MAP

Papa Francisc, un papă al milostivirii: editorial de Andrea Tornielli Papa Francisc, un papă al milostivirii: editorial de Andrea Tornielli  Editorial

Papa milostivirii

de Andrea Tornielli

„Milostivirea lui Dumnezeu este eliberarea noastră și fericirea noastră. Trăim din îndurare și nu ne putem permite să stăm fără milostivire: este aerul pe care îl respirăm. Suntem prea săraci pentru a pune condiții, trebuie să iertăm, pentru că avem nevoie să fim iertați”. Dacă există un mesaj care a caracterizat pontificatul lui Francisc mai mult decât oricare altul și care este destinat să rămână, este cel despre milostivire. Papa ne-a părăsit brusc în această dimineață, după ce a dat ultima sa binecuvântare Urbi et Obi în ziua de Paște din Loggia centrală a Bazilicii Sfântul Petru, după ce a făcut ultimele sale ture în mijlocul mulțimii, pentru a binecuvânta și a saluta.

Multe au fost temele abordate de primul suveran pontif argentinian din istoria Bisericii, în special atenția acordată săracilor, fraternitatea, grija pentru Casa comună, refuzul ferm și necondiționat al războiului. Dar inima mesajului său, cea care cu siguranță a făcut cea mai mare impresie, este chemarea evanghelică la milostivire. La acea apropiere și tandrețe a lui Dumnezeu față de cei care au nevoie de ajutorul său. Milostivirea înțeleasă ca „aerul pe care îl respirăm”, ceea ce ne este cel mai necesar, fără de care ar fi imposibil să trăim.

Întregul pontificat al lui Jorge Mario Bergoglio a stat sub semnul acestui mesaj, care se află în centrul creștinismului. Încă de la primul Angelus recitat la 17 martie 2013 de la fereastra apartamentului papal, în care nu va locui niciodată, Francisc a vorbit despre centralitatea milostivirii, amintind cuvintele pe care i le-a spus o femeie în vârstă care a venit să se spovedească atunci când el era proaspăt episcop auxiliar de Buenos Aires: „Domnul iartă totul... Dacă Domnul nu ar ierta totul, lumea nu ar exista”.

Papa care a venit „de la capătul pământului” nu a adus modificări învățăturilor tradiției creștine vechi de două mii de ani, dar, readucând milostivirea în centrul magisteriului său într-un mod nou, a schimbat percepția pe care mulți o aveau despre Biserică. El a dat mărturie despre fața maternă a unei Biserici care se apleacă asupra celor care sunt răniți și, în special, asupra celor care sunt răniți de păcat. O Biserică ce face primul pas către cel păcătos, așa cum a făcut Isus la Ierihon, invitându-se în casa lui Zaheu, un om neprezentabil și detestat, fără să-i ceară nimic, fără precondiții. Și pentru că s-a simțit privit și iubit în acest fel pentru prima dată, Zaheu s-a recunoscut păcătos, găsind în acea privire a Nazarineanului imboldul de a se converti.

Atât de mulți oameni, acum două mii de ani, s-au scandalizat când l-au văzut pe Învățător intrând chiar în casa vameșului din Ierihon. Atât de mulți oameni au fost scandalizați în ultimii ani de gesturile de primire și apropiere ale Suveranului Pontif argentinian față de toate categoriile de oameni, în special față de cei „neprezentabili” și păcătoși. În prima sa omilie la o slujbă cu poporul, în biserica Sfânta Ana din Vatican, Francisc a spus: „Câți dintre noi merită, poate, condamnarea! Și ar fi și dreaptă. Dar El iartă! Cum? Prin milostivirea care nu șterge păcatul: doar iertarea lui Dumnezeu îl șterge, în timp ce milostivirea merge mai departe. Este ca cerul: ne uităm la cer, atâtea stele, dar când vine soarele dimineața, cu atâta lumină, stelele nu se mai văd. Așa este milostivirea lui Dumnezeu: o mare lumină de iubire, de tandrețe, pentru că Dumnezeu iartă nu printr-un decret, ci cu o mângâiere'.

De-a lungul anilor de pontificat, cel de-al 266-lea succesor al lui Petru a arătat chipul unei Biserici apropiate, capabilă să dea mărturie de tandrețe și compasiune, să îi primească și să îi îmbrățișeze pe toți, chiar cu prețul asumării unor riscuri și fără să se preocupe de reacții. „Prefer o Biserică accidentată, rănită și murdară pentru că a ieșit pe străzi”, scrisese Francisc în „Evangelii gaudium”, foaia de parcurs a pontificatului său, „mai degrabă decât o Biserică bolnavă de închidere și de confortul de a se agăța de propria siguranță. O Biserică ce nu se încrede în capacitățile umane, în protagonismul unor influenceri care se referă doar la ei înșiși și în strategiile de marketing religios, ci se face transparentă pentru a face cunoscut chipul milostiv al Celui care a fondat-o și care o face să trăiască, în ciuda tuturor, de două mii de ani.

Acest chip și această îmbrățișare sunt cele pe care atât de mulți le-au recunoscut în bătrânul episcop al Romei originar din Argentina, care și-a început pontificatul mergând să se roage pentru migranții care au murit pe mare în Lampedusa și l-a încheiat imobilizat într-un scaun cu rotile, petrecându-și viața până în ultima clipă pentru a mărturisi lumii îmbrățișarea milostivă a unui Dumnezeu apropiat și credincios în iubirea sa pentru toate făpturile sale.

21 aprilie 2025, 12:00