杏MAP导航

(Vatican News - 25 mai 2025) E Ziua Domnului. Suntem în penultima duminic? din timpul liturgic al Pa?telui ?i înainte de s?rb?toarea În?l??rii Domnului. La începutul Liturghiei duminicale comunitatea credincio?ilor este invitat? s?-?i manifeste bucuria pentru mântuirea înf?ptuit? de Dumnezeu: ?Vesti?i cu glas de bucurie, ca s? se aud?; vesti?i pân? la marginile p?mântului c? Dumnezeu a eliberat poporul s?u” (cf. Is 48,20: Ant. la intrare). Profetul Isaia anun?? sfâr?itul captivit??ii babiloniene ?i îndeamn? poporul s? asculte de Dumnezeu, R?scump?r?torul ?i Sfântul lui Israel: ?Eu sunt Domnul Dumnezeul t?u, care te înv?? spre binele t?u, care te c?l?uzesc s? mergi pe cale. O, dac? ai fi fost atent la poruncile mele! Pacea ta ar fi fost ca un râu ?i dreptatea ta, ca valurile m?rii” (cf. Is 48,16-18). Biserica interpreteaz? aceste cuvinte profetice în lumina Pa?telui. Prin patima, moartea ?i învierea sa, Cristos ne-a salvat ?ca un iubitor de oameni”; ne-a împ?cat cu Dumnezeu ?i ne d?ruie?te pacea sa. Nu exist? pace f?r? Dumnezeu, f?r? p?zirea cuvântului s?u, f?r? o continu? întoarcere la Domnul care ne înva?? binele. În fiecare duminic? Cristos cel înviat din mor?i convoac? comunitatea credincio?ilor la sfânta ?i dumnezeiasca Liturghie ca s? actualizeze pentru ei taina învierii, s?-i sus?in? în speran?? ?i s?-i înt?reasc? cu roadele mântuirii. Comunitatea este însufle?it? continuu de Duhul Sfânt promis de Isus în seara p?timirii la cina cea de tain? ?i pe care l-a trimis asupra apostolilor în ziua Rusaliilor. În aceste considera?ii omiletice aprofund?m lecturile liturgice în ordinea proclam?rii.

1.  Duhul Sfânt c?l?uze?te Biserica spre unitate în diversitate

La începuturile comunit??ii apostolice, la fel ca în situa?iile actuale ale comunit??ilor cre?tine, cel care conduce Biserica este mereu Duhul Sfânt, Domnul ?i de via?? D?t?torul. Isus a promis apostolilor c? Duhul Sfânt îi va înv??a toate ?i le va aminti toate câte le-a spus El. Duhul face ca Biserica s?-?i aminteasc? ?i s? în?eleag? în credin?? cuvântul Domnului Isus. Ast?zi textele liturgice descriu caracteristicile comunit??ii discipolilor dup? plecarea Înv???torului. Biserica peregrin? pe p?mânt înainteaz? pe drumul istoriei spre plin?tatea ei. Evident, anii trec ?i se ivesc noi probleme. Comunitatea de la Ierusalim se love?te chiar de la început de probleme ce trebuie rezolvate în mod practic pentru a evita dezbin?rile ?i a r?mâne fidel? lui Cristos. În prima lectur? luat? din cartea Faptele Apostolilor (cf. Fap 15,1-2.22-29) problema ridicat? de text este cea a unit??ii Bisericii, de?i într-o diversitate legitim?. În fa?a problemei privind circumcizia p?gânilor, Biserica din Ierusalim r?spunde c? nu exist? comunitate cre?tin? f?r? comuniune ?i c? nu exist? comuniune f?r? înl?turarea barierelor cultice ?i contingente care se opun pentru ca Evanghelia s? fie izvor unic de mântuire. Biserica apostolic? s-a aflat dintr-odat? în fa?a unei alegeri decisive. Cum poate fi realmente o comunitate universal? capabil? s? propun? tuturor Evanghelia lui Isus în culturi ?i contexte religioase diferite?

2. Conflictul de la Antiohia cu privire la circumcizie

Comunitatea apostolic? din Ierusalim a cunoscut în primii ani o stare de perplexitate cu privire la intrarea a p?gânilor în Biseric?. Unii dintre cei care coborâser? din Iudeea la Antiohia îi înv??au pe fra?i: ?Dac? nu primi?i circumcizia, dup? obiceiul care vine de la Moise, nu pute?i s? v? mântui?i” (Fap 15,1). Întrucât s-a ivit o divergen?? ?i o discu?ie aprins? între Paul ?i Barnaba ?i cei veni?i din Iudeea, cre?tinii din Antiohia au hot?rât ca Paul ?i Barnaba, împreun? cu al?i câ?iva dintre ei, s? urce la apostoli ?i la prezbiterii din Ierusalim în leg?tur? cu aceast? disput?. To?i erau de acord c? mântuirea este oferit? tuturor, dar erau convin?i c? p?gânii, pentru a se mântui, trebuie mai întâi s? fie integra?i în poporul lui Dumnezeu prin ritualul t?ierii împrejur. Aceast? practic? ritual? din legea veche constituia un semn vizibil al apartenen?ei la poporul ales de Dumnezeu. Pe de alt? parte, apostolii ?i ceilal?i ucenici constatau c? Dumnezeu l-a d?ruit pe Duhul Sfânt ?i celor net?ia?i împrejur ?i ?a purificat prin credin?? inimile lor”, f?r? a face ?vreo deosebire”. A se opune acestei ?alegeri pastorale a Duhului Sfânt” ar fi însemnat s?-l ispiteasc? pe Dumnezeu, demonstrând lips? de încredere în în?elepciunea sa.

 3. Comunitatea se întreab?, discut? ?i hot?r??te

Pentru a permite cre?tinilor proveni?i din iudaism s? coabiteze pa?nic în comuniune cu fra?ii de origine p?gân?, apostolul Iacob, cu abilitatea sa practic?, ia cuvântul dup? sfântul Petru ?i propune pentru cre?tinii proveni?i din p?gânism respectarea câtorva indica?ii. Nu li se cere nimic mai mult decât ceea ce este necesar: s? se fereasc? de carnea jertfit? idolilor, de sânge, de animale sufocate ?i de desfrânare” (Fap 15,29). De fapt, la baza dezbaterii ?i a alegerii f?cute de comunitatea cre?tin? de la Ierusalim existau dou? preocup?ri majore: pe de o parte, s? asigure predicarea Evangheliei la toate neamurile, iar pe de alta, s? garanteze unitatea Bisericii. Cele dou? pozi?ii s-au confruntat, implicând toate componentele comunit??ii: apostoli, prezbiteri ?i comunitatea. În final, discern?mântul este atribuit Duhului Sfânt, îns? Duhul s-a manifestat printr-un dialog îndelung ?i dificil, din moment ce textul vorbe?te de ?divergen?e, discu?ii aprinse, dispute ?i tulbur?ri”. Totul s-a rezolvat cu bine. Apostolii ?i prezbiterii, împreun? cu toat? comunitatea, au hot?rât s? aleag? câ?iva oameni dintre ei, b?rba?i de frunte printre fra?i, ?i s?-i trimit? la Antiohia împreun? cu Paul ?i Barnaba.

4. Decizia Conciliului apostolic

Scrisoarea trimis? atunci este primul document sinodal din istoria Biserricii: ?Apostolii ?i prezbiterii, fra?ii vo?tri, c?tre fra?ii din Antiohia, Siria ?i Cilicia, care provin dintre p?gâni: Salutare!  Deoarece am auzit c? unii dintre noi, care au plecat f?r? s? le fi poruncit noi, v-au tulburat sufletele prin cuvintele lor, am hot?rât în unanimitate s? alegem câ?iva oameni ?i s?-i trimitem la voi împreun? cu iubi?ii no?tri Barnaba ?i Paul, oameni care ?i-au închinat via?a pentru numele Domnului nostru Isus Cristos. Totodat?, vi i-am trimis pe Iuda ?i pe Sila ca ?i ei s? v? vesteasc? acestea prin cuvânt. C?ci Duhul Sfânt ?i noi am hot?rât s? nu v? mai impunem nicio povar? în afar? de acestea care sunt necesare: s? v? feri?i de carnea jertfit? idolilor, de sânge, de animale sufocate ?i de desfrânare; dac? v? ve?i feri de acestea, bine ve?i face. Cu bine!” (Fap 15,22-29).

5. Trei orient?ri principale

 În realitate, la conciliul din Ierusalim existau trei orient?ri principale; cea ?progresist?”, a lui Paul, favorabil? deschiderii necondi?ionate spre p?gâni; cea a lui Petru, mai prudent? din spirit de precau?ie, ?i în fine cea a lui Iacob, episcop de Ierusalim, a c?rui abilitate de mediere este vizibil? în documentul final: cre?tinilor de origine p?gân? nu trebuie s? li se impun? nici o obliga?ie iudaic? specific? precum circumcizia. Este de fapt ceea ce înv??ase apostolul Petru în interven?ia sa la conciliu: ?Noi credem c? suntem mântui?i în acela?i fel ca ?i ei (cei din iudaism) prin harul Domnului Isus” (cf. Fap 15,11). Identic? este ?i pozi?ia lui Paul care scrie Galatenilor: ?Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici (om) liber; nici b?rbat, nici femeie: voi to?i una sunte?i în Cristos Isus” (Gal 3,28). Au în?eles bine regula dar nu neglijeaz? aspectele secundare ce ar putea ?oca sensibilitatea unora mai slabi. ?in cont de situa?ia real? ?i p?streaz? echilibrul, prevenind provocarea unor reac?ii greu de st?pânit din cauza neîn?elegerii de fond a problemei. Cu alte cuvinte, sunt aten?i ?i dovedesc r?bdare fa?? de persoanele care au pasul mai lent pe drumul spiritului. Oricum, p?streaz? leg?tura cu istoria ?i cultura local?. To?i s-au str?duit s? în?eleag? în lumina Duhului Sfânt ce este de f?cut în noile situa?ii practice, ce este principal ?i esen?ial ?i ce e secundar ?i accesoriu în înv???tura lui Isus; to?i au c?utat s? r?mân? liberi p?strând unitatea Bisericii. Dup? dezbaterea deschis? în care cei ?interesa?i” ?i-au exprimat p?rerea, s-a luat o decizie autoritar?: ?Duhul Sfânt ?i noi am hot?rât”. Conflictele în Biseric? nu trebuie sufocate impunând ?i închizând gura, dar nici cu apeluri patetice la unitate. Conflictele se rezolv? eliberând terenul de fric?, de personalism, de fanatism. Trebuie l?sat spa?iu unei confrunt?ri deschise ?i calme, în sinceritate, respect ?i transparen??, într-un climat de fr??ietate ?i în primul rând într-o atitudine de smerenie. ?tim bine c?, dac? decizia solemn? vine de sus, informa?ia este garantat? de baz?.

6. O comunitate pe calea împlinirii

Îns? "Biserica (...) nu va ajunge la împlinire decât în gloria cereasc?", la întoarcerea glorioas? a lui Cristos. Pân? în acea zi, "Biserica înainteaz? peregrinând printre persecu?iile lumii ?i mângâierile lui Dumnezeu” (CBC 769; Sf. Augustin, De civitate Dei 18, 51; cf. LG 8). Între timp, credin?a cre?tin? invit? la des?vâr?irea vie?ii, la dobândirea libert??ii depline a fiilor lui Dumnezeu în lumina învierii cu Cristos. Deci, cât timp suntem pe cale nu trebuie s? pierdem din vedere ?inta c?l?toriei noastre. Lectura a doua, luat? din cartea Apocalipsului (cf. Ap 21,10-14.22-23) ofer? un tablou conclusiv dedicat h?r?ii topografice a Ierusalimului ceresc. Este ?inta ideal? spre care tinde Biserica în c?l?toria ei prin istorie. Ierusalimul ceresc este o cetate bine întemeiat?, înconjurat? cu zid înalt, semn al tr?iniciei de nezdruncinat, înv?luit? de slava lui Dumnezeu, semnul luminos al apropierii, al revela?iei ?i prezen?ei divine. În ea triumf? num?rul 12, semnul perfec?iunii: 12 por?i în cele patru dimensiuni ale spa?iului pentru 12 triburi ideale care s? formeze Biserica dup? planul trasat de Dumnezeu Tat?l, inaugurat de Fiul în Duhul Sfânt. O cetate stabil? ?i sigur?. La temelie stau cei 12 apostoli având misiunea s? sus?in? întreaga construc?ie, s? men?in? împreun? toat? comunitatea. ?Deci nu mai sunte?i str?ini ?i locuitori vremelnici, ci sunte?i împreun? cet??eni cu sfin?ii ?i casnici ai lui Dumnezeu”, spune apostolul Paul (Ef 2,19-20).  În viitoarea cetate cre?tin? nu va mai fi nici un templu. Între Dumnezeu ?i om nu va mai fi nevoie de nici o mediere. Întâlnirea va fi total? deoarece Dumnezeu va fi cu noi iar noi vom deveni templul s?u viu în care Dumnezeu se descoper? ?i lucreaz? prin Duhul Sfânt. Înc? de pe acum suntem temple ale lui Dumnezeu c?ci Duhul Sfânt locuie?te în noi (cf 1Cor 3,16). Este o cetate care nu mai are nevoie de soare, nici de lun? ca s? o lumineze c?ci este de-ajuns lumina direct? a slavei lui Dumnezeu ?i f?clia ei este Mielul.  Îns? pe p?mânt lumina Bisericii are nevoie de contribu?ia tuturor. Orice construc?ie trebuie f?cut? cu aportul fiec?rui locuitor. În cetatea de pe p?mânt este important ca nici un zid s? nu apar? de nedep??it ?i ca toate por?ile s? apar? deschise ?i pentru cine are un cuvânt ?diferit” în cadrul aceleia?i credin?e. Isus, dându-?i via?a pentru a ridica p?catul lumii, d?ruie?te ucenicilor pacea adev?rat?, reconcilierea cu Dumnezeu, cu ei în?i?i, cu semenii. Spiritul Sfânt promis de Isus a fost rev?rsat peste apostoli la Rusalii, când Biserica s-a manifestat înaintea neamurilor. De atunci Duhul r?mâne mereu prezent ?i lucr?tor în via?a Bisericii, locuind în sufletele credincio?ilor împreun? cu Tat?l ?i cu Fiul ca într-un sanctuar viu.

7. Va p?zi cuvântul meu

La celebrarea Liturghiei duminicale ascult?m un fragment din Evanghelia dup? sf. Ioan. Apropiindu-se ceasul plec?rii din aceast? lume la Tat?l, Isus las? ucenicilor testamentul s?u spiritual. Re?inem din el trei lucruri: îndemnul la a p?zi cuvântul s?u, promisiunea Duhului Sfânt ?i d?ruirea p?cii (cf. In 14,23-29). ?Dac? cineva m? iube?te, va p?zi cuvântul meu; Tat?l meu îl va iubi ?i vom veni la el ?i ne vom face locuin?? la el” (v. 23). Cuvântul lui Isus, înainte înc? de a fi amintit, trebuie s? fie p?zit, adic? pus în practic?. Mai mult decât a-l asculta, Cuvântul trebuie p?zit cu ochii ?i observat cu aten?ie. Trebuie s? privim în fa?? acel Cuvânt care s-a f?cut trup ?i a locuit între noi (cf. In 1,14). Dovada c? îl iubim cu adev?rat pe Domnul este ascultarea cuvântului, ?i mai exact, p?zirea poruncilor. ?i atunci are loc mare minune.

8. Promisiunea Duhului Sfânt ?i darul p?cii

Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tat?l în numele meu, el v? va înv??a toate ?i v? va aduce aminte tot ceea ce v-am spus. Pace v? las vou?; pacea mea o dau vou?. Nu ca pacea pe care o d? lumea. S? nu se tulbure deci inima voastr?, nici s? nu se înfrico?eze. A?i auzit c? v-am spus: m? duc ?i voi veni din nou la voi. De m-a?i iubi, v-a?i bucura c? m? duc la Tat?l, pentru c? Tat?l este mai mare decât mine. V-am spus toate acestea de pe acum, înainte de a se împlini, ca atunci când se vor împlini, s? crede?i în mine" (In 14,26-29). Duhul Sfânt, Mângâietorul, trimis de Tat?l, desf??oar? o dubl? lucrare: înva?? ?i aminte?te. Asta nu înseamn? c? înv???tura lui Isus prezint? lacune, lipsuri ce trebuie completate prin lec?ii suplimentare, cu repeti?ii oferite de Duhul Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt este o ac?iune de interiorizare. Datorit? ei, cuvântul este primit în intimitatea inimii. Duhul comunic? în mod viu acelea?i cuvinte ale lui Isus ?i ne stimuleaz? s? r?spundem la iubire. Face ca cele spuse de Isus s? fie p?zite în inim? ?i conduce la o în?elegere tot mai profund? a lor în raport cu situa?iile, evenimentele, problemele noastre într-un anumit timp ?i loc. Face ca cele sem?nate în inim? s? rodeasc?. Când intervine Duhul Sfânt pagina uscat? a Scripturii se îmbrac? cu carne ?i e str?b?tut? de suflu vital, ca oasele din cunoscuta viziune a profetului Ezechiel (cf. Ez 37). Cât prive?te pacea ?diferit?” oferit? de Isus, ea nu trebuie în?eleas? doar în domeniul con?tiin?ei sau în cadrul liturgic, f?r? vreo înrâurire în istorie ?i în societate. Pe timpul lui Isus exista ?Pax romana”, pacea impus? cu for?a de Imperiul Roman celor învin?i. Cristos contest? pacea construit? pe fric? sau pe echilibrul convenien?elor între p?r?ile în cauz?. Pacea lui Cristos atinge r?d?cinile profunde ale omului, dezamorseaz? mecanismul agresivit??ii, aviditatea, l?comia, ura ?i r?zbunarea. Pacea lui Cristos pune în eviden?? chipul iubirii ?i al prieteniei. Ea se alimenteaz? la izvorul drept??ii. Pacea lui Cristos ofer? celor slabi posibilitatea de a-?i ridica capul cu demnitate ?i speran??. Pacea lui Cristos potole?te setea celor s?raci.

9. Cântarea psalmistului

Împreun? cu psalmistul s? invoc?m binecuvântarea Domnului: ?S? te laude popoarele, Dumnezeule, s? te laude toate popoarele! Dumnezeu s? aib? mil? de noi ?i s? ne binecuvânteze; s?-?i îndrepte spre noi fa?a senin?, ca s? fie cunoscut? pe p?mânt calea ta ?i mântuirea ta, la toate popoarele! S? se veseleasc? ?i s? strige de bucurie neamurile, pentru c? judeci popoarele cu dreptate ?i c?l?uze?ti neamurile pe fa?a p?mântului!  S? te laude popoarele, Dumnezeule, toate popoarele s? te laude! S? ne binecuvânteze Dumnezeu ?i s? se team? de el toate marginile p?mântului!” (cf. Ps 66/67, 2-8: psalmul responsorial).

10. Rug?ciunea Bisericii

?Dumnezeule atotputernic, d?-ne harul de a celebra cu însufle?ire aceste zile de bucurie în care cinstim învierea Domnului, pentru ca misterul pascal pe care-l contempl?m s? se manifeste necontenit în faptele noastre”.

S? ave?i o ?Duminic? binecuvântat?” cu bucurie ?i pace în inimi ?i în familii.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 23 mai 2025)