Postul Mare. A doua Predic?: Instrumente ale compasiunii ?n m?inile lui Dumnezeu
Cetatea Vaticanului – A. M?rtina?
Vatican News – 28 martie 2025. Înc? de la început, prelatul a eviden?iat c? "scopul itinerariului din Postul Mare pe care îl urm?m este de a verifica dac? ?i cât de mult via?a noastr? este ancorat? în Cristos, pornind de la darul baptismal primit în Biseric? ca posibilitate a unei existen?e reînnoite". Amintind c?, în prima Predic? s-a meditat asupra scenei Botezului, "în care str?luce?te o tr?s?tur? a umanit??ii noastre greu de întrupat: disponibilitatea de a primi, mai degrab? decât de a cuceri, ceea ce avem nevoie pentru a tr?i", p?rintele Pasolini s-a oprit asupra tr?s?turii iubirii Tat?lui, spunând:
"Împlinind lucrarea Tat?lui ?i întrupând în umanitatea sa ?i a noastr? tr?s?turile iubirii sale paterne ?i universale, ne-a dezv?luit anumite forme pe care iubirea ?tie s? le aleag? ?i s? le asume – a reliefat prelatul, punând accentul pe importan?a de a cultiva pruden?a ?i gradualitatea, atitudini esen?iale pentru libertatea noastr? de a lua decizii autentice ?i de durat?".
Prelatul a abordat chestiunea rela?iei cu noi, pe care Dumnezeu o cultiv?, care se bazeaz? pe respectul fa?? de libertatea noastr?. Cu îndemnul de a urma acest exemplu, predicatorul Casei Pontificale a atras aten?ia asupra riscului de a c?dea în dinamici subtile de manipulare reciproc?, amintind c? adev?rul ?i iubirea nu au nevoie s? se impun?, ci ?tiu s? a?tepte, l?sând ca lucrurile s? se maturizeze pân? când devin rodul unei adeziuni libere ?i depline, acesta fiind modul în care Dumnezeu a salvat ?i continu? s? salveze lumea în care tr?im.
În cea de a doua Predic?, p?rintele Pasolini a propus câteva episoade din via?a public? a lui Isus, în care se manifest? o alt? atitudine, care nu este întotdeauna apreciat? de sensibilitatea noastr?, foarte predispus? la sedentarism, chiar ?i din punct de vedere spiritual. "Este vorba" – a spus – "de capacitatea de a merge dincolo de realiz?ri ?i succese, în vederea unei libert??i profunde atât fa?? de noi în?ine, cât ?i fa?? de persoanele fa?? de care ne plas?m în spirit de slujire. Aceast? calitate reiese în mod clar din lucrarea public? a lui Isus, chiar ?i din cuvintele prin care el însu?i î?i dezv?luie con?tientizarea misiunii sale de Mântuitor al lumii".
Observând comportamentul lui Isus, predicatorul a eviden?iat c? El "nu cedeaz? tenta?iei complicit??ii u?oare, cu consim??mântul nostru imediat", ci "se dezv?luie ca un Maestru atent s? dea nu doar ceea ce ne poate face pl?cere, ci ?i ceea ce este bun pentru maturizarea încrederii autentice". "Isus" – a continuat – "renun?? la a-?i întinde imediat bra?ele de primire, pentru a provoca în noi un r?spuns mai con?tient ?i mai matur. Capacitatea de a nu ne ar?ta imediat disponibili, abia ce ne sim?im dori?i, este un indicator valoros pentru gestionarea rela?iilor noastre, mai ales în momentul lor incipient. A nu acorda imediat prea mult? încredere ?i intimitate celor care ne abordeaz?, poate cu un anumit entuziasm, nu este un semn de r?ceal?, ci de în?elepciune. Exprim? un respect profund fa?? de noi în?ine, fa?? de ceilal?i ?i fa?? de ceea ce, în spirit de libertate, am putea alege s? tr?im împreun?. Lucrurile importante necesit? timp, pentru a fi întâmpinate cu r?bdare ?i preg?tite cu angajament ?i d?ruire".
Predicatorul s-a oprit ?i asupra încrederii în noi în?ine, cu privire la posibilitatea de a contribui la îmbun?t??irea vie?ii noastre ?i a celor din jur, prin harul Domnului nostru Isus Cristos. F?când referire la episodul înmul?irii pe?tilor ?i a pâinilor, p?rintele Pasolini a observat: "Cu to?ii putem spera ?i crede c? Domnul va îmbog??i realitatea cu harul S?u. Dar ne vine greu s? credem c? resursele noastre pu?ine pot deveni hran? capabil? s? sature pe mul?i. Înmul?irea pâinilor ?i a pe?tilor nu este doar o manifestare a lui Dumnezeu, ci ?i o revela?ie a ceea ce poate fi umanitatea noastr? prin Cristos. Este o veste bun? care ne spore?te speran?a ?i distruge obiceiul de a ne considera neînsemna?i, având mereu nevoie de sprijin extern.
La urma urmei, tocmai aceast? privire resemnat? este cea care ne face oameni u?or de manipulat ?i dezorienta?i de tot felul de mode ?i idei care urm?resc s? ne influen?eze. Isus este foarte con?tient de aceast? fragilitate interioar?, care nu trebuie rezolvat? într-un mod superficial sau lipsit de responsabilitate. De aceea, el ?tie când este momentul s? fac? un pas înapoi, l?sându-ne s? înfrunt?m efortul de a începe s? credem din nou, chiar ?i în noi în?ine."
?i o alt? observa?ie a p?rintelui Pasolini, cu caracter mai degrab? psihologic, atrage aten?ia cititorului. "Atunci când nu suntem lua?i în serios rapid" – a spus – "avem cu to?ii tendin?a de a ne indigna foarte u?or, de a ne închide în noi în?ine ?i de a aluneca în victimizare." Dând-o ca exemplu pe femeia cananeanc? (cf. Mt 15, 21-28), predicatorul a notat c?, în fa?a respingerii t?cute a lui Isus, "aceast? femeie nu se închide în mândria ei, nu î?i pierde curajul ?i nu î?i abandoneaz? speran?a". Dimpotriv?, ea se apropie cu înc?p??ânare de Isus, spunând din nou cu claritate ?i demnitate care-i este nevoia, "f?r? nicio team? sau ru?ine inutil?".
Un alt aspect abordat în cea de-a doua Predic? din Postul Mare este compasiunea autentic?, dup? modelul Mântuitorului. Observând c? deseori "ac?ion?m rapid atunci când suntem mi?ca?i de un strig?t de ajutor" ?i intr?m "imediat ?i de bun?voie în pielea salvatorului", predicatorul s-a oprit asupra motiva?iei, spunând c? o facem "nu pentru c? ne pas? cu adev?rat de situa?ia cuiva aflat în dificultate, ci pentru c? a întinde o mân? de ajutor ne face s? ne sim?im importan?i ?i ne lini?te?te în fa?a amenin??rilor care ne pândesc în realitate".
"În schimb" – a eviden?iat p?rintele Pasolini – "r?spunsul lui Isus este umil ?i calm, declarând pur ?i simplu existen?a anumitor limite chiar ?i în disponibilitatea sa necondi?ionat? de a fi un instrument al compasiunii în mâinile lui Dumnezeu. Isus nu se teme s? pun? o limit? propriei sale dorin?e de a-?i iubi ?i sluji aproapele, pentru c? nu se teme s? fie inutil sau irelevant. Cu to?ii, la fel ca ucenicii, am dori s? ac?ion?m rapid pentru a opri marea suspiciune c?, pân? la urm?, nu este nevoie de noi. Paradoxal, Isus – salvatorul lumii – reu?e?te s? ofere mântuirea tocmai pentru c? nu are nevoie s? se 'simt?' strict necesar, ci doar mereu util."
La finalul celei de-a doua Predici din Postul Mare, preotul capucin Roberto Pasolini, predicator al Casei Pontificale, s-a rugat: Dumnezeule, Tat?l nostru, care în Cristos, Cuvântul t?u viu, ne-ai dat modelul omului nou, f? ca Duhul Sfânt s? ne înve?e s? ascult?m ?i s? punem în practic? Evanghelia lui, pentru ca lumea întreag? s? te cunoasc? ?i s? sl?veasc? numele t?u. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
