Papa Francisc, pelerinilor: Porniți di nou la drum mai tari în credință și mai uniți în caritate
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
22 martie 2025 – Vatican News. ”De la mormântul lui Petru, puteți porni din nou la drum mai tari în credință și mai uniți în caritate”: scrie papa Francisc într-un mesaj transmis miilor de pelerini care au venit sâmbătă la Roma din Arhidieceza de Napoli și din alte dieceze italiene cu ocazia Jubileului speranței.
Mesajul papei a fost citit la Sfânta Liturghie prezidată sâmbătă în Piața Sfântul Petru de arhiepiscopul de Napoli, cardinalul Domenico Battaglia. În aceeași zi, potrivit programului oficial, au venit la Roma pentru Jubileul speranței zeci de mii de pelerini de la Albano, Castellaneta, Frascati, Trani, Bologna, Cuneo, Cesena și Amalfi.
”Dragi frați și surori”, spune papa în mesajul său, la pelerinajele jubiliare diecezane pe care le efectuați ”se exprimă unitatea care vă adună ca și comunitate în jurul Păstorilor voștri de suflete și al Episcopului Romei, precum și angajamentul de a îmbrățișa îndemnul lui Isus de a intra prin poarta cea strâmtă (Mt 7,13). Așa este iubirea: unește și face să crească împreună. De aceea, deși pe drumuri diferite, [iubirea] v-a adus aici împreună, la mormântul lui Petru, de unde puteți porni din nou mai tari în credință și mai uniți în caritate”.
”În aceste zile”, afirmă papa Francisc, ”am simțit atât de mult susținerea apropierii voastre, mai ales prin rugăciunile cu care m-ați însoțit. De aceea, chiar dacă nu pot să fiu fizic prezent în mijlocul vostru, vă exprim marea mea bucurie de a vă ști uniți cu mine și între voi în Domnul Isus, ca Biserică”.
”Vă binecuvântez și mă rog pentru voi și vă recomand ca, la rândul vostru, să vă rugați în continuare pentru mine. Vă mulțumesc”, afirmă papa la finalul mesajului, transmis sâmbătă, de la spital, pelerinilor aflați la Roma pentru Jubileul speranței.