MAP

Consideraţii omiletice la Duminica a XXII-a de peste an (C): Prietene, urcă mai sus! Consideraţii omiletice la Duminica a XXII-a de peste an (C): Prietene, urcă mai sus!  (2025 Getty Images)

Consideraţii omiletice la Duminica a XXII-a de peste an (C): Prietene, urcă mai sus!

Umilinţă şi dărnicie. „Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” Două reguli pentru masa împărăţiei: „În viaţă, alege locul din urmă!” iar „când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci” şi vei mânca pâinea în împărăţia lui Dumnezeu!”

(Vatican News - 31 august 2025) E Ziua Domnului. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o invocaţie din psalmii biblici: „Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua, căci tu, Doamne, eşti bun şi iertător, plin de îndurare faţă de cei care te cheamă” (Ps 85/86,3.5 Ant. la intrare). Rugăciunea este respiraţia sufletului iar inima omului credincios este îndreptată continuu către Dumnezeu,  încrezătoare în bunătatea sa. Isus Cristos, „mijlocitorul noului legământ” (Evr 12,24: lectura a doua) ne-a arătat prin parabola tatălui milostiv că Dumnezeu este bun şi iertător şi nu-l umileşte pe fiul risipitor care se reîntoarce acasă dar îl îmbrăţişează părinteşte şi îl îmbracă în haină de sărbătoare (cf. Lc 15,11-32). Celebrând Sfânta Liturghie, suntem invitaţi să luăm parte „la ospăţul Mielului”: „Luaţi şi mâncaţi…Luaţi şi beţi!” Răspundem invitaţiei liturgice cu atitudinea smerită a centurionului roman, când l-a chemat pe Isus să vină şi să-i vindece servitorul bolnav: „Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu dar spune numai cu cuvântul şi se va tămădui sufletul meu” (cf. Lc 7,6). Astăzi Cuvântul lui Dumnezeu vrea să ne conducă spre un nou mod de a ne concepe pe noi înşine şi pe ceilalţi. Suntem invitaţi la umilinţă şi la slujirea dezinteresată a semenilor având ca măsură inima lui Dumnezeu Tatăl.

1. Umileşte-te şi vei afla har înaintea Domnului!

Isus însoţit de discipoli este în drum spre Ierusalim, unde va pătimi şi va muri răstignit pe cruce. Pe parcurs îi pregăteşte pe discipoli pentru masa împărăţiei lui Dumnezeu la care se ajunge trecând pe poarta cea strâmtă. Isus învaţă că discipolul este umil şi se interesează de cei săraci. În concret, vorbeşte despre alegerea locului din urmă în comunitate şi despre iubirea gratuită şi universală faţă de toţi.  Discipolii îl au ca model pe învăţătorul lor care le spune în mod explicit: „Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima!” (Mt 11,29ab: Aclamaţie la Evanghelie). Din lecturile liturgice se desprinde legătura profundă dintre umilinţa omului care crede în Dumnezeu şi belşugul de har ce se revarsă asupra lui. Deja înţeleptul din vechime învăţa că omul modest este plăcut lui Dumnezeu: „Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” (cf. Sir 3,17-18.20.28-29: prima lectură). Avantajul acestui comportament consistă în faptul că este aprobat de Dumnezeu care se complace de omul bun şi fără trufie în inima sa. De fapt Isus confirmă umilinţa ca regulă fundamentală a candidaţilor la împărăţia lui Dumnezeu, spunând că „oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (cf. Lc 14,1.7-14: Evanghelia zilei). Pentru a atrage privirea binevoitoare a lui Dumnezeu şi simpatia semenilor noştri să ne înscriem cu hotărâre la şcoala umilinţei, care este şcoala Evangheliei.

2. Primele locuri şi alegerea invitaţilor

Continuând lectura Evangheliei după sfântul Luca, liturghia acestei duminici propune parabola despre primele locuri la masă şi alegerea invitaţilor (Lc 14,7-14). Într-o zi de sâmbătă Isus s-a dus în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, unde fusese invitat la prânz. Fariseii îl urmăresc cu privirea cum se comportă, ca apoi să-l acuze. Dar şi Isus îi observă pe farisei, învăţători ai legii, şi vede că se comportă în mod total diferit de ceea ce învaţă legea lui Dumnezeu. În Biblie Dumnezeu spune: „Nu te da mare în faţa regelui şi nu sta în locurile celor mari! Căci este mai bine să-ţi zică: „Urcă aici!”, decât să fii coborât înaintea celui nobil pe care-l văd ochii tăi” (Prov 25,6-7). De fapt, în timp ce aştepta ca gazda să-i arate locul la masă, Isus observă cu câtă ardoare şi grijă invitaţii se grăbeau să prindă primele locuri, fără nici un pic de pudoare. Observă, de asemenea, că printre comeseni nu se afla nici o persoană săracă sau de condiţie modestă. Şi totuşi astăzi în psalmul biblic se afirmă că „Dumnezeu este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor” (Ps 67/68,6-7ab). Isus se serveşte de aceste situaţii pentru a da celor prezenţi şi tuturor celor care vor asculta cuvântul său două învăţături fundamentale pentru împărăţia lui Dumnezeu, care începe încă de acum.

3. Când eşti invitat, ş𲹳ă-ٱ (Sic!) în locul din urmă

Prima învăţătură este aceasta: „Alege locul din urmă!”. Cunoaştem povestirea. Văzând cum îşi alegeau locurile dintâi, Isus le-a spus celor invitaţi această parabolă: „Când eşti invitat de cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai de seamă decât tine şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. Dimpotrivă, când eşti chemat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus!»; şi acolo vei avea glorie în faţa tuturor celor care sunt la masă cu tine!” (Lc 14,8-10). În altă ocazie Isus îi avertizează pe discipoli cu privire la comportamentul cărturarilor: „Fiţi atenţi la cărturarii cărora le place să umble în haine lungi, cărora le pace să fie salutaţi prin pieţe, [să ocupe] primele locuri în sinagogi şi locurile dintâi la ospeţe” (Lc 20,46). Trebuie însă să ştiţi bine că „oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Lc 14,11). Această afirmaţie conclusivă provine în mod cert dintr-un oracol al profetului Ezechiel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Îndepărtează-ţi turbanul şi ridică coroana! Aceasta nu va mai fi: pe cel înjosit înălţaţi-l şi pe cel înălţat înjosiţi-l!» (Ez 21,31). Concluzia este reluată şi în parabola vameşului şi fariseului (cf. Lc 18,14) şi comentată într-o altă ocazie la adresa fariseilor iubitori de arginţi: „Voi sunteţi cei care vă arătaţi drepţi înaintea oamenilor, însă Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce este preţios pentru oameni este abominabil înaintea lui Dumnezeu” (Lc 16,15).

4. O regulă a împărăţiei lui Dumnezeu

Este clar că pentru Isus nu-i vorba doar de o simplă normă de înţelepciune omenească. Din contra, este o regulă a împărăţiei lui Dumnezeu. Isus denunţă cu insistenţă căutarea primelor locuri, lăsând să se înţeleagă că nu este vorba de un defect de mică importanţă. Isus vede în această dorinţă a fariseilor de a fi onoraţi în mijlocul oamenilor, manifestarea în exterior a unei false relaţii interioare cu Dumnezeu. Isus condamnă prezumţia de a fi drepţi, ce denaturează raportul cu Dumnezeu, dar şi relaţiile cu oamenii. Din această prezumţie se nasc pretenţiile, preocupările ierarhice, judecăţile, cum reiese din parabola vameşului şi fariseului deja menţionată. În societatea construită după inima lui Dumnezeu, în împărăţia pe care discipolii lui Isus (creştinii) sunt chemaţi să o construiască, începând deja aici pe pământ, primul este cel care slujeşte iar cel mai mare este cel din urmă. Acestuia Dumnezeu i se va adresa în ultima zi pentru a-i spune: „Prietene, urcă lângă mine. Intră în casa mea”. Ariviştii, uzurpatorii primelor locuri, sunt în schimb cei mai departe de Dumnezeu. Sunt cei care în ziua din urmă vor fi trimişi de Dumnezeu să ocupe, ruşinaţi, ultimele locuri. Reţinem că banchetul de nuntă care contează este cel al împărăţiei lui Dumnezeu iar a fi umili este o condiţie fundamentală pentru a intra în ea. Dar mai sunt şi altele.

5. Când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci

Este şi aceasta. A doua învăţătură a lui Isus este pentru gazdă, adică cel care invită la masă. Nici aceasta nu este o simplă invitaţie la a fi caritabili,  ci se referă la gratuitatea gestului. Căci Isus i-a spus celui care l-a invitat: "Când dai un ospăţ la prânz sau la cină, nu-i invita pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe părinţii tăi, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi astfel să-ţi primeşti răsplata. Dimpotrivă, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi. Atunci ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească şi îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi" (Lc 14,12-14). Isus învaţă o iubire care nu urmează logica schimbului de favoruri. Sfatul pe care Isus îl dă stăpânului casei este de-a dreptul revoluţionar, contrar tuturor uzanţelor. Modelul este Isus însuşi, căci Dumnezeu Tatăl l-a dat lumii pe unicul său Fiu ca expresie a iubirii sale. În faţa lui Dumnezeu nimeni nu este marginalizat, ci fiecare este „aproapele”. Criteriul de urmat când se aleg invitaţii la cină sau la prânz este iubirea lui Dumnezeu, şi nu vechea dreptate a oamenilor. De ce să inviţi mereu doar rude şi prieteni? Procedând astfel se rămâne mereu în cadrul unei iubiri interesate. Sunt invitaţii între prieteni, între persoane de acelaşi rang, astăzi mă inviţi tu, mâine te invit eu. Săracii rămân mereu afară iar cei excluşi sunt mereu marginalizaţi.

6. Iubire gratuită şi universală

În concluzie, Evanghelia vizează o fraternitate cu două caracteristici clare: gratuitate şi universalitate. Se dă şi celor de la care nu se poate aştepta nimic în schimb. Isus se gândeşte la viitoarea comunitate a discipolilor. Acum, în marea călătorie spre Ierusalim îi pregăteşte cu grijă. Isus visează un loc de ospitalitate pentru cei excluşi. Nu-i, desigur, o învăţătură nouă. În Evanghelie este proclamată fericirea pentru cei săraci: „Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu” (Lc 6,20) dar şi fericirea pentru cei care folosesc bunurile proprii pentru a-i primi pe cei nevoiaşi: „Ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească şi îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi" (Lc 14,14). Aceeaşi idee, ca un fel de testament, apare în discursul rostit de apostolul Paul la Milet către prezbiterii din Efes: „V-am arătat în toate privinţele că trudind astfel trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire a da decât a primi»” (Fap 20,35). Într-adevăr, iubirea adevărată şi desăvârşită nu locuieşte în inima celui care se dovedeşte darnic dar crede că pentru asta merită mii de mulţumiri sau pretinde să fie răsplătit pentru ceea ce a făcut. Măsura iubirii este Dumnezeu care iubeşte în mod gratuit. Şi atunci întrebarea: "Ce ai, omule, ce nu ai primit? Şi dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu ai fi primit!" (1Cor 4,7). Ce ai putea să restitui lui Dumnezeu, care să nu fi fost primit de la el? Dumnezeu ne-a încredinţat creaţia, bucuria iertării, Sfânta Împărtăşanie ca izvor de viaţă. Dumnezeu îl iubeşte pe om când este încă păcătos. Omul află fericirea, când ajunge să iubească fără să pretindă nimic în schimb.

7. Umilinţă şi iubire dezinteresată: o învăţătură constantă

Aceste două învăţături despre adevărata umilinţă şi iubirea dezinteresată sunt de o importanţă fundamentală pentru trăirea creştinească. Ele revin frecvent în Evanghelie, deşi sub alte forme. Astfel, după a treia anunţare a morţii şi învierii lui Isus, când apostolii discutau despre cine trebuie să ocupe primele locuri în noua împărăţie, Isus, chemându-i, le-a zis: „Ştiţi că cei care conduc neamurile le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mt 20,25-28). Apoi, când la ultima cină apostolii încă mai discutau despre cine dintre ei este mai mare. Isus a luat ştergarul de servitor, a îngenuncheat în faţa tuturor şi le-a spălat picioarele. La sfârşit le-a zis: „Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (In 13,13-15). În fine, pe Calvar, Isus Învăţător şi Domn moare răstignit pe cruce între doi tâlhari, dăruindu-şi viaţa din iubire şi făcând oamenilor cel mai mare serviciu posibil: împăcarea cu Dumnezeu, mântuirea, învierea. Astăzi, noi suntem săracii fericiţi invitaţi „la ospăţul Mielului”. Împreună cu darurile sfinţite prin lucrarea Duhului Sfânt ne oferim pe noi înşine lui Dumnezeu spunând. „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”.

8. Mărturia de iubire a părinţilor faţă de copii

Există experienţe umane ce ne ajută să înţelegem iubirea lui Cristos deschisă spre gratuitatea curată. De pildă, cea a părinţilor faţă de copii. Aceştia cer şi primesc de la părinţi iubire gratuită. Ce ar putea un copilaş să dea în schimb pentru iubirea primită de la părinţi, pentru jertfele, truda şi nopţile lor nedormite, pentru laptele mamei, pentru lacrimile ei? Tocmai în darul autentic, liber şi necondiţionat persoana umană începe să cunoască iubirea lui Dumnezeu care este Tată, căci Tu, Doamne, ne îndemni sufletul să-şi afle desfătarea în lauda Ta, pentru că ne-ai făcut pentru Tine şi neliniştită este inima noastră până ce se va odihni în Tine”. Cine acceptă în toată valoarea sa rolul de a fi părinţi responsabili dovedeşte o mare generozitate, o iubire gratuită ce comportă umilinţă. În ce sens? Înseamnă să pui iubirea faţă de proprii copii mai presus de gloria carierii şi de succesul profesional. Şi întâlnim atâţia părinţi care aleg modestia casei ca loc în care petrec o parte din zi împreună cu copiii lor. Asta înseamnă într-adevăr a face experienţa celui care află în umilinţă gratuitatea iubirii şi urmează calea cunoaşterii şi a trăirii lui Dumnezeu.

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit, sădeşte în inimile noastre iubirea fată de numele tău; uneşte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată” cu bucurie şi pace.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 29 august 2025)

29 august 2025, 11:32