La papa Francisc, comunitatea Colegiului Almo Capranica
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
20 ianuarie 2025 – Vatican News. ”Știu că mâine, 21 ianuarie, veți fi în sărbătoare, comemorând-o pe Patroana voastră, sfânta fecioară și martiră Agneza. Mă bucur să vă întâlnesc în ajunul acestei sărbători, în primele zile ale Anului Jubiliar și, de asemenea, în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Vă urez bun venit tuturor!”, a spus papa Francisc luni, 20 ianuarie a.c., primind comunitatea Colegiului Almo Capranica, din Roma.
O comunitate internațională
”Sunteți o comunitate de tineri și adulți”, a mai spus papa, ”motivați de credința în Isus Cristos și de dorința de a răspunde chemării Sale. Episcopii voștri v-au trimis la Roma pentru a vă pregăti la slujire, în vederea hirotonirii sau pentru a vă perfecționa formarea în primii ani ai acesteia. Am înțeles că proveniți din treizeci și nouă de dieceze diferite: douăzeci și șase italiene, paisprezece non-italiene, inclusiv o eparhie a Bisericii Siro-Malabareză. În această varietate de origini și proveniențe, se reflectă ceva din chipul unic și multiplu al poporului sfânt credincios al lui Dumnezeu. Și nu uitați acest lucru: poporul sfânt credincios al lui Dumnezeu suntem noi, Biserica”.
Sinodalitatea, cale de reînnoire spirituală
”Când ajunge cineva să ”rătăcească”? Când se neglijează relațiile fundamentale”, a exemplificat pontiful, ”de ”apropierea” pe care am avut ocazia să o reamintesc în mod repetat atunci când am vorbit cu seminariștii și preoții hirotoniți, despre cele trei apropieri: apropierea de Dumnezeu; apropierea de episcop și apropierea de popor, cele trei apropieri ale unui preot. Există și o a patra: apropierea între voi. Nu uitați aceste apropieri. Aveți grijă de misiunea la care Isus cheamă Biserica astăzi, în vremuri complexe, dar întotdeauna atinse de milostivirea divină. Trăiți această misiune cu stilul pe care îl descriem în mod adecvat drept ”sinodal”. Presupun că sunteți familiarizați cu Documentul final al celei de-a XVI-a Adunări a Sinodului Episcopilor, unde se spune că, ”sinodalitatea este o cale de reînnoire spirituală și de reformă structurală pentru a face Biserica mai participativă și misionară, adică pentru a o face mai capabilă să meargă alături de fiecare bărbat și femeie, radiind lumina lui Cristos” (nr. 28). Vă invit călduros să vă simțiți parte a acestui parcurs și să îl promovați încă de pe acum: în Colegiu, în Universitățile Pontificale unde studiați, în parohiile din Roma, în închisoarea Rebibbia, la spitalul Bambino Gesù, în locurile unde sunteți prezenți pentru experiența pastorală prevăzută de parcursul de formare”.
Slujire în Biserică și în societate
”De mai bine de un secol”, a concluzionat papa Francisc, ”Colegiului Capranica i s-a încredințat, de asemenea, serviciul liturgic în unele celebrări din Bazilica papală Santa Maria Maggiore (n.n. Sfânta Maria cea Mare). Din când în când sunteți implicați și în liturghiile pe care le celebrăm în Bazilica Sfântul Petru. Nu există Liturghie creștină dacă gesturile pe care le facem nu sunt însoțite de o viață de credință, speranță, caritate. Caritatea se exprimă concret, nu prin cuvinte, în Colegiul vostru, inclusiv printr-un mic, dar valoros serviciu de asistență pentru persoanele aflate în nevoie, care știu că pot găsi în voi un sprijin care să le ajute să facă față cu mai puțină oboseală greutăților vieții”.