ÐÓMAPµ¼º½

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, în avion, la întoarcerea din pelerinajul de pace în Sudanul de Sud Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, în avion, la întoarcerea din pelerinajul de pace în Sudanul de Sud 

Arhiepiscopul Welby: "Pelerinajul nostru împreună, un semn pentru lume"

Vă propunem reflecția arhiepiscopului de Canterbury, de la finalul călătoriei în Sudanul de Sud, în care a fost alături de papa Francisc și de moderatorul Adunării Generale a Bisericii Scoţiei. "Creștinii s-au obișnuit să trăiască separat, dar este normal ca Biserica să lucreze ca o singură Biserică" – a spus arhiepiscopul de Canterbury în interviul realizat de directorul nostru editorial, Andrea Tornielli, în avion, la întoarcerea din Sudanul de Sud.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 7 februarie 2023. "Cred că această călătorie are un efect la nivel local, în Sudanul de Sud, unde mă voi întoarce, È™i un efect la nivel global. Faptul că aceÈ™ti trei lideri religioÈ™i s-au întâlnit pentru prima dată – cu siguranță de la Reformă încoace, înainte de care două dintre aceste Biserici e nu existau –  cred că este un semn de speranță pentru pace È™i reconciliere în întreaga lume. Dacă reprezentanÈ›ii celor care au petrecut 150 de ani omorându-se unii pe alÈ›ii È™i următorii 300 de ani condamnându-se reciproc pot acum să caute împreună pacea È™i reconcilierea, atunci oricine poate face acest lucru. De obicei nu-l port, dar în acest moment port inelul pe care papa Paul al VI-lea l-a dăruit predecesorului meu Michael Ramsey, în anii ’60, ca primul semn al legăturii dintre Bisericile noastre. Iar această legătură –  acel inel –  È™i apoi cârja pastorală pe care papa (n.n.Francisc) mi-a dăruit-o în 2016, împreună ne vorbesc cu forță despre o schimbare a inimii. Acest lucru mă duce cu gândul la Sudanul de Sud. Avem nevoie de o schimbare a inimii. MiÈ™carea Duhului Sfânt în biserici, în special multe grupuri din cadrul miÈ™cării carismatice, aÈ™ spune, È™i relaÈ›iile dintre comunități la nivel local, au doborât multe dintre barierele care ne separau È™i ne-au permis să experimentăm ecumenismul. Astfel, ecumenismul a fost pus în practică" – a spus arhiepiscopul Welby, răspunzând la Întrebarea cu privire la impresia pe care i-a lăsat-o pelerinajul de pace È™i reconciliere efectuat împreună cu papa Francisc È™i cu moderatorul Adunării Generale a Bisericii ScoÈ›iei.

Cu referire la semnificaÈ›ia pe care pelerinajul celor trei lideri îl are pentru viitor, pentru alte țări È™i alte situaÈ›ii, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby a spus:  "Există o singură înviere, care este sursa vieÈ›ii noastre. Există un singur Dumnezeu răstignit, care este sursa iertării noastre. Există un singur Duh, aÈ™a cum spune apostolul Paul în Prima Scrisoare către Corinteni, care este sursa vieÈ›ii Bisericii È™i a darurilor noastre. Dumnezeu a făcut tot ceea ce face posibilă împăcarea noastră.

Doar mândria umană se opune. De asemenea, într-o anumită măsură, această mândrie nu este conÈ™tientă, ci este, ca în cazul cuplurilor pe care le-am întâlnit la consiliere matrimonială, care au trăit vieÈ›i separate timp de mulÈ›i ani. Și s-au obiÈ™nuit să trăiască separaÈ›i. Ei consideră că este normal. Trebuie să ni se reamintească în mod constant acest lucru È™i sper că această călătorie le va reaminti oamenilor că este normal ca Biserica să lucreze ca o singură Biserică. Ceea ce consider anormal este să fii în competiÈ›ie. Nu È™tiu cât de profund a ajuns să fie ecumenismul. Este larg răspândit, dar nu sunt sigur că este suficient de adânc prezent în inimile multor lideri creÈ™tini din întreaga lume. Cu toÈ›ii avem nevoie de o confruntare cu Cristos care ne cheamă È™i ne spune: ‘Urmează-mă’…".

 

 

07 februarie 2023, 08:13