Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor (C): Şi noi aşa credem
(Vatican News – 13 aprilie 2025) E Ziua Domnului. Duminica Floriilor deschide poarta de intrare în marea „Săptămână sfântă”. „În timpul Postului de patruzeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire iar azi ne adunăm să începem cu întreaga ă celebrarea misterului pascal, al morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos, mister pentru îndeplinirea căruia El a intrat în cetatea sa, Ierusalim”. Liturghia Floriilor este atât de grăitoare şi sugestivă, încât explicaţiile omiletice pot fi reduse la esenţial. Gesturile rituale, cântările şi lecturile sacre vorbesc de la sine. Pentru o participare spirituală rodnică este îndeajuns să deschidem bine ochii ca să vedem, urechile ca să auzim dar mai ales inimile ca să primim cu simplitate binecuvântarea Domnului. În aceste consideraţii sunt propuse câteva orientări pentru o trăire mai conştientă a Tainelor pascale
1. Drama decisivă a răscumpărării lumii
Comemorăm în această mare săptămână drama cea mai decisivă cunoscută de istorie. Cheia de interpretare a întregii vieţi a lui Isus este oferită de apostolul Paul într-o sinteză de nedepăşit: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” ( Fil 2,6-11: lectura a doua).
2. Urmarea lui Isus pe drumul Crucii
Participând la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, creştinii îşi propun să-l urmeze pe Isus pe drumul Crucii. În acest ciclu liturgic notat cu litera „C” suntem călăuziţi de Evanghelia după sfântul Luca. Acesta concepe Evanghelia sa ca pe o singură şi lungă călătorie a lui Isus din Galileea la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui. Acum suntem la capătul acestei călătorii Scopul ultim al acestei „urcări” este oferirea de sine pe Cruce. Isus nu este singur. Este însoţit de apostoli şi de mulţimea discipolilor care l-au urmat. Astăzi noi suntem cei care îl însoţesc tainic pe Isus în Paştele său.
3. Două părţi: bucurie şi tristeţe
Liturghia de Florii are două părţi semnificative. Se deschide cu binecuvântarea ramurilor şi procesiunea sărbătorească în amintirea intrării lui Isus în Ierusalim (cf. Lc 19,28-40) şi continuă imediat cu celebrarea euharistică în care se proclamă întreaga povestire a Patimii Domnului (cf. Lc 22,14–23,56). Aceste două momente trezesc în inimile participanţilor două simţăminte contrastante, unul de bucurie şi altul de tristeţe. Sentimentele de bucurie sunt exprimate în procesiunea cu ramuri, imitând mulţimea care în acea zi a strigat într-un glas: "Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer şi glorie în înaltul cerurilor!" (Lc 19,38). Însă gloria şi regalitatea lui Cristos sunt doar prevestite. Ele se vor realiza în Pătimire şi în Cruce. Sentimentele de mâhnire se nasc în inimile credincioşilor la lectura/cântarea pe roluri a Patimii Domnului. Stând în picioare şi în totală tăcere participanţii parcurg în mod ideal scenele dramatice ale pătimirii. Cei care l-au aclamat pe Isus ca „rege”, doar după câteva zile cer insistent cu strigăte puternice: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” (Lc 23,21). L-au preferat pe Baraba. Câtă nerecunoştinţă, câtă perfidie, câtă nestatornicie!
4. Două dimensiuni: mântuire şi revelaţie
Primii creştini au văzut în pătimirea lui Isus două aspecte importante. Au înţeles că Patima Domnului înseamnă mântuire şi revelaţie. Ce vreau să spun? Drumul Crucii este un eveniment determinant care a fost acceptat şi trăit de Isus în favoarea noastră ca act de solidaritate. Isus a luat asupra sa păcatele noastre şi a murit în locul nostru. Apoi, drumul Crucii este deopotrivă un act revelator în două privinţe. În Cruce se dezvăluie chipul lui Dumnezeu cu iubirea sa nemărginită faţă de noi. În Cruce ne este arătată calea pe care suntem chemaţi să păşim pentru a fi părtaşi la viaţa nouă cu Domnul înviat.
5. Suntem în inima Evangheliei: noi aşa credem!
Ascultând proclamarea patimii Domnului, oricine îşi poate da seama că nu este vorba de o pagină biblică obişnuită în care se povesteşte sfârşitul tragic al lui Isus. Este vorba de „Evanghelia Evangheliilor” cu anunţul prin excelenţă al mesajului creştin pe care Biserica îl adresează oamenilor din toate timpurile şi pe care apostolul Paul l-a condensat în această profesiune de credinţă: „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a arătat lui Chefa (Petru) şi apoi celor doisprezece. Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut (cf. 1Cor 15,3-11). Şi noi aşa credem.
6. „Botezul” morţii, îngropării şi învierii lui Isus
A sosit momentul „botezului” lui Isus întru moarte, atât de dorit şi de temut! A sosit ceasul Satanei şi al celor aliaţi cu puterea întunericului! Dintotdeauna Isus s-a pregătit la taina acestui „Botez”: nu un „botez” ritual, dar un botez al vieţii. „S-a despuiat” în mod progresiv de demnitatea sa dumnezeiască, a ales condiţia de servitor şi s-a lăsat în voia Tatălui într-o ascultare totală până la moarte (cf. Fil 2,6-11 lectura a doua). Isus ştie că bătălia va fi cumplită, sângeroasă şi ca adevărat luptător se concentrează în luptă. Asudă sânge, dar nu dă înapoi. Este întristat profund, dar nu îşi pierde cumpătul. Este mereu stăpân pe sine. În timp ce apostolii, cu excepţia lui Iuda, cad de somn, Isus, rămas singur să vegheze, se cufundă într-o rugăciune filială. Domnul acceptă să bea până la capăt paharul plin cu nelegiuirile omenirii. Nu doar cu ale altora, dar şi cu ale mele şi ale tale.
7. Părtaşi la patimile Domnului
Pentru libertatea mea şi a ta, Isus acceptă moartea infamantă a sclavului. A început la cina pascală cu dăruirea tainică de sine în Euharistie pe care o înfăptuieşte prin dăruirea concretă pe lemnul Crucii. Acestea sunt semnele extreme ale unei iubiri libere, gratuite, fără margini. Pentru a nu rămâne simpli spectatori la tainele pascale, să ne punem această întrebare: dintre personajele care se perindă în timpul pătimirii lui Isus, alături de cine sau în locul căruia aş vrea să fiu? Te invit să alegi trei: pe Petru care plânge cu lacrimi amare trădarea lui Isus; pe Simon din Cirene care îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea; pe tâlharul din dreapta crucii care se recunoaşte păcătos şi îl roagă pe Isus cu adâncă credinţă: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" Iar el i-a spus: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,42-43).
8. Mulţimile se întorceau bătându-şi pieptul
Şi acum clipa supremă: Moartea lui Isus pe Cruce. Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul. Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Cu adevărat, omul acesta era drept". Toate mulţimile, prezent la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. Toţi cunoscuţii săi şi femeile care l-au urmat din Galileea stăteau mai deoparte şi priveau acestea (Lc 23, 44-49).
9. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa.
Să aveţi o „Săptămână Sfântă binecuvântată” cu roadele mântuirii.
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 11 aprilie 2025)