MAP

2024.03.29 Misionarii milostivirii în Grădinile Vaticanului. 2024.03.29 Misionarii milostivirii în Grădinile Vaticanului.  

Papa, misionarilor milostivirii: Convertirea și iertarea, două mângâieri ale lui Dumnezeu

A început vineri, 28 martie a.c., Jubileul misionarilor milostivirii, la care iau parte sute de misionari de pe toate continentele. Papa Francisc, care nu poate să ia parte fizic la cea de-a șasea manifestare jubiliară de amploare, a transmis un mesaj scris celor prezenți. Jubileul misionarilor milostivirii se încheie duminică, 30 martie a.c., cu Sfânta Liturghie prezidată de arhiepiscopul Rino Fisichella în bazilica ”Sant’Andrea della Valle”.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
29 martie 2025 – Vatican News.
A început vineri, 28 martie a.c., Jubileul misionarilor milostivirii, la care iau parte sute de misionari de pe toate continentele. Papa Francisc, care nu poate să ia parte fizic la cea de-a șasea manifestare jubiliară de amploare, a transmis un mesaj scris celor prezenți. Jubileul misionarilor milostivirii se încheie duminică, 30 martie a.c., cu Sfânta Liturghie prezidată de arhiepiscopul Rino Fisichella în bazilica ”Sant’Andrea della Valle”.
Convertirea și iertarea: acestea sunt cele două chei pentru a înțelege slujirea prețioasă a Misionarilor milostivirii care își sărbătoresc jubileul în aceste zile. Acest lucru a fost subliniat de papa Francisc într-un mesaj, din data de 19 martie a.c., în solemnitatea Sfântului Iosif, semnat de la Spitalul ”A. Gemelli”. Textul a fost citit sâmbătă, 29 martie a.c., de monseniorul Rino Fisichella, Pro-prefect al Departamentului pentru Evanghelizare, care a condus rugăciunea Sfântului Rozariu, la Grota ”Lourdes”, din Grădinile Vaticanului.

”Aș fi dorit să vă întâlnesc”, a scris papa Francisc, ”cu ocazia pelerinajului vostru jubiliar și să vă exprim personal, misionari ai milostivirii, recunoștința și încurajarea mea. Vă mulțumesc pentru că, prin slujirea voastră, dați mărturie despre chipul părintesc al lui Dumnezeu, infinit de mare în iubire, care îi cheamă pe toți la convertire și ne reînnoiește mereu cu iertarea sa. Convertirea și iertarea sunt cele două mângâieri cu care Domnul șterge orice lacrimă din ochii noștri; sunt mâinile cu care Biserica ne îmbrățișează pe noi, păcătoșii; sunt picioarele cu care pășim în pelerinajul nostru pământesc. Isus, Mântuitorul lumii, ne deschide calea pe care să mergem împreună, urmându-l cu puterea Duhului său de pace”.

”De aceea”, a îndemnat pontiful, ”vă încurajez, în slujirea voastră de confesori, să fiți atenți în ascultare, pregătiți să întâmpinați și constanți în însoțirea celor care doresc să-și reînnoiască viața și să se întoarcă la Domnul. Cu milostivirea sa, Dumnezeu ne transformă lăuntric, ne schimbă inima: iertarea Domnului este o sursă de speranță, pentru că putem conta întotdeauna pe El, în orice situație. Dumnezeu s-a făcut om pentru a revela lumii că El nu ne abandonează niciodată!”.

”Dragi prieteni”, a conchis Sfântul Părinte, ”vă doresc un pelerinaj fructuos. Vă binecuvântez din inimă apostolatul, cerându-i Preasfintei Fecioare, Neprihănit Zămislită, să vegheze peste voi, ca o Maică a milostivirii. Și, vă rog, să nu uitați să vă rugați pentru mine”.

 

29 martie 2025, 13:00