杏MAP导航

Paolo Ruffini

Se întâmpl? ca, în acest timp suspendat, to?i în lume s? se întrebe cine va fi al 267-lea episcop al Romei. Cu to?ii p?rta?i, chiar dac?, fizic, sunt exclu?i de la locul în care succesorii apostolilor deveni?i cardinali, recule?i ?i înv?lui?i în secretul unei capele, îl vor alege pe slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu chemat s? conduc? Biserica. Slujitor: slujitor al unui unic popor din care Petru f?cea parte ?i va continua s? fac? parte dup? ce a fost chemat s?-l conduc?. Slujitor, ?i acesta este misterul: cum poate un slujitor s? fie capul unui popor, al unei Biserici?

O întrebare la care Isus a r?spuns în cuvinte care nici ast?zi nu este u?or s? le în?elegem: ”Voi ?ti?i c? cei care sunt considera?i conduc?tori ai popoarelor le domin? ?i cei mari dintre ei î?i fac sim?it? puterea asupra lor. Dar între voi s? nu fie a?a! Dimpotriv?, cine vrea s? devin? mare între voi s? fie sclavul vostru ?i cine vrea s? fie primul între voi s? fie servitorul tuturor! Pentru c? nici Fiul Omului n-a venit ca s? fie slujit, ci ca s? slujeasc? ?i s?-?i dea via?a ca r?scump?rare pentru mul?i” (Mc 10, 42-45).

A sluji, a?adar. La aceasta sunt chema?i succesorii lui Petru ca s? conduc? Biserica. Acest paradox deruteaz?. Pune în confuzie atât presa cât ?i numeroasele centre de putere, mici ?i mari, ale lumii în timp ce î?i storc min?ile cu privire la identitatea ?i numele pe care îl va lua cel care poate fi ales, ?i încearc?, poate, chiar s? influen?eze decizia, trasând scenarii ?i chei de lectur? care par s? fie scrise pe nisip.

”Extra omnes”. Aceast? regul? d? peste cap acest timp suspendat dintre acum ?i înc? nu acum în care pân? ?i cardinalii (poporul lui Dumnezeu care î?i a?teapt? p?storul ?tie, crede ?i îl cere) sunt chema?i s? intre în mister ?i s? lase în afara Sixtinei nu doar pe to?i, ci totul - pe sine însu?i, gândurile ?i ra?ionamentele lor – s? se goleasc? l?untric ?i total pentru a l?sa spa?iu numai Duhului Sfânt, unei dinamici mai mari decât ei ?i misterului lui Petru. C?ci aceasta este Petru: un mister care ne încredin?eaz? o certitudine. Petru este pescarul c?ruia Isus i-a f?g?duit c? r?ul nu va avea s? înving?: ”Tu e?ti Petru ?i pe aceast? piatr? voi zidi Biserica mea ?i por?ile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Este apostolul pentru care, încredin?ându-i Biserica sa, Fiul lui Dumnezeu s-a rugat adresându-i Tat?lui o recomandare special? ca s?-l sus?in? în a duce pe umeri o povar? de altfel prea grea.

Petru este un om sus?inut de aceast? rug?ciune care s-a extins în timp ?i în istorie la succesorii s?i ca s? ajung? pân? la noi, ast?zi. O rug?ciune concret?, special?, întocmai, pentru ca credin?a lui s? nu cedeze niciodat? în fa?a încerc?rilor pe care avea s? le înfrunte, atât de diferite ?i atât de asem?n?toare cu cele din timpul nostru, unul secularizat, dezbinat, polarizat, confuz ?i înr?it, plin de pofta de comand? ?i s?rac în iubire, incapabil de a în?elege valoarea unei slujiri ?i a binelui comun, umflat de certitudini fragile ?i de false adev?ruri, impregnat mai mult de invidie decât de milostivire, unul care dore?te de atât de mult ori mai mult r?zbunarea decât iertarea. ”Simon, Simon, iat?, Satana a cerut ca s? v? cearn? ca pe grâu; eu îns? m-am rugat pentru tine, ca s? nu piar? credin?a ta; iar tu, când te vei fi întors, înt?re?te-i pe fra?ii t?i!” (Lc 22,31-32).

Petru e un mister de milostivire ?i iubire, de comuniune ?i ascultare a celuilalt. Un pescar care gre?e?te calculele ?i st? tulburat toat? noaptea pe mare f?r? s? prind? nici m?car un pe?te, dar care apoi arunc? n?voadele în partea cealalt? numai la cuvântul unui necunoscut. Dar la sfâr?it în?elege c? cel care vorbe?te este Înv???torul s?u. Petru este un p?c?tos iertat, este cel ales dinainte care mai întâi a plâns amar dup? ce a tr?dat. Ca Iuda. Dar el plânge, a plâns. În lacrimile sale este cuprins întreg misterul s?u. Este cuprins misterul Bisericii. Acele lacrimi sunt, poate, cheile Împ?r??iei. Sunt cheile lui Petru ?i ale misterului s?u: o sl?biciune puternic? pentru c? nu str?luce?te cu lumina proprie, o stânc? chiar dac? el o stânc? nu era ?i care, tocmai de aceea, ne înt?re?te pe to?i în credin??.