Papa, Bisericii bizantine din Pittsburgh: Adunarea voastră, semn vizibil al comuniunii în Biserică
Vatican News
O oportunitate pentru ”unitate” și redescoperirea ”bogatei tradiții” care a permis Evangheliei să prindă rădăcini în Statele Unite, grație comunităților catolice bizantine ”vibrante” ale țării. Papa Leon al XIV-lea a subliniat aceste concepte în mesajul său adresat participanților la Adunarea Arhieparhiei mitropolitane catolice bizantine din Pittsburgh, convocată de arhiepiscopul mitropolit William Skurla și de Consiliul Ierarhilor, fiind reuniți la biserica ”Sfânta Maria” din Whiting, în Statul american Indiana.
”Adunarea voastră, care are loc sub tema «Veniți, să-L adorăm și să ne închinăm înaintea lui Cristos», oferă o ocazie prețioasă de a crește în unitate și de a reafirma angajamentul vostru față de Domnul”, scrie papa, subliniind modul în care ”Celebrările Liturgice, reflecția în rugăciune și dialogul fratern” vor permite tuturor credincioșilor să-și reînnoiască ”mărturia fidelă față de Cristos”.
Curaj în reînnoirea pastorală
Constatând numărul mare de membri ai Adunării, papa Leon al XIV-lea a afirmat că ”participarea clerului, a călugărilor și a credincioșilor laici, alături de reprezentanții Exarhatului de Toronto și ai Departamentului pentru Bisericile Orientale, oferă un semn vizibil de comuniune în Biserică”.
”Mulțumesc”, a încheiat el, ”pentru mărturia strămoșilor voștri, care au construit comunități bizantine vibrante în America de Nord, în mijlocul diverselor provocări și incertitudini. Moștenirea lor continuă în îmbrățișarea curajoasă a reînnoirii pastorale, care este înrădăcinată în fidelitatea față de moștenirea voastră”.