MAP

Papa Francisc, diaconilor: Diaconul se angajează să vadă și să-i învețe pe alții să vadă

Duminică, 23 februarie a.c., în bazilica Sfântul Petru din Vatican a avut loc Sfânta Liturghie cu hirotonire de diaconi permanenți, cel de-al 9-lea eveniment major al Anului Sfânt, Jubileul diaconilor permanenți. Cu această ocazie, Sfântul Părinte a pregătit omilia Celebrării Euharistice, în care a vorbit despre iertare, slujire dezinteresată și comuniune. Omilia papei a fost citită de arhiepiscopul Rino Fisichella, care a prezidat Sfânta Liturghie.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
23 februarie 2025 – Vatican News.
Duminică, 23 februarie a.c., în bazilica Sfântul Petru din Vatican a avut loc Sfânta Liturghie cu hirotonire de diaconi permanenți, cel de-al 9-lea eveniment major al Anului Sfânt, Jubileul diaconilor permanenți. Cu această ocazie, Sfântul Părinte a pregătit omilia Celebrării Euharistice, în care a vorbit despre iertare, slujire dezinteresată și comuniune. Omilia papei a fost citită de arhiepiscopul Rino Fisichella, care a prezidat Sfânta Liturghie.
La manifestările Jubileului diaconilor, au luat parte mai mulți diaconi care provin din România și își desfășoară slujirea în diferite dieceze din Italia și din alte țări.

”Frați și surori”, a spus monseniorul Fisichella, ”și mai ales voi, dragi diaconi, care în curând, prin punerea mâinilor, veți intra în ordinul sacru al diaconatului, îmi face o deosebită plăcere să dau citire omiliei pe care papa Francisc însuși v-ar fi comunicat-o tuturor în această duminică specială. În celebrarea Euharistiei, unde comuniunea capătă dimensiunea sa cea mai deplină și mai semnificativă, îl simțim pe papa Francisc, deși pe un pat de spital, îl simțim aproape de noi, îl simțim prezent în mijlocul nostru. Iar acest lucru ne obligă să facem rugăciunea și mai puternică, mai intensă, pentru ca Domnul să-l ajute în această perioada de încercare și boală”.

Redăm în cele ce urmează, în traducerea noastră de lucru, textul omiliei papei Francisc pentru Liturghia dedicată Jubileului diaconilor:

Mesajul lecturilor pe care le-am ascultat ar putea fi rezumat într-un singur cuvânt: gratuitate. Un termen cu siguranță drag vouă, diaconilor, reuniți aici pentru celebrarea Jubileului. Să reflectăm, așadar, asupra acestei dimensiuni fundamentale a vieții creștine și a slujirii voastre, în special sub trei aspecte: iertarea, slujirea dezinteresată și comuniunea.

În primul rând: iertarea. Proclamarea iertării este o sarcină esențială a diaconului. Într-adevăr, este un element indispensabil pentru orice parcurs eclezial și o condiție pentru orice coexistență umană. Isus ne arată necesitatea și amploarea ei atunci când spune: ”Iubiți-i pe dușmanii voștri” (Lc 6,27). Și este exact așa: pentru a crește împreună, împărtășind luminile și umbrele, reușitele și eșecurile celuilalt, este necesar să știm să iertăm și să cerem iertare, restabilind relațiile și, să nu-i excludem din iubirea noastră nici pe cei care ne lovesc și ne trădează. O lume în care există doar ură pentru adversari este o lume fără speranță, fără viitor, destinată să fie sfâșiată de războaie, diviziuni și răzbunări fără sfârșit, așa cum, din păcate, vedem și astăzi, la atâtea niveluri și în diferite părți ale lumii. Iertarea înseamnă, așadar, pregătirea unui cămin primitor și sigur pentru viitor, în noi și în comunitățile noastre. Iar diaconul, investit personal cu o slujire care îl duce la periferiile lumii, se angajează să vadă - și să-i învețe pe alții să vadă - în fiecare, chiar și în cei care greșesc și provoacă suferință, o soră și un frate răniți în suflet și, prin urmare, care au nevoie mai mult decât oricine de reconciliere, îndrumare și ajutor.

Prima lectură vorbește despre această deschidere a inimii, prezentându-ne iubirea loială și generoasă a lui David pentru Saul, regele său, dar și persecutorul său (cf. 1 Sam 26,2.7-9,12-13,22-23). De asemenea, ne vorbește, într-un alt context, despre moartea exemplară a diaconului Ștefan, care cade sub loviturile de pietre iertându-i pe cei ce-l loveau (cf. Fapte 7,60). Dar, mai presus de toate, o vedem în Isus, modelul întregii diaconii, care pe cruce, ”despuindu-se” pe sine până la a-și da viața pentru noi (cf. Fil 2,7), se roagă pentru cei care l-au crucificat și deschide porțile Paradisului pentru tâlharul cel bun (cf. Lc 23,34-43).

Și ajungem la al doilea punct: slujirea dezinteresată. Domnul, în Evanghelie, o descrie cu o frază pe cât de simplă, pe atât de clară: ”Faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic” (Lc 6,35). Câteva cuvinte care poartă în ele parfumul bun al prieteniei. În primul rând a lui Dumnezeu pentru noi, dar apoi și al nostru. Pentru diacon, această atitudine nu este un aspect ca un accesoriu al acțiunilor sale, ci o dimensiune substanțială a ființei sale. Într-adevăr, el se consacră să fie, în slujire, un ”sculptor” și un ”pictor” al chipului milostiv al Tatălui, un martor al misterului lui Dumnezeu-Treime.

În multe pasaje din Evanghelie, Isus vorbește despre sine în această lumină. O face cu Filip, în cenaclu, la scurt timp după spălarea picioarelor celor Doisprezece, spunând: ”Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14,9). Dar și atunci când instituie Euharistia, afirmând: ”Însă eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte” (Lc 22,27). Dar și mai devreme, pe drumul spre Ierusalim, când discipolii săi discutau între ei cine este cel mai mare, El le explicase că, ”Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (cf. Mc 10,45).

Frați diaconi, munca gratuită pe care o desfășurați, așadar, ca expresie a consacrării voastre, carității lui Cristos, este pentru voi prima vestire a Cuvântului, sursă de încredere și bucurie pentru cei care vă întâlnesc. Însoțiți-i cât mai mult posibil, cu zâmbetul pe buze, fără să vă plângeți și fără să căutați recunoaștere, sprijinindu-vă reciproc, chiar și în relațiile voastre cu episcopii și preoții, ”ca expresie a unei Biserici angajate să crească în slujirea Împărăției cu valorificarea tuturor gradelor de slujire hirotonită” (C.E.I., I Diaconi permanenti nella Chiesa in Italia. Orientamenti e norme, 1993, p. 55). Acțiunea voastră concertată și generoasă va fi astfel o punte care unește altarul cu strada, Euharistia cu viața de zi cu zi a oamenilor; caritatea va fi cea mai frumoasă Liturghie a voastră și Liturghia cea mai umilă slujire a voastră.

Și ajungem la ultimul punct: gratuitatea ca sursă de comuniune. A dărui fără a cere nimic în schimb unește, creează legături, pentru că exprimă și hrănește faptul de a fi împreună, care nu are alt scop decât dăruirea de sine și binele persoanelor. Sfântul Laurențiu, patronul vostru, când acuzatorii i-au cerut să predea comorile Bisericii, le-a arătat săracii și le-a spus: ”Iată comorile noastre!”. Așa se construiește comuniunea: spunându-i fratelui și surorii, cu cuvintele, dar mai ales cu faptele, personal și în comunitate: ”ești important pentru noi”, ”te iubim”, ”vrem să participi la călătoria și la viața noastră”. Aceasta este ceea ce faceți voi: soți, tați și bunici gata, în serviciu, să vă extindeți familiile către cei în nevoie, acolo unde trăiți.

Astfel, misiunea voastră, care vă scoate din societate pentru a reintra în ea și a o face din ce în ce mai primitoare și deschisă tuturor, este una dintre cele mai frumoase expresii ale unei Biserici sinodale și, ”în ieșire”.

În curând, unii dintre voi, primind sacramentul Ordinului, vor ”coborî” treptele slujirii. Spun și subliniez în mod deliberat că vor ”coborî”, și nu că vor ”urca”, deoarece prin hirotonire nu urcăm, ci coborâm, ne facem mici, ne coborâm și ne despuiem. Pentru a folosi cuvintele Sfântului Paul, se abandonează, în slujire, ”omul de pe pământ” și se îmbracă, în caritate, ”omul din cer” (cf. 1 Cor 15, 45-49).

Să medităm cu toții la ceea ce suntem pe cale să facem, în timp ce ne încredințăm Sfintei Fecioare Maria, slujitoarea Domnului, precum și Sfântului Laurențiu, patronul vostru. Fie ca ei să ne ajute să ne trăim fiecare slujire cu o inimă umilă și plină de iubire și să fim, în gratuitate, apostoli ai iertării, slujitori dezinteresați ai fraților și surorilor noastre și constructori de comuniune.

 

23 februarie 2025, 12:54