杏MAP导航

(Vatican News - 29 mai 2025) E S膬rb膬toare. În膬l牛area Domnului este un mister de slav膬. Ast膬zi îl pream膬rim pe Domnul 艧i Mântuitorul nostru Isus Cristos care, la patruzeci de zile dup膬 învierea din mor牛i, s-a suit la ceruri 艧i 艧ade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tat膬l atotputernicul.

1. Semnifica牛ia teologic膬 a În膬l牛膬rii Domnului

Dup膬 învierea din mor牛i, Isus se manifest膬 ucenicilor în repetate rânduri timp de patruzeci de zile. Aceast膬 perioad膬 corespundea duratei stabilite de c膬rturarii vremii pentru înv膬牛膬mântul elementar religios. Ca pedagog des膬vâr艧it, Isus completeaz膬 formarea ucenicilor. Prin manifest膬rile sale cu r膬nile p膬timirii, Isus îi convinge pe apostoli c膬 este viu, identic cu cel a murit pe cruce, 艧i totodat膬 îi face con艧tien牛i de misiunea încredin牛at膬 lor de a fi vestitori ai Evangheliei. În膬l牛area este încoronarea vie牛ii lui Isus, este intrarea în slava Tat膬lui dup膬 suferin牛ele patimilor pentru a sta la dreapta sa. Dar În膬l牛area lui Cristos este 艧i temelia speran牛ei omului. Cu Isus, îns膬艧i natura uman膬 este a艧ezat膬 la dreapta Tat膬lui, întrucât Cristos nu este doar Dumnezeu, ci Dumnezeu-om. În Cristos, umanitatea noastr膬 este deja a艧ezat膬 lâng膬 Tat膬l 艧i, în timp ce înc膬 mergem ca pelerini în aceast膬 lume, tr膬im în speran牛a de a ajunge la Cristos în slav膬. Totu艧i, odat膬 cu în膬l牛area sa la cer, Cristos le-a dat tuturor ucenicilor un mandat: s膬-艧i 牛in膬 inimile îndreptate în sus 艧i spre lucrurile de sus, dar 艧i s膬 predice tuturor popoarelor convertirea 艧i iertarea p膬catelor pentru a participa la zidirea împ膬r膬牛iei lui Dumnezeu, care este o împ膬r膬牛ie a drept膬牛ii, a p膬cii 艧i a iubirii. A艧a cum plantele 艧i copacii se înal牛膬 spre lumina 艧i c膬ldura soarelui 艧i produc flori 艧i fructe, tot a艧a, îndreptându-ne privirea c膬tre Soarele divin, s膬 ne str膬duim s膬 producem roade de adev膬rat膬 fraternitate.

2. O prezen牛膬 real膬 dar diferit膬

Evenimentul în膬l牛膬rii lui Isus la cer nu este un adio în sensul de desp膬r牛ire sau pierdere pentru totdeauna. Din contra, Isus îl promite pe Duhul iubirii sale, asigurând în felul acesta c膬 r膬mâne mereu prezent în comunitatea discipolilor s膬i în Cuvântul vestit, în Tainele celebrate, în m膬rturia lor. Acesta este drumul Bisericii 艧i aceasta este istoria noastr膬. În aceste considera牛ii omiletice, încadr膬m tematic textele liturgice în convingerea c膬 ele sunt Cuvântul Domnului care p膬trunde inimile. Textele 艧i rug膬ciunile liturgice prin îns膬艧i for牛a lor sunt indicatoare spre cerul lui Dumnezeu. Ele ne fac 鈥瀞膬 tres膬lt膬m de bucurie sfânt膬 艧i s膬 ne desf膬t膬m în aducere de mul牛umire, pentru c膬 în膬l牛area lui Cristos înseamn膬 艧i ridicarea noastr膬; ne înt膬resc în speran牛a c膬 艧i noi, trupul s膬u mistic, vom ajunge, precum suntem chema牛i, la slava în care a intrat el, mergând înaintea noastr膬鈥�.

3. Isus, calea nou膬 艧i vie spre sanctuarul lui Dumnezeu

S膬rb膬toarea de ast膬zi este strâns legat膬 de cea a Pa艧telui. Învierea 艧i În膬l牛area Domnului sunt ca dou膬 fe牛e ale aceleia艧i medalii. Domnul înviat din mor牛i se înal牛膬 la cer 艧i poart膬 鈥瀠manitatea鈥� în 鈥瀙unctul鈥� cel mai înalt posibil, adic膬 鈥瀕a dreapta Tat膬lui鈥�. În膬l牛area lui Isus nu trebuie în牛eleas膬 în sens spa牛ial (sus, jos, într-o parte sau alta), de艧i limbajul biblic folose艧te expresii ce indic膬 o deplasare în spa牛iu: 鈥瀞-a îndep膬rtat鈥�a fost ridicat la cer鈥�a fost în膬l牛at鈥� 艧i va veni tot a艧a cum l-a牛i v膬zut mergând鈥�. De fapt, Isus nu s-a îndep膬rtat de discipolii s膬i, a艧a cum un prieten sau cineva din familie îi las膬 pe cei dragi. Din acel moment, discipolii nu-l mai pot vedea cu ochii, nu mai vorbesc nici nu m膬nânc膬 cu el ca mai înainte. Au îns膬 certitudinea profund膬 c膬 Isus nu a plecat. De fapt, în a艧teptarea Duhului promis, se întorc 鈥瀕a Ierusalim cu mare bucurie鈥�. Intrând în sanctuarul cerului, Isus a deschis o 鈥瀋ale nou膬 艧i vie鈥� prin jertfa trupului 艧i sângelui s膬u. Acum avem deplina libertate de a intra în sanctuarul鈥�casei lui Dumnezeu, parcurgând 鈥瀋alea nou膬 艧i vie鈥� care este Isus. Îns膬 trebuie s膬 avem o 鈥瀒nim膬 sincer膬 în plin膬tatea credin牛ei, cur膬牛indu-ne prin stropire inimile de con艧tiin牛a rea 艧i sp膬lându-ne trupul cu ap膬 curat膬鈥�, f膬r膬 a 艧ov膬i în m膬rturisirea speran牛ei c膬 într-o zi el se va întoarce! (cf. Evr 9,24-28; 10,19-23: lectura a doua).

4. În timp ce îi binecuvânta, a fost ridicat la cer

Evanghelia dup膬 Luca se încheie cu relatarea în膬l牛膬rii lui Isus la cer. Acela艧i autor continu膬 relatarea episodului în cartea Faptele Apostolilor care preia nara牛iunea chiar de la în膬l牛are. De aceea, propunem succesiv Evanghelia zilei 艧i prima lectur膬 ca o unitate. În acel timp, Isus le-a spus discipolilor s膬i: "A艧a este scris: Cristos trebuia s膬 sufere 艧i s膬 învie din mor牛i a treia zi 艧i s膬 fie predicat膬 convertirea în numele lui spre iertarea p膬catelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, voi ve牛i fi martorii acestor lucruri. 艦i, iat膬, eu îl trimit asupra voastr膬 pe acela pe care Tat膬l l-a promis, îns膬 voi s膬 r膬mâne牛i în cetate pân膬 când ve牛i fi îmbr膬ca牛i cu putere de sus!" Apoi i-a scos pân膬 spre Betania 艧i, ridicându-艧i mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndep膬rtat de ei 艧i a fost ridicat la cer. Iar ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare 艧i st膬teau tot timpul în templu binecuvântându-l pe Dumnezeu (Lc 24,46-53: Evanghelia zilei). În prima carte, o, Teofil, am tratat despre tot ce a f膬cut 艧i a înv膬牛at Isus de la început pân膬 în ziua în care a fost în膬l牛at, dup膬 ce, prin Duhul Sfânt, i-a instruit pe apostolii pe care îi alesese. Dup膬 p膬timirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, ar膬tându-li-se timp de patruzeci de zile 艧i vorbindu-le despre cele privitoare la împ膬r膬牛ia lui Dumnezeu. 艦i în timp ce era cu ei, le-a poruncit s膬 nu se îndep膬rteze de Ierusalim, ci s膬 a艧tepte promisiunea Tat膬lui "pe care - zicea el - a牛i auzit-o de la mine: Ioan a botezat cu ap膬, dar voi ve牛i fi boteza牛i în Duhul Sfânt, nu dup膬 multe zile". Atunci, cei care se adunaser膬 l-au întrebat, zicând: "Doamne, în acest timp vei restabili împ膬r膬牛ia lui Israel?" Dar el le-a zis: "Vou膬 nu v膬 este dat s膬 cunoa艧te牛i timpurile sau momentele pe care Tat膬l le-a stabilit prin propria autoritate. Îns膬 când va veni Duhul Sfânt asupra voastr膬, voi ve牛i primi o putere 艧i îmi ve牛i fi martori în Ierusalim, în toat膬 Iudeea 艧i Samaria 艧i pân膬 la marginile p膬mântului". 艦i spunând acestea, sub privirile lor, el a fost în膬l牛at 艧i un nor l-a ascuns din ochii lor.  În timp ce erau cu ochii a牛inti牛i spre cer 艧i el se în膬l牛a, iat膬 c膬 le-au ap膬rut doi b膬rba牛i în haine albe 艧i le-au spus: "B膬rba牛i galileeni, de ce sta牛i privind la cer? Acest Isus, care a fost în膬l牛at de la voi la cer, va veni tot a艧a cum l-a牛i v膬zut mergând spre cer" (Fap 1,1-11: prima lectur膬).

5. Însemn膬ri la misterul În膬l牛膬rii Domnului

Sfântul Luca for牛eaz膬 pu牛in cronologia: inten牛ia lui este de a prezenta misterul mor牛ii, învierii 艧i în膬l牛膬rii în ansamblu. De aceea este inutil s膬 se caute date cronologice precise în desf膬艧urarea evenimentelor. În ordinea sim牛irii, ascensiunea apare ca o plecare 艧i o în膬l牛are la cer. Isus este ca 艧i r膬pit într-un nor 艧i ascuns privirilor apostolilor. Norul este semnul prezen牛ei divine, caracteristica teofaniei, a manifest膬rii lui Dumnezeu. Plecare 艧i în膬l牛are în slav膬. Isus încheie prezen牛a p膬mânteasc膬 în mijlocul ucenicilor, dar inaugureaz膬 un alt mod de a fi printre ei. Este un mod ce-i permite s膬 fie prezent 艧i s膬 lucreze în lume la o scar膬 mai vast膬, universal膬, prin prezen牛a sa spiritual膬. Explica牛ia aceasta este dat膬 de îngeri. Isus pleac膬, se îndep膬rteaz膬 艧i totu艧i vine, se apropie de ai s膬i, a艧a cum a fost v膬zut la în膬l牛area pe nor, într-o form膬 spiritual膬. Tocmai datorit膬 acestei plec膬ri în sensul de în膬l牛are în slav膬, El poate s膬 vin膬 la fiecare om, oriunde s-ar afla, singur sau cu al牛ii. Se poate spune c膬 Isus las膬 aceast膬 lume spre a o cuprinde cu prezen牛a superioar膬 a Duhului iubirii sale. Venirea sa nu este altceva decât instaurarea Împ膬r膬牛iei lui Dumnezeu pe p膬mânt.

6. Unde este Cristos înviat?

Primii cre艧tini s-au întrebat: unde este Isus? 艦i in ce condi牛ii se afl膬? Textele În膬l牛膬rii r膬spund la aceste întreb膬ri. Evangheli艧tii Ioan 艧i Matei nu vorbesc despre asta iar Marcu face doar o simpl膬 aluzie. Luca este singurul care descrie cu adev膬rat în膬l牛area, chiar dac膬 în Evanghelie ea se întâmpl膬 imediat dup膬 moartea lui Isus, în timp ce în Fapte se întâmpl膬 patruzeci de zile mai târziu (timpul simbolic al trecerii, al transform膬rii). În Evanghelie, Luca urmeaz膬 criteriul literar al unit膬牛ii locului (totul se petrece la Ierusalim) 艧i al timpului (totul se petrece într-o zi). În Evanghelie, cele dou膬 evenimente sunt legate în mod inseparabil: Isus se ridic膬 din mormânt intrând în slava lui Dumnezeu. Este evident c膬 Luca, în cele dou膬 texte, nu este interesat s膬 ofere cronica acestui eveniment, ci mai degrab膬 inten牛ioneaz膬 s膬 arate câteva aspecte ale Pa艧telui lui Isus, ale trecerii lui din aceast膬 lume la Tat膬l.

7. De ce a plecat?

Mai devreme sau mai târziu, toat膬 lumea î艧i pune aceast膬 întrebare: 鈥濶u putea s膬 r膬mân膬? Nu ar fi putut s膬 r膬mân膬 printre noi ca în zilele manifest膬rilor de dup膬 Înviere? Nu ar fi fost mai frumos 艧i mai bine? La aceste întreb膬ri r膬spundem: 鈥濶u, 艧i slav膬 Domnului c膬 nu!鈥� C膬ci numai a艧a, ast膬zi ne putem bucura de prezen牛a sa permanent膬 în mijlocul nostru, oriunde 艧i oricând. Isus avea nevoie s膬 se elibereze de timp 艧i spa牛iu pentru a fi prezent definitiv în fiecare col牛 al lumii, simultan 艧i totdeauna. Acest mod de a fi prezent d膬 posibilitatea pe care o are fiecare om de a putea spune: 鈥濸ot s膬-l întâlnesc pe Domnul înviat鈥�, deoarece din ziua aceea în Dumnezeu este un om: Isus din Nazaret. În Dumnezeu se afl膬 Cristos Isus cu umanitatea sa. Din acel moment, nimeni nu mai poate spune: 鈥濪umnezeu nu cunoa艧te suferin牛a鈥� sau 鈥瀋e leg膬tur膬 are Dumnezeu cu via牛a mea?鈥�. Nimeni nu poate spune: 鈥濪umnezeu nu cunoa艧te oboseala muncii鈥� 艧i nici 鈥濪umnezeu nu cunoa艧te moartea鈥�. Din ziua aceea, Dumnezeu 艧tie. Din acea zi, nimic în afar膬 de p膬cat nu este str膬in lui Dumnezeu 鈥濶umai cre艧tinismul a îndr膬znit s膬 a艧eze un trup omenesc în via牛a intim膬 a lui Dumnezeu鈥� (Romano Guardini). 艦i acest lucru este minunat în ochii no艧tri! Când Isus s-a întors la Tat膬l, El a luat toat膬 umanitatea noastr膬 cu El. De atunci bucuriile noastre, necazurile noastre, durerile noastre, moartea noastr膬 se afl膬 sub privirea Tat膬lui. Pe scurt, nimic din ceea ce ne face oameni nu este acum necunoscut lui Dumnezeu. To牛i îl putem experimenta acum pe Dumnezeu, pentru c膬 El tr膬ie艧te în noi.

8. În膬l牛ându-se,  Cristos binecuvânteaz膬 lumea

În Biblie, binecuvântarea indic膬 întotdeauna o for牛膬, o energie care coboar膬 de sus 艧i produce via牛膬. Pân膬 acum, Isus nu 艧i-a binecuvântat niciodat膬 discipolii 艧i nu fusese niciodat膬 adorat de ei. Acum este momentul: 鈥濱-a dus afar膬 în Betania 艧i, ridicând mâinile, i-a binecuvântat鈥�. Acum este timpul ca Isus s膬-i binecuvânteze, s膬 le transmit膬 puterea sa 艧i ca apostolii s膬-l recunoasc膬 ca Domn. Ce frumos: ne-a l膬sat o binecuvântare, nu o judecat膬. Domnul 鈥瀡orbe艧te bine鈥� (bine cuvânteaz膬) despre lume, despre om, are încredere în el. Evenimentul are loc în Betania, pe Muntele M膬slinilor, locul din care a plecat Isus pentru intrarea sa triumfal膬 în Ierusalim. Timpul manifest膬rii fizice a Domnului înviat se încheie, dar pentru discipoli este timpul s膬 se întoarc膬 la Ierusalim. În alte cuvinte, acum le-a venit rândul. Acum e rândul lor 艧i al nostru s膬 povestim lucr膬rile minunate ale lui Dumnezeu. Isus nu mai este în mijlocul lor cu prezen牛a fizic膬, dar ei îl au în inim膬, motiv pentru care Luca noteaz膬 c膬 鈥瀞t膬teau mereu în templu l膬udând pe Dumnezeu鈥�. Nu înseamn膬 c膬 st膬teau zi 艧i noapte în templu, dar c膬 oriunde s-ar fi aflat sim牛eau prezen牛a Lui 艧i d膬deau m膬rturie celor din jur..

9. Rug膬ciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic, f膬-ne s膬 tres膬lt膬m de bucurie sfânt膬 艧i s膬 ne desf膬t膬m în aducere de mul牛umire, pentru c膬 în膬l牛area lui Cristos, Fiul t膬u, înseamn膬 艧i ridicarea noastr膬; înt膬re艧te-ne în speran牛a c膬 艧i noi, trupul s膬u mistic, vom ajunge, precum suntem chema牛i, la slava în care a intrat el, mergând înaintea noastr膬.

S膬 ave牛i o 鈥濻膬rb膬toare frumoas膬鈥� în a艧teptarea noilor Rusalii.
(Radio Vatican 鈥� Anton Lucaci, material omiletic de miercuri 28 mai 2025)