Postul Mare. A doua Predic膬: Instrumente ale compasiunii 卯n m芒inile lui Dumnezeu
Cetatea Vaticanului 鈥� A. M膬rtina葯
Vatican News 鈥� 28 martie 2025. Înc膬 de la început, prelatul a eviden葲iat c膬 "scopul itinerariului din Postul Mare pe care îl urm膬m este de a verifica dac膬 葯i cât de mult via葲a noastr膬 este ancorat膬 în Cristos, pornind de la darul baptismal primit în Biseric膬 ca posibilitate a unei existen葲e reînnoite". Amintind c膬, în prima Predic膬 s-a meditat asupra scenei Botezului, "în care str膬luce葯te o tr膬s膬tur膬 a umanit膬葲ii noastre greu de întrupat: disponibilitatea de a primi, mai degrab膬 decât de a cuceri, ceea ce avem nevoie pentru a tr膬i", p膬rintele Pasolini s-a oprit asupra tr膬s膬turii iubirii Tat膬lui, spunând:
"Împlinind lucrarea Tat膬lui 葯i întrupând în umanitatea sa 葯i a noastr膬 tr膬s膬turile iubirii sale paterne 葯i universale, ne-a dezv膬luit anumite forme pe care iubirea 葯tie s膬 le aleag膬 葯i s膬 le asume 鈥� a reliefat prelatul, punând accentul pe importan葲a de a cultiva pruden葲a 葯i gradualitatea, atitudini esen葲iale pentru libertatea noastr膬 de a lua decizii autentice 葯i de durat膬".
Prelatul a abordat chestiunea rela葲iei cu noi, pe care Dumnezeu o cultiv膬, care se bazeaz膬 pe respectul fa葲膬 de libertatea noastr膬. Cu îndemnul de a urma acest exemplu, predicatorul Casei Pontificale a atras aten葲ia asupra riscului de a c膬dea în dinamici subtile de manipulare reciproc膬, amintind c膬 adev膬rul 葯i iubirea nu au nevoie s膬 se impun膬, ci 葯tiu s膬 a葯tepte, l膬sând ca lucrurile s膬 se maturizeze pân膬 când devin rodul unei adeziuni libere 葯i depline, acesta fiind modul în care Dumnezeu a salvat 葯i continu膬 s膬 salveze lumea în care tr膬im.
În cea de a doua Predic膬, p膬rintele Pasolini a propus câteva episoade din via葲a public膬 a lui Isus, în care se manifest膬 o alt膬 atitudine, care nu este întotdeauna apreciat膬 de sensibilitatea noastr膬, foarte predispus膬 la sedentarism, chiar 葯i din punct de vedere spiritual. "Este vorba" 鈥� a spus 鈥� "de capacitatea de a merge dincolo de realiz膬ri 葯i succese, în vederea unei libert膬葲i profunde atât fa葲膬 de noi în葯ine, cât 葯i fa葲膬 de persoanele fa葲膬 de care ne plas膬m în spirit de slujire. Aceast膬 calitate reiese în mod clar din lucrarea public膬 a lui Isus, chiar 葯i din cuvintele prin care el însu葯i î葯i dezv膬luie con葯tientizarea misiunii sale de Mântuitor al lumii".
Observând comportamentul lui Isus, predicatorul a eviden葲iat c膬 El "nu cedeaz膬 tenta葲iei complicit膬葲ii u葯oare, cu consim葲膬mântul nostru imediat", ci "se dezv膬luie ca un Maestru atent s膬 dea nu doar ceea ce ne poate face pl膬cere, ci 葯i ceea ce este bun pentru maturizarea încrederii autentice". "Isus" 鈥� a continuat 鈥� "renun葲膬 la a-葯i întinde imediat bra葲ele de primire, pentru a provoca în noi un r膬spuns mai con葯tient 葯i mai matur. Capacitatea de a nu ne ar膬ta imediat disponibili, abia ce ne sim葲im dori葲i, este un indicator valoros pentru gestionarea rela葲iilor noastre, mai ales în momentul lor incipient. A nu acorda imediat prea mult膬 încredere 葯i intimitate celor care ne abordeaz膬, poate cu un anumit entuziasm, nu este un semn de r膬ceal膬, ci de în葲elepciune. Exprim膬 un respect profund fa葲膬 de noi în葯ine, fa葲膬 de ceilal葲i 葯i fa葲膬 de ceea ce, în spirit de libertate, am putea alege s膬 tr膬im împreun膬. Lucrurile importante necesit膬 timp, pentru a fi întâmpinate cu r膬bdare 葯i preg膬tite cu angajament 葯i d膬ruire".
Predicatorul s-a oprit 葯i asupra încrederii în noi în葯ine, cu privire la posibilitatea de a contribui la îmbun膬t膬葲irea vie葲ii noastre 葯i a celor din jur, prin harul Domnului nostru Isus Cristos. F膬când referire la episodul înmul葲irii pe葯tilor 葯i a pâinilor, p膬rintele Pasolini a observat: "Cu to葲ii putem spera 葯i crede c膬 Domnul va îmbog膬葲i realitatea cu harul S膬u. Dar ne vine greu s膬 credem c膬 resursele noastre pu葲ine pot deveni hran膬 capabil膬 s膬 sature pe mul葲i. Înmul葲irea pâinilor 葯i a pe葯tilor nu este doar o manifestare a lui Dumnezeu, ci 葯i o revela葲ie a ceea ce poate fi umanitatea noastr膬 prin Cristos. Este o veste bun膬 care ne spore葯te speran葲a 葯i distruge obiceiul de a ne considera neînsemna葲i, având mereu nevoie de sprijin extern.
La urma urmei, tocmai aceast膬 privire resemnat膬 este cea care ne face oameni u葯or de manipulat 葯i dezorienta葲i de tot felul de mode 葯i idei care urm膬resc s膬 ne influen葲eze. Isus este foarte con葯tient de aceast膬 fragilitate interioar膬, care nu trebuie rezolvat膬 într-un mod superficial sau lipsit de responsabilitate. De aceea, el 葯tie când este momentul s膬 fac膬 un pas înapoi, l膬sându-ne s膬 înfrunt膬m efortul de a începe s膬 credem din nou, chiar 葯i în noi în葯ine."
葮i o alt膬 observa葲ie a p膬rintelui Pasolini, cu caracter mai degrab膬 psihologic, atrage aten葲ia cititorului. "Atunci când nu suntem lua葲i în serios rapid" 鈥� a spus 鈥� "avem cu to葲ii tendin葲a de a ne indigna foarte u葯or, de a ne închide în noi în葯ine 葯i de a aluneca în victimizare." Dând-o ca exemplu pe femeia cananeanc膬 (cf. Mt 15, 21-28), predicatorul a notat c膬, în fa葲a respingerii t膬cute a lui Isus, "aceast膬 femeie nu se închide în mândria ei, nu î葯i pierde curajul 葯i nu î葯i abandoneaz膬 speran葲a". Dimpotriv膬, ea se apropie cu înc膬p膬葲ânare de Isus, spunând din nou cu claritate 葯i demnitate care-i este nevoia, "f膬r膬 nicio team膬 sau ru葯ine inutil膬".
Un alt aspect abordat în cea de-a doua Predic膬 din Postul Mare este compasiunea autentic膬, dup膬 modelul Mântuitorului. Observând c膬 deseori "ac葲ion膬m rapid atunci când suntem mi葯ca葲i de un strig膬t de ajutor" 葯i intr膬m "imediat 葯i de bun膬voie în pielea salvatorului", predicatorul s-a oprit asupra motiva葲iei, spunând c膬 o facem "nu pentru c膬 ne pas膬 cu adev膬rat de situa葲ia cuiva aflat în dificultate, ci pentru c膬 a întinde o mân膬 de ajutor ne face s膬 ne sim葲im importan葲i 葯i ne lini葯te葯te în fa葲a amenin葲膬rilor care ne pândesc în realitate".
"În schimb" 鈥� a eviden葲iat p膬rintele Pasolini 鈥� "r膬spunsul lui Isus este umil 葯i calm, declarând pur 葯i simplu existen葲a anumitor limite chiar 葯i în disponibilitatea sa necondi葲ionat膬 de a fi un instrument al compasiunii în mâinile lui Dumnezeu. Isus nu se teme s膬 pun膬 o limit膬 propriei sale dorin葲e de a-葯i iubi 葯i sluji aproapele, pentru c膬 nu se teme s膬 fie inutil sau irelevant. Cu to葲ii, la fel ca ucenicii, am dori s膬 ac葲ion膬m rapid pentru a opri marea suspiciune c膬, pân膬 la urm膬, nu este nevoie de noi. Paradoxal, Isus 鈥� salvatorul lumii 鈥� reu葯e葯te s膬 ofere mântuirea tocmai pentru c膬 nu are nevoie s膬 se 'simt膬' strict necesar, ci doar mereu util."
La finalul celei de-a doua Predici din Postul Mare, preotul capucin Roberto Pasolini, predicator al Casei Pontificale, s-a rugat: Dumnezeule, Tat膬l nostru, care în Cristos, Cuvântul t膬u viu, ne-ai dat modelul omului nou, f膬 ca Duhul Sfânt s膬 ne înve葲e s膬 ascult膬m 葯i s膬 punem în practic膬 Evanghelia lui, pentru ca lumea întreag膬 s膬 te cunoasc膬 葯i s膬 sl膬veasc膬 numele t膬u. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
