Orașul Roma îl întâmpină pe papa Leon al XIV-lea
Vatican News
În Piața ”Ara Coeli”, în fața treptelor de la Campidoglio, papa Leon al XIV-lea va fi întâmpinat și salutat de către orașul Roma, prin reprezentantul său, primarul Roberto Gualtieri. Acest lucru a fost anunțat de Sala de Presă a Sfântului Scaun, specificând că evenimentul va avea loc duminică, 25 mai a.c., la ora 16:15, zi în care pontiful va prezida Celebrarea Euharistică și luarea în posesie canonică a bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, în calitatea sa de episcop al Romei. După Sfânta Liturghie, papa va ieși în balconul principal al bazilicii ”San Giovanni in Laterano” pentru a oferi binecuvântarea sa apostolică orașului Roma.
Succesiv, la ora 19:00, Sfântul Părinte se va deplasa la bazilica Santa Maria Maggiore pentru un moment de rugăciune în fața icoanei Preasfintei Fecioare Maria, cinstită cu numele de Salus Populi Romani.