杏MAP导航

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
16 aprilie 2025 – Vatican News. Tat?l milostiv, care îl prime?te cu bra?ele deschise pe fiul cel pierdut, a fost în centrul celei de-a cincea cateheze a papei Francisc din seria ”Via?a lui Isus. Parabolele”, având ca titlu ”Tat?l milostiv. Era pierdut, ?i a fost g?sit!” (Lc 15,32) .

”Dup? ce am meditat asupra întâlnirilor lui Isus cu unele personaje evanghelice”, a? dori s? m? opresc, a scris papa Francisc, ”începând cu aceast? catehez?, asupra unor parabole. Dup? cum ?tim, acestea sunt povestiri care preiau imagini ?i situa?ii din realitatea cotidian?. De aceea, ele ne ating ?i via?a. Ele ne provoac?. ?i ne cer s? ne pozi?ion?m: unde sunt eu în aceast? poveste? Pornim cu cea mai cunoscut? parabol?, cea pe care ne-o amintim cu to?ii, poate de când eram copii: parabola tat?lui ?i a celor doi fii (Lc 15,1-3.11-32). În ea g?sim inima Evangheliei lui Isus, ?i anume milostivirea lui Dumnezeu”.

”Evanghelistul Luca”, continu? pontiful, ”eviden?iaz? c? Isus spune aceast? parabol? pentru farisei ?i c?rturari, care murmurau c? El mânca cu p?c?to?ii. Prin urmare, s-ar putea spune c? este o parabol? adresat? celor care sunt pierdu?i, dar ne?tiind acest lucru, îi judec? pe al?ii. Evanghelia vrea s? ne transmit? un mesaj de speran??, pentru c? ne spune c? oriunde ne-am pierde, oricum ne-am pierde, Dumnezeu vine întotdeauna s? ne caute! Suntem pierdu?i poate ca o oaie, care s-a r?t?cit de pe c?rare pentru a pa?te pe iarb? sau a r?mas în urm? din cauza oboselii (cf. Lc 15,4-7). Sau poate ne-am pierdut ca o moned?, care poate a c?zut pe p?mânt ?i nu mai poate fi g?sit?, sau cineva a pus-o undeva ?i nu-?i mai aminte?te unde. Sau suntem pierdu?i precum cei doi fii ai acestui tat?: cel mai tân?r pentru c? s-a s?turat s? fie într-o rela?ie pe care o sim?ea prea solicitant?; dar ?i cel mai mare este pierdut, pentru c? nu este suficient s? stea acas?, dac? în inim? exist? mândrie ?i resentimente”.

”Iubirea”, a mai eviden?iat Sfântul P?rinte, ”este întotdeauna un angajament, exist? întotdeauna ceva ce trebuie s? pierdem pentru a-l întâlni pe cel?lalt. Dar fiul cel mic din parabol? se gânde?te doar la el, a?a cum se întâmpl? în anumite etape ale copil?riei ?i adolescen?ei. De fapt, în jurul nostru vedem ?i mul?i adul?i ca acesta, care nu reu?esc s? duc? mai departe o rela?ie pentru c? sunt egoi?ti. Î?i fac iluzii c? se vor reg?si pe ei în?i?i ?i, în schimb, se pierd, pentru c? doar atunci când tr?im pentru cineva, tr?im cu adev?rat”.

”Acest fiu mai mic, ca noi to?i”, a exemplificat papa, ”este dornic de afec?iune, vrea s? fie iubit. Dar iubirea este un dar pre?ios, trebuie tratat? cu grij?. În schimb, o risipe?te, se vinde, nu se respect?. Î?i d? seama de acest lucru în momentele de foamete, când nimeni nu are grij? de el. Riscul este ca în acele momente s? începem s? cer?im afec?iune ?i s? ne ata??m de primul st?pân care apare. Aceste experien?e sunt cele care dau na?tere în noi unei credin?e distorsionate, c? putem fi într-o rela?ie doar ca servitori, ca ?i cum ar trebui s? isp??im o vin? sau ca ?i cum iubirea adev?rat? nu ar putea exista. Fiul cel mic, atunci când a ajuns la cap?tul sacului, se gânde?te s? se întoarc? la casa tat?lui s?u pentru a aduna de pe jos câteva firimituri de afec?iune”.

”Doar cei care ne iubesc cu adev?rat”, a subliniat papa Francisc, ”ne pot elibera de aceast? viziune fals? a iubirii. În rela?ia noastr? cu Dumnezeu, avem tocmai aceast? experien??. Marele pictor Rembrandt, într-un tablou celebru, a înf??i?at într-o manier? minunat? întoarcerea fiului risipitor. Dou? detalii, în special, m? frapeaz?: capul tân?rului este ras, ca al unui penitent, dar pare a fi ?i capul unui copil, pentru c? acest fiu se na?te din nou. ?i apoi mâinile tat?lui: una masculin? ?i cealalt? feminin?, pentru a descrie puterea ?i tandre?ea din îmbr??i?area iert?rii. Fiul cel mare este cel care îi reprezint? pe cei pentru care este spus? aceast? parabol?: este fiul care st?tea mereu acas? cu tat?l s?u, dar era distant de el, distan?at de inima sa. Poate c? ?i acest fiu ar fi vrut s? plece, dar din team? sau din datorie a r?mas acolo, în acea rela?ie. Totu?i, atunci când te adaptezi împotriva voin?ei tale, începi s? nutre?ti furie în tine ?i, mai devreme sau mai târziu, aceast? furie explodeaz?. Paradoxal, fiul cel mare este cel care risc?, în cele din urm?, s? fie l?sat afar? din cas?, pentru c? nu împ?rt??e?te bucuria tat?lui s?u”.

”Tat?l”, a mai eviden?iat papa, ”iese ?i el în întâmpinarea lui. Nu îl ceart? ?i nu îl cheam? la datorie. Vrea doar ca el s? simt? dragostea lui. Îl invit? în?untru ?i îi las? u?a deschis?. Acea u?? r?mâne deschis? ?i pentru noi. Acesta este, de fapt, motivul speran?ei: putem spera pentru c? ?tim c? Tat?l ne a?teapt?, ne vede de departe ?i las? mereu u?a deschis?”.

”Dragi fra?i ?i surori”, conchide pontiful, ”s? ne întreb?m a?adar, unde ne afl?m în aceast? minunat? poveste. ?i, s? îi cerem lui Dumnezeu Tat?l harul de a ne g?si ?i noi drumul înapoi spre cas?”.