PIME are un nou superior general: pr. Francesco Rapacioli
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
8 iulie 2025 – Vatican News. ”Preotul Francesco Rapacioli, misionar în Bangladesh, este noul superior general al Institutului Pontifical pentru Misiuni Externe (PIME). El a fost ales de cea de-a 16-a Adunare Generală a Institutului Misionar, care se desfășoară din 22 iunie la Roma, la Centrul Internațional de Animație Misionară (CIAM). Noul Superior îi umrează preotului Ferruccio Brambillasca, care a condus PIME timp de două mandate consecutive, începând din 2013. Împreună cu noul Superior - informează Agenția PIME Asianews - a fost aleasă și noua direcțiune generală, care va rămâne în funcție pentru următorii șase ani”, se arată într-un comunicat al Agenției catolice de știri FIDES, din 7 iulie a.c.
”Francesco Rapacioli, în vârstă de 62 de ani”, mai specifică Agenția FIDES, ”a fost până acum superior regional pentru Asia de Sud. Născut la Paris în 1963 și crescut în dieceza italiană de Piacenza-Bobbio, s-a alăturat PIME după ce a absolvit Medicina și a fost hirotonit preot în 1993. Ca misionar, a fost trimis mai întâi la seminarul din Pune, India, unde și-a desfășurat slujirea până când a fost transferat în Bangladesh în 1997. Întors în Italia în 2012, a fost rector al Seminarului Internațional PIME din Monza până în 2018. Întors în Dakha, din 2020 a demarat inițiative pentru a ajuta persoanele care doresc să iasă din tunelurile alcoolismului și ale dependenței de droguri”.
”PIME”, relatează Asianews, ”are în prezent aproximativ 400 de misionari de 17 naționalități diferite, care își desfășoară slujirea în 20 de țări de pe toate continentele. Cea mai recentă prezență - născută din colaborarea cu alte câteva institute născute în misiune urmând aceeași carismă a PIME - face primii pași în Borneo, Indonezia, în dieceza de Tanjung Selor”.