MAP

Întâmpinarea Domnului. Întâmpinarea Domnului. 

Papa Francisc: Să îi imităm pe Simeon și Ana, acești ”pelerini ai speranței”

”Maria și Iosif nu se limitează să îl introducă pur și simplu pe Isus într-o istorie de familie, de oameni, de legământ cu Domnul Dumnezeu. Ei se ocupă de îngrijirea și creșterea lui și, îl introduc în atmosfera de credință și de cult. Și ei cresc treptat în înțelegerea unei vocații care îi depășește cu mult”: se citește în textul catehezei pe care papa Francisc ar fi dorit să o prezinte la audiența generală de miercuri, 26 februarie a.c., audiență anulată din cauza spitalizării sale.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
26 februarie 2025 – Vatican News.
”În relatările despre copilăria lui Isus, evanghelistul Luca ne arată supunerea Mariei și a lui Iosif față de Legea Domnului și față de toate prescripțiile acesteia. De fapt, în Israel nu exista nicio obligație de a prezenta copilul la Templu, dar cei care trăiau în ascultarea Cuvântului Domnului și doreau să se conformeze acestuia, o considerau ca fiind o practică prețioasă. Așa a făcut și Ana, mama profetului Samuel, care era sterilă; Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, iar ea, după ce și-a născut fiul, l-a dus la Templu și l-a oferit Domnului pentru totdeauna (cf. 1Sam 1,24-28)”: citim în cateheza pe care papa Francisc a pregătit-o pentru audiența generală de miercuri, 26 februarie a.c., dar pe care, nu ținut-o pentru că se află la spital.

Chiar dacă așteptata întâlnire săptămânală de miercuri cu romanii și pelerinii nu a mai avut loc, Sala de Presă a Sfântului Scaun a difuzat textul catehezei pregătită de papa Francisc. Este a șaptea cateheză din seria, ”Isus Cristos, speranța noastră”, iar prima parte a acestei serii este dedicată Copilăriei lui Isus. ”Căci au văzut ochii mei mântuirea ta” (Lc 2,30) a inspirat textul catehezei pregătit de Sfântul Părinte pentru audiența generală de miercuri, pornind de la pericopa evanghelică a Întâmpinării Domnului.

”Prin urmare”, citim în cateheza papei, ”Luca relatează primul act de cult al lui Isus, celebrat în orașul sfânt, Ierusalim, care va fi destinația întregii sale misiuni itinerante din momentul în care ia decizia fermă de a urca acolo (cf. Lc 9,51), mergând spre îndeplinirea misiunii Sale”.

”Maria și Iosif”, mai evidențiază Sfântul Părinte, ”nu se limitează să îl introducă pe Isus într-o istorie de familie, de oameni, de legământ cu Domnul Dumnezeu. Ei se ocupă de îngrijirea și creșterea lui și, îl introduc în atmosfera de credință și de cult. Și ei cresc treptat în înțelegerea unei vocații care îi depășește cu mult”.

În Templu, care este ”casă de rugăciune” (Lc 19,46), ”Duhul Sfânt”, subliniază pontiful, ”vorbește inimii unui bătrân: Simeon, membru al poporului sfânt al lui Dumnezeu, aflat în așteptare și speranță, care hrănește dorința de împlinire a promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Israel, prin intermediul profeților. Simeon simte prezența Unsului Domnului în Templu, vede lumina care strălucește în mijlocul popoarelor cufundate ”în întuneric” (cf. Is 9,1) și iese în întâmpinarea acelui copil care, așa cum profețește Isaia, ”s-a născut pentru noi”, este fiul care ”ne-a fost dat”, ”Principele păcii” (Is 9,5). Simeon îl îmbrățișează pe acel copil care, fiind mic și neajutorat, se odihnește în brațele sale; dar el este, de fapt, cel care găsește mângâierea și plinătatea existenței sale ținându-l aproape de el. Exprimă acest lucru printr-un cântec plin de recunoștință profundă, care în Biserică a devenit rugăciunea de la sfârșitul zilei:

Acum eliberează-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace,
căci au văzut ochii mei mântuirea ta
pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor,
lumină spre luminarea neamurilor şi gloria poporului tău, Israél!” (Lc 2,29-32)”.

”Simeon”, spune papa în cateheză, ”cântă bucuria acelora care au văzut, care au recunoscut și poate transmite altora întâlnirea cu Mântuitorul lui Israel și al popoarelor. El este martorul credinței, pe care o primește ca pe un dar și o transmite altora; este martorul speranței care nu înșală; este martorul iubirii lui Dumnezeu, care umple inima omului de bucurie și pace. Plin de această mângâiere spirituală, bătrânul Simeon vede moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca pe o împlinire, ca pe o plinătate, o așteaptă ca pe o ”soră” care nu nimicește, ci îl introduce în viața adevărată pe care a prevestit-o deja și în care crede”.

”În acea zi”, mai scrie papa Francisc, ”Simeon nu este singurul care vede mântuirea făcută trup în copilul Isus. Același lucru se întâmplă și cu Ana, o femeie în vârstă de peste optzeci de ani, văduvă, dedicată în totalitate slujirii Templului și consacrată rugăciunii. La vederea copilului, Ana îl preamărește pe Dumnezeul lui Israel, care și-a răscumpărat poporul chiar în acel copil spunându-le și altora despre acest lucru, răspândind cu generozitate cuvântul profetic. Cântecul de răscumpărare al celor doi bătrâni lansează astfel proclamarea Jubileului pentru tot poporul și pentru întreaga lume. În Templul din Ierusalim, speranța se reaprinde în inimi pentru că Isus Cristos, speranța noastră, a intrat în el”.

”Dragi frați și surori”, a spus în încheiere papa, ”să îi imităm și noi pe Simeon și Ana, acești ”pelerini ai speranței” care au ochi limpezi capabili să vadă dincolo de aparențe”, și să reaprindă speranța în inimile fraților și surorilor lor.

26 februarie 2025, 13:17