Papa Francisc, seminari?tilor din Toledo: L?sa?i-L pe Isus s? v? cucereasc? via?a ?i inima!
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
07 noiembrie 2024 – Vatican News. Papa Francisc a primit în audien??, comunitatea seminarului din Toledo (Spania), joi, 7 noiembrie a.c., în Cetatea Vaticanului. ”Sunt bucuros”, a spus papa, salutându-i pe cei prezen?i, episcopi, formatori, personal al seminarului ?i seminari?ti, ”s? întâlnesc un nou grup de seminari?ti care, la fel ca ?i confreriile din Spania, pornesc în pelerinaj c?tre aceast? Biseric? mam? pentru a face un moment de poc?in??. Poc?in?? sau turism?”.
”Mi-a venit în minte aceast? analogie”, a continuat pontiful, ”în primul rând pentru c? este întotdeauna util s? privim la poporul sfânt al lui Dumnezeu, la spiritualitatea sa, spiritualitate simpl?. Voi ?ti?i c? preo?ii trebuie s? fie în compasiune cu cei din jur, s? promoveze compasiunea, apropierea. În primul rând, apropierea de Dumnezeu, astfel încât s? existe aceast? capacitate de a-L întâlni pe Domnul, de a fi aproape de El. În al doilea rând, apropierea de episcopi, iar episcopii, apropierea de preo?i. Un preot care nu este aproape de episcopul s?u, îi lipse?te ceva. În al treilea rând, apropierea dintre voi, preo?ii, care începe deja în seminar, iar în al patrulea rând, apropierea de poporul sfânt credincios al lui Dumnezeu. Aceste patru apropieri s? nu le uita?i”, a dorit s? sublinieze suveranul pontif.
Dorind s? eviden?ieze un aspect important al vie?ii spirituale, papa Francisc s-a oprit asupra unui eveniment care urmeaz? s? înceap? în Spania, o procesiune cu tradi?ie str?veche: ”?tiu c? în aceste zile se preg?te?te procesiunea ”Reservado”. O tradi?ie str?veche care aminte?te de prima dat? când Sfântul Sacrament a fost reservado (n.n. rezervat), adic? p?strat, în Tabernacolul din capel?. Aceast? comemorare interesant? const? în trei etape: celebrarea Euharistiei, expunerea Sfântului Sacrament pe tot parcursul zilei ?i, în final, procesiunea. Aceste etape pot servi pentru a reaminti elementele fundamentale ale preo?iei pentru care v? preg?ti?i”.
Continuând, pontiful a dorit s? aprofundeze aceste elemente care ?in de via?a spiritual? a unui preot: ”În primul rând”, a spus papa, ”celebrarea Euharistiei. Isus este cel care vine în via?a noastr? pentru a ne da dovada celei mai mari iubiri. El ne invit?, ca Biseric?, s? fim prezen?i în preo?ie ?i în popor, în sacrament ?i în Cuvânt. Acest fapt de a-l avea pe p?mânt, s? v? absoarb? via?a ?i inima. Apoi, Domnul r?mâne expus în ostensoriu toat? ziua. Este un timp pentru a fi singuri cu El, pentru a-i auzi vocea în t?cere, în ascultarea Cuvântului, în m?rturia de credin?? a celor care se roag? împreun? cu noi. Doar întâlnirea iubitoare, de la persoan? la persoan?, cu Isus, poate ilumina, men?ine ?i sus?ine cursul zilei noastre p?mânte?ti. Aceast? întâlnire s? fie pentru voi un adev?rat impuls eficient care s? transforme existen?a voastr?. În cele din urm?, purta?i-L pe Domnul în procesiune, pentru c? noi îl primim pentru a-l purta, slujirea noastr? este de a-l înso?i pe Cristos c?tre poporul s?u ?i poporul c?tre Cristos”, a eviden?iat papa. În final, suveranul pontif mul?umindu-le ?i oferindu-le binecuvântarea apostolic?, le-a dorit seminari?tilor s? înve?e s? mearg? împreun?” în speran?a întâlnirii pe care o anticip?m deja aici, în mod sacramental”.