Budapesta. Papa Francisc a întâlnit Consiliul Ecumenic ș Comunitățile Ebraice
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 septembrie 2021 – Vatican News. ”Înrădăcinați în ascultarea Celui Preaînalt ș a celorlalți, îi vom ajuta pe contemporanii noștri să se primească unii pe alții ș să se iubească. Numai dacă vom fi rădăcini de pace ș germeni de unitate, vom fi credibili în ochii lumii”: a spus papa Francisc la întâlnirea cu reprezentanții Consiliului Ecumenic al Bisericilor ș ai unor Comunități Ebraice din Ungaria, duminică, 12 septembrie a.c., la Muzeul de Belle Arte din Budapesta.
”Cuvintele voastre ș prezența voastră, unul lângă celălalt, exprimă o mare dorință de unitate”, a subliniat papa încă de la începutul discursului său. ”Acestea povestesc despre un drum, uneori în urcuș, în trecut unul anevoios, dar pe care îl înfruntați cu curaj ș bună voință, susținându-vă unii pe alții sub privirea Celui Preaînalt, care îi binecuvântează pe frații care trăiesc împreună (cf. Ps 133,1)”.
Papa i-a salutat pe ”frații în credința în Cristos” ș a binecuvântat parcursul de comuniune pe care îl alimentează prin rugăciunea comună, precum ș pe ”frații în credința lui Abraham, părintele nostru”, remarcând că apreciază mult ”angajamentul pentru care au dat mărturie de a abate zidurile de separare din trecut”. ”Evrei ș creștini”, a spus în continuare papa, ”voi doriți să vedeți în celălalt nu un străin, ci un prieten; nu un adversar, ci un frate. Aceasta este schimbarea felului de a vedea, o schimbare binecuvântată de Dumnezeu, convertirea care deschide noi începuturi, purificarea care reînnoiește viața”.
Papa a menționat sărbătorile ebraice Rosh Hashanah ș Yom Kippur, care se marchează chiar în această perioadă, ocazie cu care a transmis felicitările sale. ”Dumnezeul Părinților noștri”, a subliniat papa, ”deschide mereu noi drumuri: după cum a transformat pustiul într-o cale către Țara Făgăduită, tot la fel dorește să ne conducă din pustiurile aride ale nesuferinței ș indiferenței către mult dorita patrie a comuniunii”.
Dezvoltând imaginea sugestivă a Podului Lanțurilor, care leagă cele două părți ale orașului, papa a subliniat că acest pod ”nu le contopește, ci le păstrează unite. La fel trebuie să fie legăturile dintre noi. Ori de câte ori a exista tentația de a-l absorbi pe celălalt, nu s-a construit, ci s-a distrus. Tot la fel atunci când s-a vrut ghettoizarea, nu integrarea lui. De câte ori s-a întâmplat aceasta în istorie! Trebuie să fim vigilenți, trebuie să ne rugăm ca să nu se mai întâmple niciodată. Și să ne angajăm pentru a promova împreună o educație la fraternitate, astfel încât răbufnirile urii pe care vrem să o distrugem să nu fie dominante. Mă gândesc la amenințarea antisemitismului, care încă mai șerpuiește în Europa ș în alte părți. Este un fitil care trebuie stins. Dar modul cel mai bun de a-l dezamorsa este să lucrăm de o manieră pozitivă împreună, să promovăm fraternitatea. Podul ne învață în continuare: acesta este susținut de mari lanțuri, formate din atât de multe inele. Noi suntem aceste inele ș fiecare inel este fundamental: de aceea, nu mai putem să trăim în suspiciune ș ignoranță, distanți ș în dezacord”.
Papa a citat un poet al Ungariei, Miklós Radnóti, a cărui carieră a fost frântă de ura oarbă a celor care, ținând cont de origine lui evreiești, mai întâi i-au interzis să predea ș apoi l-au îndepărtat de familie. În ”Jurnalul lui Bor”, singura colecție de poezii care a supraviețuit Holocaustului, el ”dă mărturie pentru forța de a crede în căldura iubirii chiar în gerul lagărului ș de a ilumina întunericul urii cu lumina credinței”. În solitudinea dezolantă a lagărului de concentrare, când devenea din ce în ce mai clar că viața lui începea să se ofilească, Radnóti scria: ”Sunt ș eu acum o rădăcină... Eram o floare, am devenit rădăcină”.
Papa Francisc: ”Suntem chemați ș noi să devenim rădăcini. Deseori căutăm roadele, rezultatele, afirmarea. Dar Cel care face să rodească Cuvântul său în pământ cu aceeaș blândețe a ploii care face să încolțească ogorul (cf. Isaia 55,10), ne amintește că drumurile noastre de credință sunt semințe: semințe care se schimbă în rădăcini subterane, rădăcini care alimentează memoria ș fac să încolțească viitorul. Iată ce ne cere Dumnezeul Părinților noștri pentru că, după cum scria un alt poet, Dumnezeu așteaptă în altă parte, așteaptă chiar la capătul a toate. Jos. Unde sunt rădăcinile (R. M. Rilke, Wladimir, pictorul de nori). Se ajunge sus numai dacă suntem înrădăcinați în adâncime. Înrădăcinați în ascultarea Celui Preaînalt ș a celorlalți, îi vom ajuta pe contemporanii noștri să se primească unii pe alții ș să se iubească. Numai dacă vom fi rădăcini de pace ș germeni de unitate, vom fi credibili în ochii lumii, care se uită la noi cu dorul de a vedea încolțind speranța. Vă mulțumesc ș Drum bun împreună! Vă rog să mă scuzați dacă am vorbit șezând, dar nu am 15 ani... Vă mulțumesc!”.