杏MAP导航

(Vatican News - 25 mai 2025) E Ziua Domnului. Suntem în penultima duminic膬 din timpul liturgic al Pa艧telui 艧i înainte de s膬rb膬toarea În膬l牛膬rii Domnului. La începutul Liturghiei duminicale comunitatea credincio艧ilor este invitat膬 s膬-艧i manifeste bucuria pentru mântuirea înf膬ptuit膬 de Dumnezeu: 鈥濾esti牛i cu glas de bucurie, ca s膬 se aud膬; vesti牛i pân膬 la marginile p膬mântului c膬 Dumnezeu a eliberat poporul s膬u鈥� (cf. Is 48,20: Ant. la intrare). Profetul Isaia anun牛膬 sfâr艧itul captivit膬牛ii babiloniene 艧i îndeamn膬 poporul s膬 asculte de Dumnezeu, R膬scump膬r膬torul 艧i Sfântul lui Israel: 鈥濫u sunt Domnul Dumnezeul t膬u, care te înv膬牛 spre binele t膬u, care te c膬l膬uzesc s膬 mergi pe cale. O, dac膬 ai fi fost atent la poruncile mele! Pacea ta ar fi fost ca un râu 艧i dreptatea ta, ca valurile m膬rii鈥� (cf. Is 48,16-18). Biserica interpreteaz膬 aceste cuvinte profetice în lumina Pa艧telui. Prin patima, moartea 艧i învierea sa, Cristos ne-a salvat 鈥瀋a un iubitor de oameni鈥�; ne-a împ膬cat cu Dumnezeu 艧i ne d膬ruie艧te pacea sa. Nu exist膬 pace f膬r膬 Dumnezeu, f膬r膬 p膬zirea cuvântului s膬u, f膬r膬 o continu膬 întoarcere la Domnul care ne înva牛膬 binele. În fiecare duminic膬 Cristos cel înviat din mor牛i convoac膬 comunitatea credincio艧ilor la sfânta 艧i dumnezeiasca Liturghie ca s膬 actualizeze pentru ei taina învierii, s膬-i sus牛in膬 în speran牛膬 艧i s膬-i înt膬reasc膬 cu roadele mântuirii. Comunitatea este însufle牛it膬 continuu de Duhul Sfânt promis de Isus în seara p膬timirii la cina cea de tain膬 艧i pe care l-a trimis asupra apostolilor în ziua Rusaliilor. În aceste considera牛ii omiletice aprofund膬m lecturile liturgice în ordinea proclam膬rii.

1.  Duhul Sfânt c膬l膬uze艧te Biserica spre unitate în diversitate

La începuturile comunit膬牛ii apostolice, la fel ca în situa牛iile actuale ale comunit膬牛ilor cre艧tine, cel care conduce Biserica este mereu Duhul Sfânt, Domnul 艧i de via牛膬 D膬t膬torul. Isus a promis apostolilor c膬 Duhul Sfânt îi va înv膬牛a toate 艧i le va aminti toate câte le-a spus El. Duhul face ca Biserica s膬-艧i aminteasc膬 艧i s膬 în牛eleag膬 în credin牛膬 cuvântul Domnului Isus. Ast膬zi textele liturgice descriu caracteristicile comunit膬牛ii discipolilor dup膬 plecarea Înv膬牛膬torului. Biserica peregrin膬 pe p膬mânt înainteaz膬 pe drumul istoriei spre plin膬tatea ei. Evident, anii trec 艧i se ivesc noi probleme. Comunitatea de la Ierusalim se love艧te chiar de la început de probleme ce trebuie rezolvate în mod practic pentru a evita dezbin膬rile 艧i a r膬mâne fidel膬 lui Cristos. În prima lectur膬 luat膬 din cartea Faptele Apostolilor (cf. Fap 15,1-2.22-29) problema ridicat膬 de text este cea a unit膬牛ii Bisericii, de艧i într-o diversitate legitim膬. În fa牛a problemei privind circumcizia p膬gânilor, Biserica din Ierusalim r膬spunde c膬 nu exist膬 comunitate cre艧tin膬 f膬r膬 comuniune 艧i c膬 nu exist膬 comuniune f膬r膬 înl膬turarea barierelor cultice 艧i contingente care se opun pentru ca Evanghelia s膬 fie izvor unic de mântuire. Biserica apostolic膬 s-a aflat dintr-odat膬 în fa牛a unei alegeri decisive. Cum poate fi realmente o comunitate universal膬 capabil膬 s膬 propun膬 tuturor Evanghelia lui Isus în culturi 艧i contexte religioase diferite?

2. Conflictul de la Antiohia cu privire la circumcizie

Comunitatea apostolic膬 din Ierusalim a cunoscut în primii ani o stare de perplexitate cu privire la intrarea a p膬gânilor în 叠颈蝉别谤颈肠膬. Unii dintre cei care coborâser膬 din Iudeea la Antiohia îi înv膬牛au pe fra牛i: 鈥濪ac膬 nu primi牛i circumcizia, dup膬 obiceiul care vine de la Moise, nu pute牛i s膬 v膬 mântui牛i鈥� (Fap 15,1). Întrucât s-a ivit o divergen牛膬 艧i o discu牛ie aprins膬 între Paul 艧i Barnaba 艧i cei veni牛i din Iudeea, cre艧tinii din Antiohia au hot膬rât ca Paul 艧i Barnaba, împreun膬 cu al牛i câ牛iva dintre ei, s膬 urce la apostoli 艧i la prezbiterii din Ierusalim în leg膬tur膬 cu aceast膬 disput膬. To牛i erau de acord c膬 mântuirea este oferit膬 tuturor, dar erau convin艧i c膬 p膬gânii, pentru a se mântui, trebuie mai întâi s膬 fie integra牛i în poporul lui Dumnezeu prin ritualul t膬ierii împrejur. Aceast膬 practic膬 ritual膬 din legea veche constituia un semn vizibil al apartenen牛ei la poporul ales de Dumnezeu. Pe de alt膬 parte, apostolii 艧i ceilal牛i ucenici constatau c膬 Dumnezeu l-a d膬ruit pe Duhul Sfânt 艧i celor net膬ia牛i împrejur 艧i 鈥瀉 purificat prin credin牛膬 inimile lor鈥�, f膬r膬 a face 鈥瀡reo deosebire鈥�. A se opune acestei 鈥瀉legeri pastorale a Duhului Sfânt鈥� ar fi însemnat s膬-l ispiteasc膬 pe Dumnezeu, demonstrând lips膬 de încredere în în牛elepciunea sa.

 3. Comunitatea se întreab膬, discut膬 艧i hot膬r膬艧te

Pentru a permite cre艧tinilor proveni牛i din iudaism s膬 coabiteze pa艧nic în comuniune cu fra牛ii de origine p膬gân膬, apostolul Iacob, cu abilitatea sa practic膬, ia cuvântul dup膬 sfântul Petru 艧i propune pentru cre艧tinii proveni牛i din p膬gânism respectarea câtorva indica牛ii. Nu li se cere nimic mai mult decât ceea ce este necesar: s膬 se fereasc膬 de carnea jertfit膬 idolilor, de sânge, de animale sufocate 艧i de desfrânare鈥� (Fap 15,29). De fapt, la baza dezbaterii 艧i a alegerii f膬cute de comunitatea cre艧tin膬 de la Ierusalim existau dou膬 preocup膬ri majore: pe de o parte, s膬 asigure predicarea Evangheliei la toate neamurile, iar pe de alta, s膬 garanteze unitatea Bisericii. Cele dou膬 pozi牛ii s-au confruntat, implicând toate componentele comunit膬牛ii: apostoli, prezbiteri 艧i comunitatea. În final, discern膬mântul este atribuit Duhului Sfânt, îns膬 Duhul s-a manifestat printr-un dialog îndelung 艧i dificil, din moment ce textul vorbe艧te de 鈥瀌ivergen牛e, discu牛ii aprinse, dispute 艧i tulbur膬ri鈥�. Totul s-a rezolvat cu bine. Apostolii 艧i prezbiterii, împreun膬 cu toat膬 comunitatea, au hot膬rât s膬 aleag膬 câ牛iva oameni dintre ei, b膬rba牛i de frunte printre fra牛i, 艧i s膬-i trimit膬 la Antiohia împreun膬 cu Paul 艧i Barnaba.

4. Decizia Conciliului apostolic

Scrisoarea trimis膬 atunci este primul document sinodal din istoria Biserricii: 鈥濧postolii 艧i prezbiterii, fra牛ii vo艧tri, c膬tre fra牛ii din Antiohia, Siria 艧i Cilicia, care provin dintre p膬gâni: Salutare!  Deoarece am auzit c膬 unii dintre noi, care au plecat f膬r膬 s膬 le fi poruncit noi, v-au tulburat sufletele prin cuvintele lor, am hot膬rât în unanimitate s膬 alegem câ牛iva oameni 艧i s膬-i trimitem la voi împreun膬 cu iubi牛ii no艧tri Barnaba 艧i Paul, oameni care 艧i-au închinat via牛a pentru numele Domnului nostru Isus Cristos. Totodat膬, vi i-am trimis pe Iuda 艧i pe Sila ca 艧i ei s膬 v膬 vesteasc膬 acestea prin cuvânt. C膬ci Duhul Sfânt 艧i noi am hot膬rât s膬 nu v膬 mai impunem nicio povar膬 în afar膬 de acestea care sunt necesare: s膬 v膬 feri牛i de carnea jertfit膬 idolilor, de sânge, de animale sufocate 艧i de desfrânare; dac膬 v膬 ve牛i feri de acestea, bine ve牛i face. Cu bine!鈥� (Fap 15,22-29).

5. Trei orient膬ri principale

 În realitate, la conciliul din Ierusalim existau trei orient膬ri principale; cea 鈥瀙rogresist膬鈥�, a lui Paul, favorabil膬 deschiderii necondi牛ionate spre p膬gâni; cea a lui Petru, mai prudent膬 din spirit de precau牛ie, 艧i în fine cea a lui Iacob, episcop de Ierusalim, a c膬rui abilitate de mediere este vizibil膬 în documentul final: cre艧tinilor de origine p膬gân膬 nu trebuie s膬 li se impun膬 nici o obliga牛ie iudaic膬 specific膬 precum circumcizia. Este de fapt ceea ce înv膬牛ase apostolul Petru în interven牛ia sa la conciliu: 鈥濶oi credem c膬 suntem mântui牛i în acela艧i fel ca 艧i ei (cei din iudaism) prin harul Domnului Isus鈥� (cf. Fap 15,11). Identic膬 este 艧i pozi牛ia lui Paul care scrie Galatenilor: 鈥濶u mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici (om) liber; nici b膬rbat, nici femeie: voi to牛i una sunte牛i în Cristos Isus鈥� (Gal 3,28). Au în牛eles bine regula dar nu neglijeaz膬 aspectele secundare ce ar putea 艧oca sensibilitatea unora mai slabi. 泞in cont de situa牛ia real膬 艧i p膬streaz膬 echilibrul, prevenind provocarea unor reac牛ii greu de st膬pânit din cauza neîn牛elegerii de fond a problemei. Cu alte cuvinte, sunt aten牛i 艧i dovedesc r膬bdare fa牛膬 de persoanele care au pasul mai lent pe drumul spiritului. Oricum, p膬streaz膬 leg膬tura cu istoria 艧i cultura local膬. To牛i s-au str膬duit s膬 în牛eleag膬 în lumina Duhului Sfânt ce este de f膬cut în noile situa牛ii practice, ce este principal 艧i esen牛ial 艧i ce e secundar 艧i accesoriu în înv膬牛膬tura lui Isus; to牛i au c膬utat s膬 r膬mân膬 liberi p膬strând unitatea Bisericii. Dup膬 dezbaterea deschis膬 în care cei 鈥瀒nteresa牛i鈥� 艧i-au exprimat p膬rerea, s-a luat o decizie autoritar膬: 鈥濪uhul Sfânt 艧i noi am hot膬rât鈥�. Conflictele în 叠颈蝉别谤颈肠膬 nu trebuie sufocate impunând 艧i închizând gura, dar nici cu apeluri patetice la unitate. Conflictele se rezolv膬 eliberând terenul de fric膬, de personalism, de fanatism. Trebuie l膬sat spa牛iu unei confrunt膬ri deschise 艧i calme, în sinceritate, respect 艧i transparen牛膬, într-un climat de fr膬牛ietate 艧i în primul rând într-o atitudine de smerenie. 艦tim bine c膬, dac膬 decizia solemn膬 vine de sus, informa牛ia este garantat膬 de baz膬.

6. O comunitate pe calea împlinirii

Îns膬 "Biserica (...) nu va ajunge la împlinire decât în gloria cereasc膬", la întoarcerea glorioas膬 a lui Cristos. Pân膬 în acea zi, "Biserica înainteaz膬 peregrinând printre persecu牛iile lumii 艧i mângâierile lui Dumnezeu鈥� (CBC 769; Sf. Augustin, De civitate Dei 18, 51; cf. LG 8). Între timp, credin牛a cre艧tin膬 invit膬 la des膬vâr艧irea vie牛ii, la dobândirea libert膬牛ii depline a fiilor lui Dumnezeu în lumina învierii cu Cristos. Deci, cât timp suntem pe cale nu trebuie s膬 pierdem din vedere 牛inta c膬l膬toriei noastre. Lectura a doua, luat膬 din cartea Apocalipsului (cf. Ap 21,10-14.22-23) ofer膬 un tablou conclusiv dedicat h膬r牛ii topografice a Ierusalimului ceresc. Este 牛inta ideal膬 spre care tinde Biserica în c膬l膬toria ei prin istorie. Ierusalimul ceresc este o cetate bine întemeiat膬, înconjurat膬 cu zid înalt, semn al tr膬iniciei de nezdruncinat, înv膬luit膬 de slava lui Dumnezeu, semnul luminos al apropierii, al revela牛iei 艧i prezen牛ei divine. În ea triumf膬 num膬rul 12, semnul perfec牛iunii: 12 por牛i în cele patru dimensiuni ale spa牛iului pentru 12 triburi ideale care s膬 formeze Biserica dup膬 planul trasat de Dumnezeu Tat膬l, inaugurat de Fiul în Duhul Sfânt. O cetate stabil膬 艧i sigur膬. La temelie stau cei 12 apostoli având misiunea s膬 sus牛in膬 întreaga construc牛ie, s膬 men牛in膬 împreun膬 toat膬 comunitatea. 鈥濪eci nu mai sunte牛i str膬ini 艧i locuitori vremelnici, ci sunte牛i împreun膬 cet膬牛eni cu sfin牛ii 艧i casnici ai lui Dumnezeu鈥�, spune apostolul Paul (Ef 2,19-20).  În viitoarea cetate cre艧tin膬 nu va mai fi nici un templu. Între Dumnezeu 艧i om nu va mai fi nevoie de nici o mediere. Întâlnirea va fi total膬 deoarece Dumnezeu va fi cu noi iar noi vom deveni templul s膬u viu în care Dumnezeu se descoper膬 艧i lucreaz膬 prin Duhul Sfânt. Înc膬 de pe acum suntem temple ale lui Dumnezeu c膬ci Duhul Sfânt locuie艧te în noi (cf 1Cor 3,16). Este o cetate care nu mai are nevoie de soare, nici de lun膬 ca s膬 o lumineze c膬ci este de-ajuns lumina direct膬 a slavei lui Dumnezeu 艧i f膬clia ei este Mielul.  Îns膬 pe p膬mânt lumina Bisericii are nevoie de contribu牛ia tuturor. Orice construc牛ie trebuie f膬cut膬 cu aportul fiec膬rui locuitor. În cetatea de pe p膬mânt este important ca nici un zid s膬 nu apar膬 de nedep膬艧it 艧i ca toate por牛ile s膬 apar膬 deschise 艧i pentru cine are un cuvânt 鈥瀌iferit鈥� în cadrul aceleia艧i credin牛e. Isus, dându-艧i via牛a pentru a ridica p膬catul lumii, d膬ruie艧te ucenicilor pacea adev膬rat膬, reconcilierea cu Dumnezeu, cu ei în艧i艧i, cu semenii. Spiritul Sfânt promis de Isus a fost rev膬rsat peste apostoli la Rusalii, când Biserica s-a manifestat înaintea neamurilor. De atunci Duhul r膬mâne mereu prezent 艧i lucr膬tor în via牛a Bisericii, locuind în sufletele credincio艧ilor împreun膬 cu Tat膬l 艧i cu Fiul ca într-un sanctuar viu.

7. Va p膬zi cuvântul meu

La celebrarea Liturghiei duminicale ascult膬m un fragment din Evanghelia dup膬 sf. Ioan. Apropiindu-se ceasul plec膬rii din aceast膬 lume la Tat膬l, Isus las膬 ucenicilor testamentul s膬u spiritual. Re牛inem din el trei lucruri: îndemnul la a p膬zi cuvântul s膬u, promisiunea Duhului Sfânt 艧i d膬ruirea p膬cii (cf. In 14,23-29). 鈥濪ac膬 cineva m膬 iube艧te, va p膬zi cuvântul meu; Tat膬l meu îl va iubi 艧i vom veni la el 艧i ne vom face locuin牛膬 la el鈥� (v. 23). Cuvântul lui Isus, înainte înc膬 de a fi amintit, trebuie s膬 fie p膬zit, adic膬 pus în practic膬. Mai mult decât a-l asculta, Cuvântul trebuie p膬zit cu ochii 艧i observat cu aten牛ie. Trebuie s膬 privim în fa牛膬 acel Cuvânt care s-a f膬cut trup 艧i a locuit între noi (cf. In 1,14). Dovada c膬 îl iubim cu adev膬rat pe Domnul este ascultarea cuvântului, 艧i mai exact, p膬zirea poruncilor. 艦i atunci are loc mare minune.

8. Promisiunea Duhului Sfânt 艧i darul p膬cii

Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tat膬l în numele meu, el v膬 va înv膬牛a toate 艧i v膬 va aduce aminte tot ceea ce v-am spus. Pace v膬 las vou膬; pacea mea o dau vou膬. Nu ca pacea pe care o d膬 lumea. S膬 nu se tulbure deci inima voastr膬, nici s膬 nu se înfrico艧eze. A牛i auzit c膬 v-am spus: m膬 duc 艧i voi veni din nou la voi. De m-a牛i iubi, v-a牛i bucura c膬 m膬 duc la Tat膬l, pentru c膬 Tat膬l este mai mare decât mine. V-am spus toate acestea de pe acum, înainte de a se împlini, ca atunci când se vor împlini, s膬 crede牛i în mine" (In 14,26-29). Duhul Sfânt, Mângâietorul, trimis de Tat膬l, desf膬艧oar膬 o dubl膬 lucrare: înva牛膬 艧i aminte艧te. Asta nu înseamn膬 c膬 înv膬牛膬tura lui Isus prezint膬 lacune, lipsuri ce trebuie completate prin lec牛ii suplimentare, cu repeti牛ii oferite de Duhul Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt este o ac牛iune de interiorizare. Datorit膬 ei, cuvântul este primit în intimitatea inimii. Duhul comunic膬 în mod viu acelea艧i cuvinte ale lui Isus 艧i ne stimuleaz膬 s膬 r膬spundem la iubire. Face ca cele spuse de Isus s膬 fie p膬zite în inim膬 艧i conduce la o în牛elegere tot mai profund膬 a lor în raport cu situa牛iile, evenimentele, problemele noastre într-un anumit timp 艧i loc. Face ca cele sem膬nate în inim膬 s膬 rodeasc膬. Când intervine Duhul Sfânt pagina uscat膬 a Scripturii se îmbrac膬 cu carne 艧i e str膬b膬tut膬 de suflu vital, ca oasele din cunoscuta viziune a profetului Ezechiel (cf. Ez 37). Cât prive艧te pacea 鈥瀌iferit膬鈥� oferit膬 de Isus, ea nu trebuie în牛eleas膬 doar în domeniul con艧tiin牛ei sau în cadrul liturgic, f膬r膬 vreo înrâurire în istorie 艧i în societate. Pe timpul lui Isus exista 鈥濸ax romana鈥�, pacea impus膬 cu for牛a de Imperiul Roman celor învin艧i. Cristos contest膬 pacea construit膬 pe fric膬 sau pe echilibrul convenien牛elor între p膬r牛ile în cauz膬. Pacea lui Cristos atinge r膬d膬cinile profunde ale omului, dezamorseaz膬 mecanismul agresivit膬牛ii, aviditatea, l膬comia, ura 艧i r膬zbunarea. Pacea lui Cristos pune în eviden牛膬 chipul iubirii 艧i al prieteniei. Ea se alimenteaz膬 la izvorul drept膬牛ii. Pacea lui Cristos ofer膬 celor slabi posibilitatea de a-艧i ridica capul cu demnitate 艧i speran牛膬. Pacea lui Cristos potole艧te setea celor s膬raci.

9. Cântarea psalmistului

Împreun膬 cu psalmistul s膬 invoc膬m binecuvântarea Domnului: 鈥濻膬 te laude popoarele, Dumnezeule, s膬 te laude toate popoarele! Dumnezeu s膬 aib膬 mil膬 de noi 艧i s膬 ne binecuvânteze; s膬-艧i îndrepte spre noi fa牛a senin膬, ca s膬 fie cunoscut膬 pe p膬mânt calea ta 艧i mântuirea ta, la toate popoarele! S膬 se veseleasc膬 艧i s膬 strige de bucurie neamurile, pentru c膬 judeci popoarele cu dreptate 艧i c膬l膬uze艧ti neamurile pe fa牛a p膬mântului!  S膬 te laude popoarele, Dumnezeule, toate popoarele s膬 te laude! S膬 ne binecuvânteze Dumnezeu 艧i s膬 se team膬 de el toate marginile p膬mântului!鈥� (cf. Ps 66/67, 2-8: psalmul responsorial).

10. Rug膬ciunea Bisericii

鈥濪umnezeule atotputernic, d膬-ne harul de a celebra cu însufle牛ire aceste zile de bucurie în care cinstim învierea Domnului, pentru ca misterul pascal pe care-l contempl膬m s膬 se manifeste necontenit în faptele noastre鈥�.

S膬 ave牛i o 鈥濪uminic膬 binecuvântat膬鈥� cu bucurie 艧i pace în inimi 艧i în familii.

(Radio Vatican 鈥� Anton Lucaci, material omiletic de vineri 23 mai 2025)