杏MAP导航

(Vatican News - 19 ianuarie 2025) E Ziua Domnului. Sfânta 艧i dumnezeiasca Liturghie se deschide cu o invita牛ie la pream膬rirea lui Dumnezeu pentru lucr膬rile minunate înf膬ptuite în natur膬 艧i în istoria lumii. 鈥濼ot p膬mântul s膬 te adore 艧i s膬-牛i cânte 牛ie, Dumnezeule; s膬 cânte numelui t膬u, Dumnezeule Preaînalt!鈥� (cf. Ps 65/66,4: Ant. la intrare). Dintre lucr膬rile lui Dumnezeu psalmistul men牛ioneaz膬 eliberarea poporului din sclavia egiptean膬. Poporul lui Israel este convins c膬 ceea ce Dumnezeu a s膬vâr艧it în trecut este o garan牛ie pentru ceea ce va face pentru el în viitor. Crezând în iubirea milostiv膬 a lui Dumnezeu omul î艧i pune continuu via牛a în mâinile lui 艧i îi mul牛ume艧te. La sfânta Liturghie îl pream膬rim pe Dumnezeu pentru slava sa cea mare manifestat膬 în Isus Cristos 艧i îi aducem mul牛umire. Împreun膬 cu Biserica nu-i aducem jertfe grase de ardere de tot, cu arom膬 de berbeci, de boi 艧i de 牛api (cf. Ps 65/66,15), care nu cur膬牛膬 con艧tiin牛a de faptele moarte (cf Evr 9,14), dar îi aducem jertfa Trupului 艧i Sângelui lui Cristos. Biserica îns膬艧i se ofer膬 Tat膬lui în unire cu Cristos. În aducerea de mul牛umire suntem sus牛inu牛i de credin牛a c膬 în Cristos cel mort 艧i înviat 鈥瀉m trecut de la moarte la via牛膬鈥� (cf. 1In 3,14) 艧i nutrim speran牛a c膬 vom lua parte cu el la masa Pa艧telui ve艧nic.

1. O nou膬 manifestare a lui Mesia

Dup膬 s膬rb膬torile 鈥濫pifania鈥� 艧i respectiv 鈥濨otezul Domnului, ast膬zi celebr膬m duminica Nun牛ii din Cana Galileei. Semnul nun牛ii din Cana, cum îl nume艧te evanghelistul Ioan, este o nou膬 manifestare mesianic膬. Atunci Isus a început seria semnelor sale, c膬ci preschimbând apa în vin 艧i-a ar膬tat slava iar ucenicii s膬i au crezut în el. Ar膬tându-艧i slava, Isus las膬 s膬 se în牛eleag膬 c膬 s-au împlinit timpurile mesianice. Episodul este povestit doar de evanghelistul Ioan. Îl red膬m pe scurt. S-a f膬cut o nunt膬 în satul Cana, nu departe de Nazaret. Lua parte la nunt膬 艧i mama lui Isus, 艧i probabil din acest motiv 鈥瀉 fost chemat 艧i Isus cu discipolii s膬i鈥�. La un moment dat s-a terminat vinul. S膬rb膬toarea bucuriei risca s膬 se transforme într-o situa牛ie penibil膬 pe care cei doi miri nu aveau s-o uite toat膬 via牛a. Maria, mama lui Isus, a fost cea dintâi care 艧i-a dat seama c膬 nu mai aveau vin, de aceea îi semnaleaz膬 întâmplarea lui Isus. 艦i Domnul rezolv膬 situa牛ia f膬când prima sa minune. Cere s膬 fie umplute cu ap膬 艧ase vase de piatr膬 艧i transform膬 apa într-un vin de calitate mai bun decât primul (cf. In 2,1-11: Evanghelia zilei).

2. Leg膬mântul lui Dumnezeu cu oamenii

Ce vrea s膬 înve牛e participarea lui Isus la o nunt膬? Principala înv膬牛膬tur膬 pe care evanghelistul Ioan vrea s膬 o transmit膬 este faptul c膬 religia este o comuniune de iubire dintre Dumnezeu 艧i oameni. Avem aici în vedere toat膬 teologia alian牛ei (leg膬mântului) despre care se vorbe艧te în Vechiul 艧i Noul Testament. Dumnezeu 艧i omenirea sunt mirii teologiei cre艧tine. În alte religii leg膬tura dintre Dumnezeu 艧i oameni poate fi v膬zut膬 într-un alt mod, dar pentru Isus ea nu poate fi conceput膬 decât ca o rela牛ie de iubire. De altfel, profe牛ii lui Israel gândeau în acela艧i mod (cf. Is 62,1-5: prima lectur膬). Dac膬 religia se întemeiaz膬 pe altceva, ca de pild膬 pe tradi牛iile populare, pe ra牛ionalitatea credin牛ei, pe etica religioas膬 considerat膬 necesar膬 pentru buna convie牛uire între oameni, atunci, într-o zi sau alta 鈥瀡inul se va sfâr艧i chiar în toiul s膬rb膬torii鈥�. Vor r膬mâne dezam膬gi牛i to牛i cei care cred c膬 intr膬 în lumea realit膬牛ilor spirituale cu ajutorul tehnicilor de manipulare psihic膬 a poten牛ialului l膬untric. Ar putea r膬mâne 鈥瀎膬r膬 vin鈥�, adic膬 鈥瀌ezam膬gi牛i鈥� 艧i cei care, ne牛inând cont de înv膬牛膬tura profe牛ilor, pun în centrul religiozit膬牛ii Legea 艧i nu pe Autorul legii. Aceasta este o pozi牛ie religioas膬 demn膬 de respect, dar insuficient膬 艧i periculoas膬. Numai ideea despre un Dumnezeu al tuturor oamenilor poate salva religiile de riscurile latente ale extremismului ideologic.

3. Face牛i tot ce v膬 va spune

În pericopa evanghelic膬 nu este sugerat膬 în mod explicit teologia nun牛ii. Îns膬 fraza pe care Maria o spune slujitorilor ofer膬 o direc牛ie. Maria, care este prima mireas膬 a lui Dumnezeu în planul evanghelic de mântuire, a spus: 鈥濱at膬, slujitoarea Domnului: fie mie dup膬 cuvântul t膬u鈥� (Lc 1,38). Acum în牛elegem de ce Isus, r膬spunzând mamei sale care îi cerea s膬 intervin膬 întrucât la s膬rb膬toarea nun牛ii se terminase vinul, i-a zis: 鈥濩e ne prive艧te pe mine 艧i pe tine, femeie; înc膬 nu a venit ceasul meu鈥� (In 2,4). Evanghelistul Ioan pune fa牛膬 în fa牛膬 prima femeie a neamului omenesc, care a zis 鈥瀗u鈥� lui Dumnezeu (cf. Gen 3,15) 艧i prima femeie a noii umanit膬牛i care a zis 鈥瀌a鈥� lui Dumnezeu (Lc 1,38) 艧i i-a invitat pe oameni s膬 fac膬 la fel: 鈥濬ace牛i tot ce v膬 va spune!鈥�. Numai ascultându-l pe Isus apa religiozit膬牛ii noastre umane poate fi preschimbat膬 în vinul Evangheliei, care nu cunoa艧te egal. Aceasta este convingerea lui Ioan. Negre艧it, este 艧i convingerea celorlal牛i discipoli 艧i prin aceasta, 艧i convingerea noastr膬.

4. Isus onoreaz膬 nunta

R膬mânem la aceea艧i întrebare. Ce a voit Isus s膬 spun膬, acceptând s膬 participe la o s膬rb膬toare de nunt膬? Mai întâi, Isus a dorit s膬 onoreze nunta dintre un b膬rbat 艧i o femeie. Prin prezen牛a sa Isus a amintit c膬 nunta este un lucru frumos voit 艧i binecuvântat de Creator. În al doilea rând, evanghelistul vrea s膬 arate c膬 prin venirea lui Isus se realizeaz膬 în lume acea nunt膬 mistic膬 dintre Dumnezeu 艧i omenire, care fusese anun牛at膬 prin profe牛i cu numele de 鈥瀉lian牛a cea nou膬 艧i ve艧nic膬鈥�. În Vechiul Testament de multe ori Dumnezeu vorbise despre iubirea sa fa牛膬 de omenire folosind simbolul iubirii nup牛iale. Ei bine, spune evanghelistul Ioan, la Cana Galileei, simbolul devine realitate. Nunta concret膬 dintre doi tineri este ocazia cea mai potrivit膬 pentru a vorbi despre un alt mire 艧i despre o alt膬 mireas膬.

5. Rela牛ia de nunt膬: simbol 艧i realitate

Ce s膬 în牛elegem din asta? Înseamn膬 c膬 nunta din Cana este doar un pretext pentru a vorbi despre o alt膬 nunt膬, despre nunta spiritual膬? Nu, deoarece raportul este reciproc. Trebuie spus în mod clar: 鈥濪ac膬 nunta dintre doi tineri serve艧te ca simbol pentru nunta spiritual膬 dintre omenire 艧i Cristos, atunci 艧i nunta dintre Cristos 艧i 叠颈蝉别谤颈肠膬 (omenire) serve艧te ca model pentru nunta dintre un b膬rbat 艧i o femeie鈥�. În alte cuvinte, dac膬 vrem s膬 descoperim în lumina Scripturilor, cum ar trebui s膬 fie raporturile dintre un b膬rbat 艧i o femeie în c膬s膬torie, atunci trebuie s膬 privim care sunt raporturile dintre Cristos 艧i 叠颈蝉别谤颈肠膬.

6. C膬s膬toria în viziunea apostolului Paul

Vom încerca s膬 l膬murim institu牛ia c膬s膬toriei urmând gândirea apostolului Paul manifestat膬 în scrisoarea c膬tre comunitatea din Efes (cf. Ef 5,25-33). Apostolul spune c膬 la originea 艧i în centrul oric膬rei c膬s膬torii trebuie s膬 fie iubirea: 鈥濨膬rba牛ilor, iubi牛i-v膬 so牛iile a艧a cum Cristos a iubit Biserica 艧i s-a dat pe sine pentru ea鈥� (Ef 5,25). Ast膬zi aceast膬 afirma牛ie pare presupus膬. Îns膬, abia de mai bine de un secol s-a ajuns la o recunoa艧tere a ei, 艧i înc膬 nu pretutindeni în lume. Timp de secole 艧i milenii c膬s膬toria a fost o tranzac牛ie între familii, un mod de a conserva patrimoniul material sau de a asigura mâna de lucru în folosul capilor sau ca obliga牛ie social膬. Protagoni艧tii c膬s膬toriei erau p膬rin牛ii 艧i familiile respective, nu mirii care de multe ori se cuno艧teau între ei doar în ziua nun牛ii. Ce spune sfântul Paul? Potrivit apostolului, Cristos nu numai c膬 iube艧te Biserica, dar iubirea sa este o iubire 鈥瀏eloas膬鈥� (cf. 2Cor 11,2). A艧a ar trebui s膬 fie 艧i iubirea oric膬rui so牛 艧i al oric膬rei so牛ii. De fapt, nu exist膬 doar gelozia boln膬vicioas膬, patologic膬, rea, semn de sl膬biciune 艧i lips膬 de încredere. Exist膬 艧i o gelozie bun膬 care este contrariul indiferen牛ei 艧i nep膬s膬rii. Exis膬 o gelozie care înseamn膬 zel, interes 艧i preocupare pentru altul. Înseamn膬 iubire. Gratuitate.

7. Cristos, modelul so牛ilor

Tot în scrisoarea c膬tre Efeseni apostolul Paul spune c膬 Isus s-a dat pe sine pentru comunitatea credincio艧ilor 鈥瀋a s膬 艧i-o prezinte sie艧i ca o 叠颈蝉别谤颈肠膬 glorioas膬, f膬r膬 s膬 aib膬 vreo pat膬 sau rid sau ceva asem膬n膬tor鈥� (Ef. 5,27). Ne întreb膬m, e posibil pentru un b膬rbat c膬s膬torit s膬-l imite 艧i în asta pe mirele Cristos? Poate b膬rbatul s膬 îndep膬rteze ridurile propriei so牛ii? Dac膬 da, cum se realizeaz膬? Exist膬 ridurile cauzate de lipsa iubirii, de faptul de a fi l膬sa牛i singuri. So牛ia care se simte important膬 pentru so牛, nu are riduri, sau, dac膬 le are, sunt riduri de alt soi, care îi m膬resc, nu-i mic艧oreaz膬 frumuse牛ea. Sunt poate ridurile suferin牛ei. Atunci b膬rbatul care îl imit膬 pe Cristos nu 牛ine cont de ridurile so牛iei, ci se d膬ruie艧te pentru a o înfrumuse牛a. 

8. Biserica, modelul so牛iilor

Dar so牛iile, ce pot înv膬牛a de la modelul lor care este Biserica? Biserica se împodobe艧te numai pentru mirele ei, nu pentru a pl膬cea altora. Este mândr膬 艧i entuziast膬 de mirele ei Cristos 艧i nu obose艧te niciodat膬 s膬-i aduc膬 laude. Încercând s膬 transpunem pe plan uman, acest fapt aminte艧te mireselor 艧i so牛iilor c膬 stima 艧i admira牛ia lor sunt un lucru foarte important pentru mire sau so牛. Uneori este pentru ei lucrul care conteaz膬 cel mai mult pe lume. Ar fi ceva grav dac膬 so牛iile l-ar omite, dac膬 nu ar avea niciodat膬 un cuvânt de pre牛uire pentru munca lor, pentru capacitatea lor, pentru curajul lor, pentru devotamentul lor fa牛膬 de familie, pentru ceea ce spun, pentru ceea ce fac. Iubirea se alimenteaz膬 cu stim膬 艧i respect 艧i moare când acestea lipsesc.

9. Fidelitatea lui Dumnezeu

Exist膬 îns膬 un lucru pe care modelul divin îl aminte艧te mai ales b膬rba牛ilor, dar e valabil 艧i pentru so牛ii. E vorba de fidelitate. Dumnezeu este credincios, mereu, în ciuda infidelit膬牛ilor oamenilor. Profetul Osea descrie raporturile dintre Dumnezeu 艧i poporul lui Israel folosind imaginea unei c膬s膬torii în criz膬. Poporul este infidel, se arunc膬 în bra牛ele idolilor, îi întoarce spatele lui Dumnezeu. Cum reac牛ioneaz膬 Dumnezeu? Mai întâi, Dumnezeu amenin牛膬 cu pedepse, î艧i vars膬 mânia, strig膬 puternic c膬tre fii cu cuvinte foarte 鈥瀘mene艧ti鈥�: 鈥濧cuza牛i-o, acuza牛i-o pe mama voastr膬,  c膬ci ea nu mai este so牛ia mea 艧i eu nu mai sunt b膬rbatul ei! S膬 fie îndep膬rtate din ochii mei semnele desfrân膬rii ei鈥�. Dar apoi, v膬zând c膬 amenin牛膬rile nu au nici un rezultat, Dumnezeu decide s膬 se schimbe el, s膬 pun膬 o piatr膬 peste trecut 艧i s膬 recâ艧tige so牛ia cu for牛a iubirii. Cuvintele lui Dumnezeu duc gândul la un so牛 care îi ofer膬 so牛iei 艧ansa de a face împreun膬 o lung膬 c膬l膬torie, numai ei singuri, pentru a reîncepe totul de la cap膬t, ca într-o nou膬 lun膬 de miere: 鈥瀒at膬, o voi ademeni, o voi duce în pustiu 艧i-i voi vorbi la inim膬!... Va cânta acolo ca în zilele tinere牛ii ei鈥� (cf. Os 2,4-17).

10. Fidelitatea dintre so牛i

În zilele noastre, se vorbe艧te prea pu牛in sau deloc despre rolul fidelit膬牛ii în via牛a de c膬s膬torie. Infidelitatea este cauza falimentului celor mai multe c膬s膬torii. Se justific膬 tr膬darea spunând c膬 leg膬tura de c膬s膬torie era deja rupt膬, uitând c膬 leg膬mântul c膬s膬toriei începe s膬 sl膬beasc膬 în momentul când se cedeaz膬 infidelit膬牛ii, chiar dac膬 ini牛ial doar cu inima. Curios este faptul c膬 cel ce tr膬deaz膬 arunc膬 toat膬 vina asupra altuia 艧i se plânge c膬-i doar victim膬, c膬ci a fost în艧elat. Într-o cuvântare c膬tre popor sfântul Augustin f膬cea urm膬toarele observa牛ii: 鈥濪ac膬 un so牛 afirm膬 c膬 e cast 艧i credincios fa牛膬 de so牛ia sa, al牛ii râd de el zicându-i c膬 nu-i b膬rbat. Pân膬 la acest punct ajunge perversitatea omeneasc膬, încât cine este învins de pofta nest膬pânit膬, este considerat c膬-i b膬rbat, în timp ce nu ar fi b膬rbat cel ce o învinge. Este ca 艧i cum asistând la un spectacol într-un amfiteatru, s-ar considera mai puternic cine r膬mâne întins sub pântecele fiarei, 艧i nu cine triumf膬 asupra ei鈥� (Sermones 9,12). Augustin se adresa so牛ilor pentru c膬 în vremea lui (ca de altfel pân膬 nu de mult) adulterul era considerat ca ceva enorm de grav, când era comis de c膬tre femeie, 艧i considerat ca o bravur膬 cu care se l膬uda înaintea prietenilor, când era comis de un b膬rbat. Ast膬zi 艧tim c膬 avertismentul este valabil pentru so牛 艧i so牛ie în egal膬 m膬sur膬.

11. Nu mai au vin

Dar s膬 revenim la episodul nun牛ii din Cana Galileii. Episodul con牛ine o speran牛膬 pentru toate perechile de so牛i, chiar cele mai bune. Se întâmpl膬 în orice c膬s膬torie ceea ce s-a întâmplat la nunta din Cana. Totul începe cu entuziasm 艧i mare veselie. 艦i 鈥瀡inul învesele艧te inima omului鈥�, cum spune psalmistul (cf. Ps 103/104,15). Îns膬, cu trecerea timpului entuziasmul nun牛ii începe s膬 scad膬, ca vinul la nunta din Cana, pân膬 se stinge complet. Atunci via牛a pierde orice farmec, nu mai înainteaz膬 din dragoste 艧i cu bucurie spontan膬, dar din obi艧nuin牛膬. Dac膬 so牛ii nu sunt aten牛i, începe s膬 se lase asupra familiei un nor cenu艧iu de insatisfac牛ie 艧i de indiferen牛膬. Invita牛ilor la propria nunt膬 鈥� în acest caz copiilor car vin 鈥� adesea nu li se mai ofer膬 decât propria oboseal膬 艧i propriile preocup膬ri. 艦i în cazul acestor so牛i trebuie s膬 se spun膬: 鈥濶u mai au vin!鈥�. Atunci, ce-i de f膬cut?

12. Invitarea lui Isus la nunt膬

Episodul nun牛ii din Cana indic膬 so牛ilor o cale pentru a nu ajunge în situa牛ia de a pierde vinul bucuriei, sau pentru a ie艧i din ea dac膬 au c膬zut. Solu牛ia este invitarea lui Isus la propria nunt膬. Dac膬 Isus este prezent, i se poate cere s膬 repete minunea din Cana. I se poate cere s膬 preschimbe apa în vin, s膬 transforme apa obi艧nuin牛ei, a rutinei, a r膬celii în vinul unei iubiri 艧i al unei bucurii mai frumoase 艧i mai intense, cum era vinul înmul牛it în Cana Galileii. 鈥濧-l invita pe Isus la propria nunt膬鈥� înseamn膬 a 牛ine la îndemân膬 Evanghelia iubirii în propria cas膬, înseamn膬 a se ruga împreun膬, înseamn膬 a se apropia frecvent de sfintele taine, înseamn膬 a lua parte la via牛a Bisericii. Este 艧tiut c膬 nu totdeauna cei doi so牛i sunt pe aceea艧i linie sub aspect religios. Poate unul dintre ei este credincios iar altul nu, sau cel pu牛in nu în egal膬 m膬sur膬. În acest caz, cel care îl cunoa艧te pe Isus, s膬-l invite la nunt膬, s膬 fac膬 asta cu amabilitate, cu respect fa牛膬 de cel膬lalt, cu iubire 艧i via牛膬 coerent膬, s膬 fac膬 în a艧a fel ca Isus s膬 devin膬 prieten pentru amândoi, un 鈥瀙rieten de familie鈥�!

13. C膬s膬toria nu este ceva 鈥瀉bsolut鈥�

Dup膬 ce am auzit multe lucruri despre c膬s膬torie 艧i familie, poate este necesar s膬 amintim mirilor 艧i p膬rin牛ilor o regul膬 de baz膬. Ca s膬 o  în牛elegem cu se cuvine, e nevoie de aten牛ie sporit膬. Iat膬 regula: 鈥瀋膬s膬toria un este ceva absolut, nu înseamn膬 totul în via牛膬!鈥� A pune pe seama c膬s膬toriei a艧tept膬ri peste m膬sur膬 de mari pe care nu le va putea satisface niciodat膬, înseamn膬 a condamna c膬s膬toria la un e艧ec sigur. Un mare scriitor afirma c膬 鈥瀟ot ceea ce este trec膬tor nu este decât un simbol; doar în ceruri devine realitate鈥� (J.W. von Goethe, în opera 鈥濬aust鈥�). C膬s膬toria este, întocmai, una din realit膬牛ile care trec odat膬 c膬 înf膬牛i艧area acestei lumi (cf. 1Cor 7,31). Ar fi gre艧it s膬 consideri c膬s膬toria ca ceva absolut de care ar depinde îns膬艧i reu艧ita sau falimentul întregii vie牛i. Exist膬 persoane care întâmpin膬 dificult膬牛i 艧i necazuri mari în c膬s膬torie, dar cu toate acestea sunt de o mare demnitate 艧i poate mai bune decât multe altele care au o c膬s膬torie 鈥瀝eu艧it膬鈥�. Doar în Dumnezeu comuniunea dintre persoane (inclusiv a so牛ilor între ei) devine realitate pentru totdeauna. În timpul pelerinajului pe p膬mânt este important ca fiecare s膬 r膬spund膬 Domnului potrivit chem膬rii. De fapt, exist膬 diferite daruri, diferite slujiri, diferite lucr膬ri, 鈥�îns膬 toate acestea le lucreaz膬 unul 艧i acela艧i Duh, care împarte fiec膬ruia dup膬 cum vrea鈥� (cf. 1Cor 12,4-11).

14. A privi în aceea艧i direc牛ie

S-a spus c膬 a se iubi nu înseamn膬 a se privi în ochi unul pe altul, dar a privi împreun膬 în aceea艧i direc牛ie spre acela艧i obiectiv. Este ca un vitraliu dublu prin care trece lumina soarelui. Cuvântul lui Dumnezeu ne-a dezv膬luit ast膬zi direc牛ia în care so牛ii trebuie s膬 priveasc膬 împreun膬 pentru a persevera în alegerea lor. Dumnezeu este izvorul iubirii 艧i al fidelit膬牛ii iar în Isus Cristos s-a ar膬tat iubirea sa milostiv膬 艧i fidel膬. D膬ruindu-ne vinul nou al Împ膬r膬牛iei, Isus face s膬 ne bucur膬m de comuniunea la care Dumnezeu ne cheam膬. Ea este asem膬n膬toare cu cea care se realizeaz膬 prin nunta dintre un b膬rbat 艧i o femeie. 鈥濽nul singur este Duhul鈥� unul singur este Domnul鈥� (cf. 1Cor 12,4-11: lectura a doua) 艧i orice dar al s膬u este pentru deplina noastr膬 comuniune cu Dumnezeu. Asta ne-o dorim, c膬ci 鈥瀗e-ai f膬cut pentru tine, Doamne, 艧i nelini艧tit este sufletul nostru pân膬 nu se odihne艧te în tine鈥� (Sf. Augustin, Confesiuni 1,1).

15. Rug膬ciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic 艧i ve艧nic, care st膬pâne艧ti toate câte sunt pe p膬mânt 艧i în cer, ascult膬 cu bun膬tate rug膬ciunile poporului t膬u 艧i d膬ruie艧te timpurilor noastre pacea ta.

S膬 ave牛i o 鈥濪uminic膬 binecuvântat膬鈥� cu vinul bucuriei 艧i al p膬cii în familii.

(Radio Vatican 鈥� Anton Lucaci, material omiletic de vineri 17 ianuarie 2025)