Papa, mișcării catolice Pax Christi SUA: Pacea, o cale de urmat pentru a deveni frați și surori
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
26 iulie 2025 - Vatican News. ”Pace” este cuvântul pe care papa Leon l-a repetat la fiecare întâlnire de la începutul pontificatului său. Acest cuvânt îi este aproape inimii, mai ales în fața unei lumi sfâșiate de violență și război. L-a reiterat și în mesajul său, la 20 iulie a.c., trimis către mișcarea catolică ”Pax Christi USA”, care a deschis Adunarea Națională de la Detroit, Michigan, pe 24 iulie și este programată să se desfășoare până duminică, 27 iulie a.c.
”În mijlocul numeroaselor provocări”, scrie pontiful, ”cu care se confruntă lumea noastră în prezent, inclusiv conflicte armate răspândite, diviziuni între popoare și provocările migrației forțate, eforturile de promovare a nonviolenței sunt mai necesare ca oricând”. Prin urmare, el a amintit de cuvintele lui Cristos cel înviat, care le-a vorbit apostolilor despre pace, ”o pace dezarmată și o pace dezarmantă, umilă și perseverentă”, așa cum a spus în mesajul ”Urbi et Orbi” din 8 mai 2025.
Prin urmare, este esențial ca aceia care îl urmează pe Isus, pe care El continuă să-i trimită, ”să devină creatori de pace în viața lor de zi cu zi. În parohii, în cartiere și mai ales în periferii; este cu atât mai important ca o Biserică capabilă de reconciliere să fie prezentă și vizibilă”. Invitația către Pax Christi este de a transforma comunitățile locale în ”case ale păcii”, ”unde se învață să se dezamorseze ostilitatea prin dialog, unde se practică dreptatea și se păstrează iertarea”. O cale de urmat pentru a deveni frați și surori.