MAP

Papa: Înainte de a fi credincioși, suntem chemați să fim oameni!

”Isus Cristos, speranța noastră” este tema catehezei ținută miercuri, 28 mai a.c., în Piața Sfântul Petru, de papa Leon al XIV-lea. Parabola bunului samaritean, din capitolul 10 al Evangheliei după Sfântul Luca, a fost în centrul meditației pontifului: ”un samaritean oarecare, ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă” (Luca 10,33).

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
28 mai 2025 – Vatican News. 
”Dragi frați și surori, continuăm să medităm asupra unor parabole din Evanghelie care sunt o oportunitate de a schimba perspectiva și de a ne deschide speranței. Lipsa speranței, uneori, se datorează faptului că ne fixăm pe un anumit mod rigid și închis de a vedea lucrurile, iar parabolele ne ajută să le privim dintr-un alt punct de vedere”, a spus papa Leon al XIV-lea, la cateheza de miercuri, 28 mai a.c., din Piața Sfântul Petru, meditând asupra parabolei bunului samaritean, din capitolul 10 al Evangheliei după Sfântul Luca: ”un samaritean oarecare, ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă” (Luca 10,33).

”Astăzi”, a continuat pontiful, ”aș dori să vă vorbesc despre o persoană expertă, bine pregătită, un doctor al Legii, care are nevoie să-și schimbe perspectiva, pentru că este concentrat asupra sa și nu-i observă pe ceilalți (cf. Luca 10,25-37). El îl întreabă pe Isus cum ”moștenește” cineva viața veșnică, folosind o expresie pe care o consideră un drept fără echivoc. Dar în spatele acestei întrebări, se ascunde, poate, o nevoie de atenție: singurul cuvânt asupra căruia îi cere explicații lui Isus este termenul ”aproapele”, care înseamnă literalmente cel care este aproape”.

”Din acest motiv”, a evidențiat papa, ”Isus spune o parabolă care este o călătorie pentru a transforma acea întrebare, pentru a trece de la ”cine mă iubește?”, la ”cine m-a iubit?”. Prima este o întrebare imatură, a doua este întrebarea unui adult care a înțeles sensul vieții sale. Prima întrebare este cea pe care ne-o punem când stăm într-un colț și așteptăm, a doua este cea care ne împinge să pornim într-o călătorie”.

”Parabola pe care o spune Isus”, a subliniat papa Leon, ”are ca scop un drum, și este un drum dificil și de nepătruns, precum viața. Este drumul parcurs de un om care coboară de la Ierusalim, cetatea de pe munte, la Ierihon, cetatea de sub nivelul mării. Este o imagine care prefigurează deja ceea ce s-ar putea întâmpla: se întâmplă ca acel om să fie atacat, bătut, jefuit și lăsat pe jumătate mort. Este experiența care se întâmplă atunci când situațiile, persoanele, uneori chiar și cei în care am avut încredere, ne iau totul și ne lasă la mijlocul drumului”.

”Însă viața este alcătuită din întâlniri”, a exemplificat Sfântul Părinte, ”iar în aceste întâlniri arătăm ceea ce suntem. Ne aflăm în fața celuilalt, în fața fragilității și slăbiciunii sale și putem decide ce să facem: să avem grijă de el sau să ne prefacem că nu se întâmplă nimic. Un preot și un levit merg pe același drum. Sunt persoane care slujesc în Templul din Ierusalim, care trăiesc în spațiul sacru. Și totuși, practicarea cultului nu duce automat la compasiune. De fapt, înainte de a fi o problemă religioasă, compasiunea este o chestiune de umanitate! Înainte de a fi credincioși, sunt chemați să fim oameni”.

”Ne putem imagina că”, a mai evidențiat pontiful, ”după ce au rămas mult timp în Ierusalim, acel preot și acel levit se grăbesc să se întoarcă acasă. Tocmai graba, atât de prezentă în viața noastră, ne împiedică adesea să simțim compasiunea. Cei care cred că propria călătorie trebuie să aibă prioritate, nu sunt dispuși să se oprească pentru alta. Dar iată că sosește cineva care este cu adevărat capabil să se oprească: este un samaritean, prin urmare unul care aparține unui popor disprețuit (cf. 2 Regi 17). În cazul său, textul nu specifică direcția, ci spune doar că era într-o călătorie. Religiozitatea nu are nicio legătură în această situație. Acest samaritean se oprește pur și simplu pentru că este un om în fața altui om care are nevoie de ajutor”.

”Compasiunea se exprimă prin gesturi concrete. Evanghelistul Luca se oprește asupra acțiunilor samariteanului, pe care îl numim ”bun”, dar care în text este pur și simplu o persoană: samariteanul se apropie, pentru că dacă vrei să ajuți pe cineva, nu te poți gândi să păstrezi distanța, trebuie să te implici, să te murdărești, poate să te contaminezi; îi bandajează rănile după ce le curăță cu ulei și vin; îl urcă pe calul său, adică îl ia în grijă, pentru că ajuți cu adevărat dacă ești dispus să simți greutatea durerii celuilalt; îl duce la un han, unde cheltuiește niște bani ”doi denari”, mai mult sau mai puțin două zile de muncă; și promite că se va întoarce și, eventual, va plăti din nou, pentru că acel om nu este un pachet de livrat, ci cineva de care trebuie avut grijă”.

”Dragi frați și surori”, a conchis papa Leon al XIV-lea, ”când vom putea și noi să ne oprim din călătoria noastră și să avem compasiune? Când vom fi înțeles că acel om rănit de pe drum îl reprezintă pe fiecare dintre noi. Și atunci, amintirea tuturor momentelor în care Isus s-a oprit să aibă grijă de noi, ne va face mai capabili de compasiune. Să ne rugăm, așadar, pentru a crește în umanitate, pentru ca relațiile noastre să fie mai adevărate și mai bogate în compasiune. Să cerem Inimii lui Cristos harul de a avea tot mai mult aceleași sentimente ca ale sale”.

La încheierea catehezei de miercuri, după ce a făcut o serie de apeluri pentu pace și a salutat pe cei prezenți, papa Leon al XIV-lea a invocat binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

28 mai 2025, 12:16