Episcopul Eduard Profittlich, martir, va fi beatificat în curând, în Estonia
4 septembrie 2025 – Vatican News
Eduard Profittlich (1890–1942), iezuit de origine germană și arhiepiscop de Tallinn, ”va fi primul călugăr catolic estonian care va fi proclamat Fericit în cadrul Liturghiei prezidate de cardinalul Christoph Schönborn, pe 6 septembrie a.c., în capitala baltică. Născut într-o familie din zona rurală, din sudul Imperiului german, Eduard Profittlich a intrat în Societatea lui Isus la vârsta de 23 de ani, în Heerenberg, Olanda, deoarece iezuiții fuseseră interziși, la acea vreme, pe teritoriile celui de-al Doilea Reich. Deși dorea să devină misionar în Rusia, el a fost numit administrator apostolic al Estoniei de către papa Pius al XI-lea, la 11 mai 1931, iar vocația sa a coincis cu refondarea și reorganizarea Bisericii catolice din Estonia”, se arată într-un comunicat al agenției catolice de știri FIDES din 3 septembrie a.c.
Angajamentul său în domeniul cultural și pastoral, ”în dialog constant cu membrii altor confesiuni creștine din Estonia, l-a apropiat atât de intelectualitatea Republicii baltice, cât și de oamenii simpli. Ca dovadă a dedicării sale totale față de sarcinile încredințate de Sfântul Scaun, în 1935 a solicitat și a obținut cetățenia estoniană. Consacrat arhiepiscop în 1936, a ales să nu părăsească scaunul său episcopal în timpul invaziei sovietice din iunie 1940, în ciuda faptului că a avut ocazia să plece. Într-o scrisoare adresată familiei sale, din 8 februarie 1941, a declarat că și-a oferit libertatea și viața lui Cristos, lucru pe care l-a reiterat într-o scrisoare adresată secretarului de stat de atunci, cardinalul Luigi Maglione. Arhiepiscopul de Tallinn nu a fost scutit de persecuțiile religioase: arestat în iunie 1941, a fost deportat la Kirov, un oraș rus situat la aproximativ 950 km de Moscova, unde a murit în închisoare, în 1942. Credința sa în Cristos reiese din procesele verbale ale interogatoriilor la care a fost supus în timpul detenției”, mai scrie FIDES.
”Sfințenia sa nu se limitează la momentul martiriului său din 1942: moartea sa a fost doar ultima faptă pământească dintr-o viața întreagă dedicată misiunii Bisericii catolice și poporului estonian”, astfel a descris figura iezuitului, pentru agenția FIDES, Marge-Marie Paas, postulatoarea diecezană a cauzei de beatificare a episcopului Eduard Profittlich. ”Este important să ne uităm la ceea ce Profittlich a lăsat în urmă cu mult înainte de moartea sa: el a învățat oamenii să acumuleze bogății spirituale, nu materiale, uitându-se la ceea ce durează și contează cu adevărat. El a reamintit constant prezența lui Dumnezeu în lume, în ciuda tuturor dificultăților: el a înțeles că Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi ca un însoțitor, în călătoria noastră zilnică, nu numai atunci când se produc evenimente extraordinare”, a mai spus dr. Paas.
Cercetarea și studiul pentru documentarea vieții episcopului au fost îmbogățire de mărturiile despre sfințenia sa din partea rudelor, care încă sunt în viață, dintre care unele vor fi prezente la Tallinn pentru Sfânta Liturghie de beatificare. ”Întâlnirea cu membrii familiei sale a fost o experiență extraordinară pentru mine: mi-a permis să cunosc personalitatea episcopului Eduard”, a continuat postulatoarea diecezană, ”iar acest lucru este fundamental într-un proces de beatificare. Am vizitat locul său natal, precum și alte locuri din Germania (în special Trier și Leimersdorf) unde oamenii îi păstrează vie memoria”.
Eduard Profittlich a introdus în comunitatea catolică estoniană unele tradiții de rugăciune pe care le învățase în Germania și Polonia, unde locuise. ”Rugăciunea era modul său de viață: nu se ruga doar în biserică, ci și prin intermediul faptelor sale, găsind timp să ajute pe oricine avea nevoie, indiferent de credința sau statutul social”, a subliniat dr. Paas.
”Evenimentele care vor preceda beatificarea și celebrările ulterioare vor avea loc la Tallinn, în perioada 4-7 septembrie. În prezent, comunitatea catolică din Estonia este formată din aproximativ 8.000 de credincioși, adică 0,58% din populația totală a țării”, conform agenției FIDES.