Calea Crucii. Papa: Într-o lume de algoritmi, economia divină nu rebutează, ci păstrează
Tiziana Campisi – Vatican News (18 aprilie 2025). Un itinerar propus oricărei persoane, un drum pentru a privi în interior și a se confrunta cu propria conștiință, oprindu-se pentru a medita la suferințele lui Cristos pe calea către Calvar. Meditațiile pregătite de papa Francisc pentru Calea Crucii din Vinerea Sfântă de la Colosseum-ul din Roma - celebrare pe care o prezidează vicarul său pentru dieceza Romei, cardinalul Baldassare Reina – arată că drumul crucii este coborârea lui Isus la cei pe care i-a iubit, ”în lumea pe care Dumnezeu o iubește” (Stațiunea II). În același timp, este ”un răspuns, o asumare a răspunderii” din partea lui Cristos. El care, fiind răstignit, mijlocește și se află ”la mijlocul dintre părți, între cele opuse” (Stațiunea XI) și le duce la Dumnezeu, căci crucea sa ”face să cadă zidurile, șterge datoriile, anulează sentințele, stabilește reconcilierea”. Isus, ”adevăratul Jubileu”, cel care este despuiat de haine, arătându-se ”în intimitate până și celor care îl distrug” și văzând în cei care îl dezbracă ”persoane iubite pe care Tatăl i le-a încredințat”, arată că vrea să-i mântuiască ”pe toți, pe toți, pe toți” (Stațiunea X).
Economia lui Dumnezeu
În meditațiile sale, papa lansează îndemnul de a ieși din propriile scheme, de a înțelege ”economia lui Dumnezeu” – care ”nu ucide, nu rebutează, nu strivește. Este smerită, fidelă pământului” – și calea lui Isus, a Fericirilor evanghelice, ”care nu distruge, ci cultivă, repară și păstrează” (Stațiunea III). Dar papa insistă pe ”economia divină” (Stațiunea VII), atât de diferită față de economiile actuale, bazate pe ”calcule și algoritmi, logică rece și interese necruțătoare”. Cristos a luat crucea pentru oameni, iar acea povară luată pe umeri ”povestește respirația” care îl pune în mișcare, ”acel Duh, Domn și de viață dătător” (Stațiunea II). Noi, în schimb, ”respirăm cu greu forțându-ne la evitarea responsabilității”. Dar ”ar fi îndeajuns să nu dăm bir cu fugiții și să rămânem pe loc”, printre cei care ne-au fost dați și în circumstanțele în care am fost puși, pentru ca, subliniază papa, să ne simțim legați de cineva, căci numai în acest fel unul încetează să mai fie prizonier al propriei sale vieți. Ceea ce apasă greu, așadar, sunt egoismul și indiferența.
Calea Crucii, rugăciunea celui care merge mai departe
În Introducerea la cele 14 stațiuni, papa scrie că în pașii lui Isus care pornesc către Golgota ”se află exodul nostru către un pământ nou”: Cristos a venit ca să schimbe lumea, iar noi trebuie ”să schimbăm direcția, să vedem bunătatea” prezentă în ”urmele” sale. ”Calea Crucii este rugăciunea celui care este în mișcare. Întrerupe drumurile noastre obișnuite”. Desigur, această cale ”ne costă în această lume care calculează orice” și unde ”gratuitatea are un preț foarte mare”. Dar prin dăruire, observă papa, ”totul înflorește din nou: un oraș divizat în facțiuni și sfâșiat de conflicte merge către împăcare, o religiozitate care s-a uscat regăsește rodnicia promisiunilor lui Dumnezeu” și ”chiar o inimă de piatră poate să se schimbe într-o inimă de carne”.
Libertatea omului
Condamnarea lui Isus la moarte aduce în atenție ”dramaticul joc al libertăților noastre” (Stațiunea I). Din încrederea ”irevocabilă” prin care Dumnezeu se lasă ”în mâinile noastre”, aducând o ”sfântă frământare”, se pot scoate ”minuni”: ”eliberându-l pe cel acuzat pe nedrept, aprofundând complexitatea situațiilor, contrastând judecățile care ucid”. Cu toate acestea, rămânem ”prizonieri” ai ”rolurilor” din care nu vrem ”să ieșim, preocupați de disconfortul unei schimbări a direcției”, iar în acest fel, lăsăm să cadă posibilitatea unei căi a crucii. Totuși, Cristos, ”tăcut în fața noastră în sora și fratele expuși judecăților și prejudecăților”, ne provoacă, dar ”mii de rațiuni”, ”argumente religioase, mărunțișuri juridice” și ”aparentul bun simț care nu se implică în destinul celuilalt” ne fac să fim asemenea lui Irod, preoților, Pilat și mulțimii. Isus nu se spală pe mâini, ci iubește încă în tăcere. Libertatea este adusă din nou în prim plan la a XI-a Stațiune, ”Isus este răstignit pe cruce”. Aceasta ne arată că ”în orice situație este o alegere pe care trebuie să o facem”. Aceasta este ”amețeala libertății”. Isus alege să acorde atenție celor doi oameni răstigniți alături de el, lăsând să treacă pe lângă el ”insultele unuia” și primind ”invocația altuia”, fără a uita de cei care l-au pironit pe lemnul crucii, cerând iertare pentru ”cei care nu știu ce fac” și ducându-i la Dumnezeu.
Cădere și ridicare
iA treia stațiune îl descrie pe Isus care ”cade pentru întâia oară”, o imagine din care avem de învățat: ”calea crucii este trasată adânc în pământ. Cei mari se detașează, ar dori să atingă cerul. În schimb, cerul e aici, s-a înjosit, este întâlnit chiar căzând, rămânând la pământ”. În schimb, la cea de-a doua cădere (Stațiunea VII), Cristos ne învață să citim ”aventura vieții umane”: ”cădere și ridicare, cădere și din nou ridicare”. Oamenii ”se clatină, sunt distrați, se pierd”, dar pot cunoaște și bucuria ”noilor începuturi, a renașterilor”. Dar sunt ”piese unice, amestec de har și de responsabilitate”. Făcându-se unul dintre noi, Isus nu ”s-a temut să se poticnească și să cadă”, dar cu toate acestea, sunt unii ”care se simt jenați, care afișează infailibilitate, care ascunde propriile căderi și nu iartă căderile celuilalt, tăgăduiesc calea” aleasă de Cristos, care se îngrijește de fiecare ”ca de unica oiță care se rătăcise”. În prezent, dimpotrivă, sunt economii inumane, unde ”nouăzeci și nouă valorează mai mult de unu” pentru că ceea ce am construit este ”o lume de calcule și algoritmi, de logică rece și interese implacabile”. ”Economia divină”, în schimb, este ”alta”: a se îndrepta către Cristos care cade și se ridică înseamnă ”o schimbare a rutei și o schimbare a pasului. Convertire care redă bucuria și ne duce acasă”. Prin a treia cădere, în fine, Isus, Fiul lui Dumnezeu, care este fără de păcat, ”se apropie de tot păcătosul”, iubindu-i inima și încălzindu-i-o, ridică și repune ”la drum pe căi niciodată străbătute, îndrăznețe și generoase”. ”Din nou la pământ, pe calea crucii”, Cristos este ”Mântuitorul pământului nostru”.
Asemeni unui Simon din Cirene
În diferitele personaje de la Calea Crucii, papa evidențiază experiențele care fiecare persoană le poate trăi. Unul este Simon din Cirene (Stațiunea V) care, întorcându-se de la muncile câmpului, este oprit și pus să-l ajute pe Isus să-și ducă crucea. A ajuns să ducă crucea lui Cristos ”fără să fi cerut”, iar în acest fel ne ajută să înțelegem că ”poți să te întâlnești cu Dumnezeu” chiar din întâmplare, atunci când ai altă direcție de mers. Dar jugul lui Isus ”e plăcut” și povara sa, ”ușoară” – după cum spune în Evanghelie – iar Lui îi place să ne facă părtași la ”activitatea sa, care desțelenește pământul pentru ca să fie din nou însămânțat”. În contextul actual, notează papa, ”avem nevoie de cineva care uneori să ne oprească și să ne pună pe umeri o bucată de realitate pe care pur și simplu să o ducem pe umeri”. Dar cine lucrează fără Dumnezeu ”risipește”, de aceea, pe calea crucii răsare ”Ierusalimul cel nou”, către care să ne îndreptăm asemenea lui Simon din Cirene, modificându-ne traseul și lucrând împreună cu Isus.
