ÐÓMAPµ¼º½

Papa, la Sfânta Liturghie de la Kinshasa: Chemați să fim misionari ai păcii

"Suntem chemați să fim misionari ai păcii, iar acest lucru ne va aduce pace. Este o alegere: înseamnă să facem loc în inimile noastre pentru toți, înseamnă să credem că diferențele etnice, regionale, sociale și religioase vin după și nu sunt obstacole; că ceilalți sunt frați și surori, membri ai aceleiași comunități umane; că toți sunt beneficiari ai păcii aduse în lume de Isus."

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 1 februarie 2023. Astfel a evidenÈ›iat Sfântul Părinte în omilia Sfintei Liturghii celebrată în Republica Democratică Congo, la Kinshasa, pe aeroportul N’Dolo, în cea de-a doua zi a călătoriei apostolice în această È›ară.

Papa Francisc a amintit că Isus este pacea noastră (Ef 2,14), o pace biruitoare, căci, cu Isus, răul nu învinge niciodată, nu are ultimul cuvânt. "AÈ™adar" – a spus – "noi, cei care aparÈ›inem lui Isus, nu putem permite ca tristeÈ›ea să prevaleze în noi, nu putem permite ca resemnarea È™i fatalismul să se strecoare în noi. Dacă în jurul nostru există acest climat, să nu fie aÈ™a È™i pentru noi: într-o lume descurajată de violență È™i război, creÈ™tinii fac asemenea lui Isus. El, aproape insistând, le-a repetat ucenicilor: Pacea să fie cu voi! (cf. Ioan 20,19.21); iar noi suntem chemaÈ›i să ne însuÈ™im È™i să transmitem lumii această vestire nesperată È™i profetică a păcii."

Pontiful s-a oprit asupra celor trei surse de pace prin care putem păstra și cultiva pacea lui Isus: iertarea, comunitatea și misiunea.

Să ne curățăm inima de mânie, de remuÈ™cări, de orice resentimente È™i animozități!

Referitor la iertare, Sfântul Părinte l-a indicat pe Isus ca model, spunând: "Iată ce face Isus: în faÈ›a mizeriei celor care l-au renegat È™i abandonat, îÈ™i arată rănile È™i deschide izvorul milostivirii. El nu spune multe cuvinte, dar îÈ™i deschide larg inima rănită, pentru a ne spune că este mereu rănit de iubire pentru noi.

FraÈ›i, surori, când vinovăția È™i tristeÈ›ea ne apasă, când lucrurile nu merg bine, È™tim unde să privim: la rănile lui Isus, gata să ne ierte cu iubirea sa rănită È™i infinită. El cunoaÈ™te rănile voastre, cunoaÈ™te rănile țării voastre, ale poporului vostru, ale pământului vostru! Sunt răni care ard, infectate continuu de ură È™i violență, în timp ce medicamentul justiÈ›iei È™i balsamul speranÈ›ei nu par să ajungă vreodată. Frate, soră, Isus suferă cu voi, vede rănile pe care le purtaÈ›i în voi È™i vrea să vă consoleze È™i să vă vindece, oferindu-vă Inima sa rănită. Pentru inima ta, Dumnezeu repetă cuvintele pe care le-a rostit astăzi prin profetul Isaia: Vreau să o vindec, să o călăuzesc È™i să-i ofer mângâiere" (Is 57,18).

Împreună, astăzi, credem că, alături de Isus, există întotdeauna posibilitatea de a fi iertat È™i de a o lua de la capăt, dar È™i puterea de a se ierta pe sine, pe ceilalÈ›i È™i istoria! Aceasta este ceea ce doreÈ™te Cristos: să ne ungă cu iertarea Sa pentru a ne da pacea È™i curajul de a ierta la rândul nostru, curajul de a face o mare amnistie a inimii. Ce bine ne face să ne curățăm inima de mânie, de remuÈ™cări, de orice resentimente È™i animozități! IubiÈ›ilor, fie ca ziua de astăzi să fie un timp de har pentru a primi È™i a experimenta iertarea lui Isus!"

Oprindu-se asupra celei de-a doua sursă a păcii – comunitatea – pontiful a explicat că  "Isus înviat nu se adresează discipolilor în mod individual, ci se întâlneÈ™te cu ei împreună: le vorbeÈ™te la plural, iar primei comunități îi transmite pacea sa. Nu există creÈ™tinism fără comunitate, aÈ™a cum nu există pace fără fraternitate. Dar, ca È™i comunitate, unde să mergem, unde să mergem pentru a găsi pacea? Să ne uităm din nou la ucenici. Înainte de PaÈ™ti, ei s-au dus după Isus, dar gândeau încă prea uman: sperau într-un Mesia cuceritor care să-i alunge pe duÈ™mani, să facă minuni, miracole, să le sporească prestigiul È™i succesul. Dar aceste dorinÈ›e lumeÈ™ti i-au lăsat cu mâinile goale, ba chiar au răpit pacea comunității, generând certuri È™i opoziÈ›ii (cf. Lc 9,46; 22,24). Și pentru noi există acest risc: să fim împreună, dar să mergem singuri, să căutăm în societate, dar È™i în Biserică, putere, carieră, ambiÈ›ii... În acest fel, însă, ne urmăm pe noi înÈ™ine în locul adevăratului Dumnezeu È™i ajungem ca acei ucenici: închiÈ™i în noi înÈ™ine, lipsiÈ›i de speranță È™i plini de teamă È™i dezamăgire."

Urmați spiritul lui Cristos și nu spiritul lumii

Papa Francisc a atras atenÈ›ia asupra pericolului de a urma spiritul lumii în locul spiritului lui Cristos, calea de urmat "pentru a nu cădea în capcanele puterii È™i a banilor, pentru a nu ceda în faÈ›a diviziunilor, a linguÈ™elilor carierismului care corodează comunitatea, a iluziilor false ale plăcerii È™i vrăjitoriei care închid în sine" fiind împărÈ›irea cu cei săraci: "acesta este cel mai bun antidot împotriva tentaÈ›iei de a ne diviza È™i de a trăi potrivit spiritului lumii" – a spus Sfântul Părinte, îndemnând la "curajul de a-i privi pe cei săraci È™i de a-i asculta, pentru că ei sunt membri ai comunității noastre È™i nu străini care trebuie È™terÈ™i din vedere È™i din conÈ™tiință". "Să ne deschidem inimile către ceilalÈ›i, în loc să le închidem în faÈ›a propriilor noastre probleme sau vanități. Să pornim de la cei săraci È™i să descoperim că toÈ›i împărtășim sărăcia interioară; că toÈ›i avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu pentru a ne elibera de spiritul lumii; că umilinÈ›a este măreÈ›ia creÈ™tinului È™i fraternitatea adevărata lui bogăție. Să credem în comunitate È™i, cu ajutorul lui Dumnezeu, să construim o Biserică liberă de duhul lumesc È™i plină de Duhul Sfânt, liberă de bogății pentru sine È™i plină de iubire frățească!" – a spus pontiful.

Să facem loc în inimile noastre pentru toÈ›i

Cu referire la cea de-a treia sursă a păcii – misiunea – Sfântul Părinte a pus în lumină chemarea la a fi misionari ai păcii, o alegere care "înseamnă să facem loc în inimile noastre pentru toÈ›i, înseamnă să credem că diferenÈ›ele etnice, regionale, sociale È™i religioase vin după È™i nu sunt obstacole; că ceilalÈ›i sunt fraÈ›i È™i surori, membri ai aceleiaÈ™i comunități umane; că toÈ›i sunt beneficiari ai păcii aduse în lume de Isus."

"Pace vouă, spune Isus astăzi fiecărei familii, comunități, grupuri etnice, cartiere È™i oraÈ™e din această mare È›ară. Pace vouă: aceste cuvinte ale Domnului nostru să răsune în inimile noastre, în tăcere. Să le ascultăm È™i să alegem să fim martori ai iertării, protagoniÈ™ti în comunitate, oameni în misiune de pace în lume" – a spus Sfântul Părinte în încheierea omiliei Sfintei Liturghii celebrată în Republica Democratică Congo, la Kinshasa, pe aeroportul N’Dolo, în cea de-a doua zi a călătoriei apostolice în această È›ară.

01 februarie 2023, 11:38