MAP

Există speranță, noi am întâlnit-o în Isus: Leon XIV, la Sfânta Liturghie pentru ocrotirea creației

Miercuri, 9 iulie a.c., papa Leon al XIV-lea a celebrat Sfânta Liturghie pentru ocrotirea creației în așa-numitul ”Borgo Laudato si”, din interiorul reședinței papale de la Castel Gandolfo. La omilia primei sale Sfinte Liturghii publice din Castel Gandolfo, papa a spus că ”într-o lume care arde”, este nevoie de o privire contemplativă asupra creației lui Dumnezeu ”pentru ca răul să fie răsturnat în bine, nedreptatea în dreptate, lăcomia în comuniune”.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
9 iulie 2025 – Vatican News.
”Misiunea noastră de a păzi creația, de a aduce pace și reconciliere este misiunea pe care Domnul ne-a încredințat-o. Noi ascultăm strigătul pământului și strigătul săracilor pentru că acest strigăt a ajuns la inima lui Dumnezeu”: a spus papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii pentru ocrotirea creației celebrată miercuri, 9 iulie a.c., în parcul ”Borgo Laudato si”, din interiorul reședinței pontificale de la Castel Gandolfo. Papa a mers duminică, 6 iulie a.c., în această localitate din apropierea Romei pentru o scurtă perioadă de odihnă, urmând să revină în Cetatea Vaticanului după rugăciunea ”Angelus” din 17 iulie.

La începutul omiliei de miercuri, papa a remarcat, în mod spontan, că este necesar ca toți, începând de la el însuși, ”să trăim ceea ce celebrăm în frumusețea unei catedrale naturale, după cum s-ar putea spune” și a subliniat că ”la această Sfântă Liturghie există multe motive pentru care vrem să-i mulțumim Domnului”. Unul dintre acestea, a menționat Sfântul Părinte, este chiar noul formular al Sfintei Liturghii pentru ocrotirea creației, inspirat din enciclica ”Laudato si” a papei Francisc despre necesitatea ocrotirii creației lui Dumnezeu, ”casa noastră comună”, și despre necesitatea convertirii multor persoane, din interiorul și din afara Bisericii care încă nu recunosc această ”urgență”.

La omilia pregătită pentru această Sfântă Liturghie, papa a spus că ”acest moment familiar și senin” este împărtășit ”într-o lume care arde, fie din cauza supraîncălzirii terestre, fie a conflictelor armate”, care arată actualitatea mesajului pe care papa Francisc l-a lăsat prin enciclicele sale ”Laudato si” și ”Fratelli tutti”.

Vorbind despre episodul potolirii furtunii, proclamat la această celebrare euharistică din Evanghelia după sfântul Matei (8,23-27), pontiful a observat că, la rândul nostru, ”ne putem regăsi chiar în această Evanghelie, pe care am ascultat-o, văzând frica discipolilor în timpul furtunii, o frică ce este a marii părți a omenirii. Însă în inima anului jubiliar, noi mărturisim și o putem spune de mai multe ori: există speranță, noi am întâlnit-o în Isus! El liniștește încă o dată furtuna. Puterea lui nu răvășește, ci creează; nu distruge, dar face să fie, dând o nouă viață. La rândul nostru, ne întrebăm: «Cine este acesta că şi vânturile, şi marea ascultă de el?» (v. 27).

”Mirarea pe care o exprimă această întrebare este primul pas care ne face să ieșim din starea de frică”, a reluat papa Leon, adăugând că ”parabolele prin care Isus vestea Împărăția lui Dumnezeu revelează o legătură profundă cu acel pământ și cu acele ape, cu ritmul anotimpurilor și viața făpturilor”. Mai mult, papa a îndreptat atenția asupra faptului că evanghelistul Matei descrie furtuna ca o zguduire a pământului (”seismos”), același cuvânt prin care avea să descrie cutremurul din momentul morții lui Isus și din zorii învierii sale. ”Deasupra acestei răvășiri, Cristos se înalță, stând drept, în picioare: deja aici Evanghelia ne face să-l întrezărim pe Cel înviat, prezent în istoria noastră dată peste cap. Dojana pe care Isus o adresează vântului și mării arată puterea sa de viață și de mântuire care depășește puterile în fața cărora făpturile se simt pierdute”.

”Misiunea noastră de a păzi creația, de a aduce pace și reconciliere este însăși misiunea sa: misiunea pe care Domnul ne-a încredințat-o. Noi ascultăm strigătul pământului, noi ascultăm strigătul săracilor pentru că acest strigăt a ajuns la inima lui Dumnezeu. Indignarea noastră este indignarea sa, munca noastră este munca sa”.

”Vocea Domnului care răsună peste apele multe” (cf. Ps 29,4) angajează Biserica la profeție, a reluat papa Leon al XIV-lea, ”chiar și atunci când cere îndrăzneala de a ne opune puterii distrugătoare a principilor acestei lumi. Legământul indestructibil dintre Creator și creaturi, într-adevăr, mobilizează inteligențele și eforturile noastre pentru ca răul să fie răsturnat în bine, nedreptatea în dreptate, lăcomia în comuniune”.

Convingerea că unicul Dumnezeu a creat toate realitățile și ne-a dăruit viața îl făcea pe Sfântul Francisc din Assisi să numească făpturile ”frate”, ”soră ori ”mamă”. ”Numai o privire contemplativă”, a subliniat Sfântul Părinte, ”poate să schimbe relația noastră cu lucrurile create și să ne facă să ieșim din criza ecologică a cărei cauză este ruperea relațiilor cu Dumnezeu, cu aproapele și cu pământul datorită păcatului” (cf. Laudato si, nr. 66).

La finalul omiliei, papa a transmis susținerea rugăciunii și încurajarea sa pentru cei care se îngrijesc de proiectul ”Borgo Laudato Si”, numindu-l ”un laborator în care să trăim acea armonie cu creația care este pentru noi vindecare și împăcare, elaborând modalități noi și eficace de a ocroti natura ce ne-a fost încredințată”. Pontiful a subliniat apoi că, după cum scria papa Francisc, ”în Euharistie, creația își găsește cea mai mare înălțare” (Laudato si, nr. 236) și că armonia pe care ar trebui să o răspândim în lume este asemănătoare celei despre care scria sfântul Augustin care asocia realitățile create și omul într-o unică preamărire cosmică, spunându-i Domnului: ”lucrările tale te preamăresc pentru ca noi să te iubim, iar noi te iubim pentru ca să te preamărească lucrările tale” (Confesiuni XIII, 33,48). 

09 iulie 2025, 13:16