杏MAP导航

Cetatea Vaticanului 鈥� Adrian Danc膬 
22 iunie 2025 鈥� Vatican News. V膬 oferim aici, în traducerea noastr膬 de lucru, omilia papei Leon al XIV-lea:

Dragi fra葲i 葯i surori, este frumos s膬 st膬m împreun膬 cu Isus. Dovede葯te aceasta Evanghelia pe care am proclamat-o cu pu葲in înainte, relatând c膬 mul葲imile st膬teau ore în 葯ir cu el, care vorbea de Împ膬r膬葲ia lui Dumnezeu 葯i vindeca bolnavii (cf. Lc 9,11). Compasiunea lui Isus fa葲膬 de cei suferinzi arat膬 apropierea iubitoare a lui Dumnezeu care vine în lume ca s膬 ne mântuiasc膬. Când Dumnezeu este cel care domne葯te, omul este eliberat de orice r膬u. Cu toate acestea, chiar 葯i pentru cei care primesc de la Isus vestea cea bun膬, vine ceasul încerc膬rii. În acel loc pustiu, unde mul葲imile l-au ascultat pe Înv膬葲膬tor, se las膬 seara 葯i nu este nimic de mâncare (cf. v.12). Foamea poporului 葯i apusul soarelui sunt semne ale unei limite care planeaz膬 asupra lumii, asupra oric膬rei f膬pturi: ziua se sfâr葯e葯te, la fel ca via葲a oamenilor. Aceasta este ora, în timpul lipsei 葯i al umbrelor, în care Isus r膬mâne în mijlocul nostru.

Chiar atunci când soarele apune 葯i foamea cre葯te, în timp ce apostolii în葯i葯i îi cer s膬 dea drumul mul葲imii, Cristos ne surprinde prin milostivirea sa. Lui îi este mil膬 de poporul fl膬mând 葯i îi îndeamn膬 pe discipolii s膬i s膬 aib膬 grij膬 de el: foamea nu este o necesitate care nu are leg膬tur膬 cu vestirea Împ膬r膬葲iei 葯i cu m膬rturisirea mântuirii. Dimpotriv膬, aceast膬 foame prive葯te rela葲ia noastr膬 cu Dumnezeu. Cinci pâini 葯i doi pe葯ti, cu toate acestea, nu par chiar suficiente pentru a îndestula foamea poporului: calculele discipolilor, în aparen葲膬 rezonabile, dau pe fa葲膬, în schimb, pu葲ina lor credin葲膬. Pentru c膬, în realitate, cu Isus este tot ceea ce trebuie pentru a da t膬rie 葯i sens vie葲ii noastre.

La chemarea foamei, într-adev膬r, el r膬spunde cu semnul împ膬r葲irii: î葯i ridic膬 ochii spre cer, 谤辞蝉迟别葯迟别 binecuvântarea, frânge pâinea 葯i d膬 de mâncare tuturor celor prezen葲i (cf. v.16). Gesturile Domnului nu inaugureaz膬 un ritual magic complicat, ci dau m膬rturie cu simplitate pentru recuno葯tin葲a fa葲膬 de Tat膬l, pentru rug膬ciunea de fiu a lui Cristos 葯i pentru comuniunea fratern膬 pe care Duhul Sfânt o sus葲ine. Pentru a înmul葲i pâinile 葯i pe葯tii, Isus împarte cele care sunt: tocmai în acest fel sunt îndeajuns pentru to葲i, mai mult, mai r膬mân din bel葯ug. Dup膬 ce au mâncat, 葯i au mâncat pe s膬turate, au strâns dou膬sprezece co葯uri (cf. v.17).

Aceasta este logica ce mântuie葯te poporul fl膬mând: Isus lucreaz膬 dup膬 stilul lui Dumnezeu, înv膬葲ându-i pe ceilal葲i s膬 fac膬 la fel. Ast膬zi, în locul mul葲imilor men葲ionate în Evanghelie se afl膬 popoare întregi, umilite mai mult de l膬comia celorlal葲i decât de foamea proprie. În fa葲a mizeriei celor mul葲i, acumularea de c膬tre câ葲iva este un semn de mândrie nep膬s膬toare, care genereaz膬 durere 葯i nedreptate. În loc s膬 împart膬, opulen葲a risipe葯te roadele p膬mântului 葯i ale muncii omului. Mai ales în acest an jubiliar, exemplul Domnului r膬mâne pentru noi un criteriu urgent de ac葲iune 葯i de slujire: a împ膬r葲i pâinea, pentru a înmul葲i speran葲a, proclam膬 venirea Împ膬r膬葲iei lui Dumnezeu.

Într-adev膬r, salvând mul葲imile de la foame, Isus veste葯te c膬 îi va salva pe to葲i de la moarte. Acesta este misterul credin葲ei pe care-l celebr膬m în sacramentul Euharistiei. Dup膬 cum foamea este semnul nevoii noastre radicale de via葲膬, tot la fel frângerea pâinii este semnul darului dumnezeiesc al mântuirii.

Preaiubi葲ilor, Cristos este r膬spunsul lui Dumnezeu la foamea omului pentru c膬 trupul s膬u este pâinea vie葲ii ve葯nice: lua葲i 葯i mânca葲i din aceasta to葲i! Îndemnul lui Isus cuprinde experien葲a noastr膬 de fiecare zi: ca s膬 vie葲uim, noi avem nevoie s膬 ne hr膬nim cu via葲膬, luând-o de la plante 葯i animale. Cu toate acestea, faptul c膬 mânc膬m ceva muritor ne aminte葯te c膬 葯i noi, oricât am mânca, vom muri. Atunci când, în schimb, ne hr膬nim cu Isus, pâinea cea vie 葯i adev膬rat膬, noi tr膬im prin el. Jertfindu-se cu totul pe sine însu葯i, Cel r膬stignit 葯i înviat se încredin葲eaz膬 nou膬, celor care descoperim în acest fel c膬 suntem f膬cu葲i ca s膬 ne hr膬nim cu Dumnezeu. Firea noastr膬 înfometat膬 poart膬 semnul unei lipse care este îndestulat膬 de harul Euharistiei. Dup膬 cum scrie sfântul Augustin, Cristos este cu adev膬rat «panis qui reficit, et non deficit; panis qui sumi potest, consumi non potest» (Sermo 130, 2): pâinea care hr膬ne葯te 葯i nu înceteaz膬 s膬 existe, pâinea care se poate mânca, dar nu se poate termina. Euharistia este prezen葲a adev膬rat膬, real膬 葯i substan葲ial膬 a Mântuitorului (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1413) care transform膬 pâinea în sine pentru a ne transforma pe noi în el. Vie 葯i d膬t膬toare de via葲膬, Euharistia [Corpus Domini] ne face pe noi, adic膬 Biserica îns膬葯i, s膬 fim trupul Domnului.

De aceea, dup膬 cuvintele apostolului Paul (cf. 1Cor 10,17), Conciliul Vatican II înva葲膬 c膬 «prin sacramentul Pâinii euharistice, este reprezentat膬 葯i realizat膬 unitatea credincio葯ilor care formeaz膬 un singur trup în Cristos. To葲i oamenii sunt chema葲i la aceast膬 unire cu Cristos care este Lumina lumii, de la care venim, prin care tr膬im, spre care tindem» (Lumen gentium, nr. 3). Procesiunea pe care o vom începe peste pu葲in timp este semn al acestui drum. Împreun膬, p膬stori 葯i turm膬, ne hr膬nim din Preasfântul Sacrament, îl ador膬m 葯i îl ducem pe str膬zi. F膬când astfel, îl prezent膬m înaintea ochilor, a con葯tiin葲ei 葯i a inimii oamenilor. Înaintea inimii celui care crede, ca s膬 cread膬 cu mai mult膬 t膬rie; a inimii celui care nu crede, ca s膬 se întrebe cu privire la foamea pe care o avem în suflet 葯i la pâinea care o poate îndestula.

Învigora葲i cu hrana pe care Dumnezeu ne-o d膬ruie葯te, îl ducem pe Isus la inima tuturor, pentru c膬 Isus îi cuprinde pe to葲i în lucrarea mântuirii, chemând pe fiecare s膬 participe la masa lui. Ferici葲i vor fi chema葲i dac膬 devin m膬rturisitorii acestei iubiri!