mulțumesc!”.

Vă mulțumesc tuturor celor care, timp de trei ani, ați dus mai departe această mică, dar semnificativă experiență. Vă mulțumesc pentru acest ziar al vostru în care, așa cum spunea iubitul meu predecesor papa Francisc la Angelus din 29 iunie, acum trei ani, ”ultimii devin protagoniști”.

Voi sunteți cei care, cu talentul vostru, contribuiți la realizarea acestui ziar unic și tot voi sunteți cei care, în fiecare duminică, îl distribuiți gratuit printre pelerinii din Piață, însoțindu-l pe papa cu prezența voastră discretă, înainte și după momentul recitării Angelusului.

Munca dumneavoastră este importantă, deoarece ne ajută să ne amintim că lumea trebuie văzută și din stradă, având curajul de a schimba perspectiva, dărâmând tiparele și convențiile care ne împiedică adesea să vedem și să ascultăm cu adevărat și mai profund vocea celor fără voce. Așadar, cele mai bune urări și curaj! Să mergem înainte, împreună, cu încredere, continuând să aducem în cetatea oamenilor, chiar și momente din cetatea lui Dumnezeu, mulțumesc!

Domnul să fie mereu cu voi, cei mai iubiți frați și surori. Și fie ca noi să-L recunoaștem mereu în voi. Mâna lui Dumnezeu în poveștile voastre, cea mai vie mărturie a faptului că totul este răscumpărat și nicio poveste nu este fără speranță dacă credem în iubirea lui Dumnezeu.

Sfântul Augustin ne amintește: ”Fericiți sunt cei care sunt milostivi cu alții, căci aceia vor găsi milostivire” (Sfântul Augustin, Discurs 53/A, Cele opt maxime ale Fericirilor Evangheliei).

Compasiunea și smerenia voastră sunt un dar prețios pentru noi toți. Speranța voastră, chiar și în dificultăți, este un exemplu pentru Biserică și pentru lume. Mulțumesc.

Roma, 5 iulie 2025

07 iulie 2025, 10:07