Leon XIV, pelerinilor ucraineni: Sunt alături de voi, credința vă este pusă la încercare
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
28 iunie 2025 – Vatican News. Sfântul Părinte a primit astăzi în audiență, în bazilica San Pietro, participanții la pelerinajul jubiliar al Bisericii greco-catolice din Ucraina, însoțiți de arhiepiscopul major Sviatoslav Șevciuk.
”Credința poporului vostru”, a spus papa în discursul său, ”este pusă acum la grea încercare. Mulți dintre voi, de când a început războiul, s-au întrebat cu siguranță: Doamne, de ce toate acestea? Unde ești? Ce să facem ca să salvăm familiile noastre, casele noastre și patria noastră? A crede”, a reluat papa, ”nu înseamnă a avea deja toate răspunsurile, dar a avea încredere că Dumnezeu este cu noi și că ne dăruiește harul său, că El este cel care va rosti ultimul cuvânt și că viața va învinge împotriva morții”.
”Pelerinajul vostru este un semn al dorinței de a reînnoi credința, de a întări legătura și comuniunea cu episcopul Romei și de a da mărturie pentru speranța care nu dezamăgește pentru că se naște din iubirea lui Cristos care a fost revărsată în inimile noastre de Duhul Sfânt (cf. Rm 5,5). Jubileul ne cheamă să devenim pelerini ai acestei speranțe în toată viața noastră, în ciuda adversităților din momentul de față. Călătoria la Roma, cu trecerea prin Porțile Sfinte și opririle de la mormintele apostolilor și martirilor, este simbolul acestui drum de fiecare zi, îndreptat către veșnicie, unde Domnul va șterge toată lacrima și unde nu va mai fi moarte, nici doliu, nici plâns, nici durere (cf. Ap 21,4)”.
”Ca să ajungeți aici”, a mai spus papa, ”mulți dintre voi ați plecat din frumoasa voastră țară, bogată în credință creștină, fecundată de mărturia evanghelică a atâtor sfinți și sfinte și irigată cu sângele multor martiri care, în decursul secolelor, prin dăruirea vieții, au sigilat fidelitatea față de apostolul Petru și de succesorii săi”.
”Surori și frați”, a spus papa pelerinilor ucraineni, ”primindu-vă aici, doresc să-mi exprim apropierea față de chinuita Ucraină, față de copii, tineri, bătrâni și, în mod special, de familiile care îi plâng pe cei dragi. Împărtășesc durerea voastră pentru prizonierii și victimele acestui război fără sens. Îi încredințez Domnului intențiile voastre, eforturile voastre și tragediile de fiecare zi și, mai presus de toate, dorințele de pace și seninătate”.
”Fecioara Maria, atât de dragă poporului ucrainean, care prin acel DA smerit și curajos a deschis poarta răscumpărării lumii, ne asigură că și DA-ul nostru, simplu și sincer, poate deveni un instrument în mâinile lui Dumnezeu pentru a înfăptui ceva măreț. Întăriți în credință de Succesorul lui Petru, vă îndemn să o împărtășiți cu cei dragi ai voștri, cu compatrioții voștri și cu toți cei pe care Domnul vă va face să vă întâlniți. A spune DA astăzi poate îngădui deschiderea de noi orizonturi de credință, speranță și pace, mai ales față de cei care sunt în suferință”.