Pe cerul lunii august, ”constelația” martirilor din al Doilea Război Mondial
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
19 august 2025 – Vatican News. ”Vă încurajez să luați exemplu din eroica sa atitudine de a se sacrifica pentru aproapele. Prin mijlocirea sa, rugați-l cu stăruință pe Dumnezeu să dăruiască pacea tuturor popoarelor care trăiesc tragedia războiului”. Sunt cuvintele prin care papa Leon al XIV-lea a salutat pelerinii polonezi la audiența generală din 13 august, cu o zi înainte de comemorarea liturgică a sfântului Maximilian Kolbe, preot franciscan, martir în lagărul de exterminare de la Auschwitz în cel de-al Doilea Război Mondial. Alături de Kolbe, alți martiri din această perioadă sunt amintiți în calendarul catolic al lunii august, formând o adevărată ”constelație”, precum sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein) și fericitul Karl Leisner, care au dat mărturia supremă a iubirii creștine în diferite lagăre de exterminare.
Maximilian Kolbe
Maximilian Kolbe, menționat recent de papa Leon al XIV-lea, a murit la Auschwitz în 14 august 1941, oferindu-și viața în locul unui tată de familie care a fost trimis în buncărul morții. Acesta era unul din cei zece prizonieri condamnați la pedeapsa capitală pentru a compensa evadarea unui tovarăș de suferință, iar fratele franciscan conventual s-a oferit de bună voie în locul său. ”Cavalerul Neprihănitei Fecioare Maria”, cum a fost numit deseori preotul martir polonez, a murit cu o zi înainte de cea mai mare sărbătoare mariană a lunii august, Adormirea Maicii Domnului. Beatificat în 1971 de sfântul Paul al VI-lea, Kolbe a fost canonizat în 1982 de compatriotul său, sfântul Ioan Paul al II-lea, în prezența lui Franciszek Gajowniczek, tatăl de familie în locul căruia și-a dat viața. Numeroase și mult mai aprofundate sunt articolele dedicate acestui sfânt, drept care ne simțim îndreptățiți să ne oprim aici.
Tereza Benedicta a Crucii
Nu mai puțin cunoscută este mărturia eroică a sfintei Tereza Benedicta a Crucii, călugăriță și martiră. Edith Stein, după numele ei civil, s-a născut la Breslau în 12 octombrie 1891 într-o familie de evrei pe când aceasta sărbătorea Yom Kippur, Ziua ispășirii, iar Edith avea să devină, în sensul cel mai neașteptat al cuvântului, o adevărată profeție a ispășirii. Asistentă universitară la catedra de filosofie existențialistă a lui Edmund Husserl, ea a găsit într-o librărie autobiografia sfintei Tereza de Avila. Pe nerăsuflate, a citit-o într-o singură noapte, apoi avea să scrie: ”Când am închis cartea, mi-am spus: acesta este adevărul”. A primit botezul pe 1 ianuarie 1922, ziua circumciziei lui Isus. A devenit călugăriță carmelită, dar ura naziștilor față de evrei a pătruns pretutindeni, inclusiv prin zidurile mănăstirilor. Edith a fost arestată de trupele Gestapo în capelă pe 2 august 1942. A fost trimisă la Auschwitz împreună cu alți o mie de evrei, printre care se afla și sora ei Roza, terțiară carmelită, alături de care a murit în camera de gazare pe 9 august. ”O fiică a lui Israel care, în timpul persecuției naziștilor, a rămas unită cu credință și iubire la Domnul răstignit, Isus Cristos, în calitate de catolică și, în fața poporului ei, de evreică”. Filmul ”A șaptea cameră” din 1996, în interpretarea excepțională a Maiei Morgenstern, reparcurge asceza lăuntrică a unui suflet în care s-au întipărit tragedia și iubirea așa-numitului ”Secol scurt”.
Karl Leisner
”Ce păcat!”. Să mori pentru aceste cuvinte, într-un timp ca al nostru, pare o banalitate stupidă, dar nu era la fel în atmosfera celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt cuvintele unui diacon catolic german născut în 1915, Karl Leisner, pe care le-a amintit într-un interviu pentru Vatican News nepoata sa, Monika Kaiser-Hass, într-un inerviu realizat de colega noastră Stefanie Stahlhofen. ”Când papa l-a menționat pe Maximilian Kolbe”, a spus Monika, ”pentru mine a fost foarte semnificativ. Alături de Karl, el a intenționat să-i includă pe toți”. Arestat de naziști din cauza mărturiei sale publice de credință și a slujirii sârguincioase a aproapelui, diaconul Karl a fost luat prizonier în 1940. Avea să devină preot chiar în lagărul de detenție din Dachau, dar tot acolo avea să primească și cununa martiriului. ”Când vorbesc de Karl”, spune Monika, ”mă gândesc la toți fericiții, la toți sfinții și la toți deținuții. Cu toții au suferit, cu toții au fost privați de demnitate, de apărare și de drepturi. Iar Martin Niemöller a spus că într-un lagăr de concentrare era de o mie de ori mai rău decât cineva își poate închipui”.
”Am fost și eu în vizită la Auschwitz”, a mai spus Monika, ”iar când vezi așa ceva, se înțelege imediat prin ce au trecut acele persoane. Maximilian Kolbe a murit ca să-l scape de la moarte pe un alt om. Este ceva cu adevărat extraordinar, el este un martir cu adevărat excepțional. Cât de frumos este faptul că papa Leon a vorbit despre el!”. Kolbe, potrivit mărturiilor, a murit rostind două cuvinte: ”Ave Maria!”. Pentru două cuvinte a murit și fericitul Karl, doar că acestea erau următoarele: ”Ce păcat!”. Exprimau reacția sa spontană la știrea că atentatul asupra lui Adolf Hitler din 9 noiembrie 1939 eșuase. Acele cuvinte erau rostite într-un spital pentru boli pulmonare, în care Karl era internat. Cineva le-a auzit, l-a trădat și pentru el a început sfârșitul. ”La scurt timp, a venit Gestapo și după două ore a fost dus de acolo. Primise o ultimă șansă, care putea să-i schimbe destinul, oferită de un judecător care îi ceruse să-și schimbe public ideea. El nu a acceptat. A rămas de aceeași convingere”, a subliniat Monika.
Karl a fost dus în lagărul de la Dachau în 1940. Era încă diacon. ”În septembrie 1944”, a reluat Monika, ”a fost adus în lagăr un episcop francez, Gabriel Piguet, al diecezei de Clermont. Gărzile nu și-au dat seama că era episcop, altfel l-ar fi dus într-un buncăr special, astfel că l-au condus printre ceilalți deținuți. Știind că diaconul își dorea să devină preot, deținuții au făcut tot posibilul ca dorința lui să devină realitate și, prin sacrificii ascunse de ochii vigilenți ai gărzilor, au reușit să schime tristețea lagărului de exterminare ”astfel încât consacrarea să fie frumoasă, ca într-o catedrală”. Karl a consimțit la efortul colectiv al neobișnuitei sale hirotoniri preoțești. A fost eliberat, dar a murit pe 12 august 1945, distrus trupește de suferințele îndurate în lagărele de la Sachsenhausen și Dachau. A fost beatificat în 1996 de sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriei sale apostolice la Berlin, prezentându-l ca martir, mărturisitor al lui Cristos în timpuri de prigoană. Pentru a se ajunge la canonizarea lui, amintește Monika, este nevoie de o minune care să fie atribuită mijlocirii sale. ”Ar fi atât de frumos”, mărturisește ea, ”pentru că ar putea să fie chiar patronul ceresc al tinerilor europeni, după cum a sugerat papa Ioan Paul al II-lea. Dar ar putea să reprezinte vocațiile la preoție, pentru ca să recunoaștem că acestea nu sunt doar un dar din ceruri, dar și rodul unui angajament prin care să simțim vocația. Însă, pentru a face aceste lucruri, e nevoie să trăim credința cu pasiune”.