Papa, pomenirea episcopilor 葯i cardinalilor deceda葲i. Cu speran葲a de a ne bucura cu ei 卯n Paradis
Cetatea Vaticanului 鈥� A. M膬rtina葯
Vatican News 鈥� 4 noiembrie 2024. «Ast膬zi» 鈥� a continuat 鈥� «amintirea noastr膬 devine pomenire pentru ace葯ti fra葲i ai no葯tri. Membri ale葯i ai poporului lui Dumnezeu, ei au fost boteza葲i în moartea lui Cristos (cf. Rom 6,3), pentru a învia împreun膬 cu El. Ei au fost p膬stori 葯i modele pentru turma Domnului (cf. 1 Pet 5, 3): fie ca acum s膬 stea la masa sa, dup膬 ce au frânt pe p膬mânt Pâinea vie葲ii. Ei au iubit Biserica (...) s膬 ne rug膬m ca ei s膬 se poat膬 bucura de tov膬r膬葯ia ve葯nic膬 cu sfin葲ii. A葯tept膬m, cu speran葲膬 statornic膬, s膬 ne bucur膬m împreun膬 cu ei în Paradis. Isus, adu-葲i aminte de noi!»
În omilie, inspirat膬 din Evanghelia dup膬 sfântul Luca, capitolul 23, pontiful s-a oprit asupra cuvintelor rostite de unul dintre r膬uf膬c膬torii care au fost r膬stigni葲i împreun膬 cu Mântuitorul: «Isuse, adu-葲i aminte de mine când vei intra în Împ膬r膬葲ia Ta» (Lc 23:42). Explicând c膬 acestea sunt ultimele cuvinte adresate Domnului de c膬tre unul dintre cei doi r膬stigni葲i împreun膬 cu El, pontiful a subliniat: «Nu este un ucenic cel care le roste葯te, unul dintre cei care l-au urmat pe Isus pe drumurile Galileei 葯i au împ膬r葲it pâinea cu El la Cina cea de Tain膬. (...) Omul care se adreseaz膬 Domnului este, în schimb, un r膬uf膬c膬tor. Unul care Îl întâlne葯te doar la sfâr葯itul vie葲ii; unul al c膬rui nume nu îl cunoa葯tem.»
«Ultimele respira葲ii ale acestui str膬in devin îns膬, în Evanghelie, un dialog plin de adev膬r. În timp ce Isus este "num膬rat împreun膬 cu cei nelegiui葲i" (Isaia 53,12), a葯a cum a profe葲it Isaia, o voce nea葯teptat膬 se ridic膬 spunând: "Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am f膬cut , dar el n-a f膬cut niciun r膬u" (Luca 23, 41). Este întocmai astfel. Acest condamnat ne reprezint膬 pe to葲i; putem s膬-i d膬m numele nostru. Mai presus de toate, ne putem însu葯i pledoaria lui: 鈥濱suse, adu-葲i aminte de mine. P膬streaz膬-m膬 viu în memoria ta. Nu m uita»
Pontiful ne-a îndemnat s膬 medit膬m asupra faptului c膬 acel om îi cere de fapt lui Isus s膬 îl ia în inima sa primitoare, f膬când cererea pe un ton plin de speran葲膬, nu cu vocea chinuit膬 a unui ratat. «Isus» 鈥� a continuat 鈥� « ne aminte葯te de cei r膬stigni葲i al膬turi de El.
Grija sa, pân膬 la ultima suflare, ne face s膬 reflect膬m: exist膬 moduri 葯i mijloace de a ne aminti de oameni 葯i lucruri. Ne putem aminti de gre葯eli, de proiecte neterminate, de prieteni 葯i adversari (...). Cum ne amintim de oamenii din inimile noastre? Cum ne amintim de cei care trec pe lâng膬 noi prin vicisitudinile vie葲ii?»
«Dragi fra葲i» 鈥� a spus în încheiere pontiful 鈥� «adresându-se inimii Domnului, oamenii din toate timpurile pot spera în mântuire, "chiar dac膬 în ochii celor nepricepu葲i par c膬 au pierit" (Cartea În葲elepciunii 3, 2).
Amintindu-i pe episcopii 葯i cardinalii deceda葲i în ultimul an, pontiful ne-a îndemnat s膬 ne rug膬m ca ei s膬 se poat膬 bucura de tov膬r膬葯ia ve葯nic膬 cu sfin葲ilor, spunând: «A葯tept膬m, cu speran葲膬 statornic膬, s膬 ne bucur膬m împreun膬 cu ei în Paradis. Isus, adu-葲i aminte de noi!»
