杏MAP导航

Cetatea Vaticanului – A. Danc?
28 martie 2020 – Vatican News. ”Doamne, ne-am închipuit c? putem r?mâne s?n?to?i într-o lume bolnav?, salveaz?-ne! Nimeni nu se poate salva de unul singur.”. Vineri, la ora Romei 18.00, pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, papa Francisc a prezidat un moment excep?ional de rug?ciune în contextul pandemiei de Coronavirus.

Slujba a cuprins proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu – cu evanghelia lini?tirii furtunii (Marcu 4,35-41), o medita?ie a papei, adora?ia Preasfântului Sacrament ?i binecuvântarea euharistic? ”Urbi et Orbi”, înso?it? de darul indulgen?ei plenare. Celebrarea a fost anun?at? duminica trecut? la ”Îngerul Domnului”, când papa a spus c? ”la pandemia unui virus universal vrem s? r?spundem cu universalitatea rug?ciunii”.

Credincio?ii au fost invita?i s? participe spiritual cu ajutorul mijloacelor de comunicare – radio, televiziune ?i social-media – ini?iativa de rug?ciune din Pia?a San Pietro fiind transmis? de Vatican Media în mondoviziune.

Sub un cer plumburiu, cu o ploaie care accentua triste?ea unei Pie?e alt?dat? plin? pân? la refuz cu romani ?i pelerini, altarul cu Preasfântul Sacrament era ”flancat”, pentru a spune astfel, de dou? simboluri de importan?? excep?ional? pentru memoria Romei. Este vorba de icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani” ?i Crucifixul din biserica San Marcello al Corso, ambele semne sacre fiind legate de rug?ciunea genera?iilor precedente care au cerut ?i au ob?inut oprirea epidemiilor.

O ie?ire din tipar a avut loc în momentul în care cardinalul Angelo Comastri, vicarul Sanctit??ii Sale pentru Statul Cet??ii Vaticanului, a pronun?at formula de introducere a binecuvânt?rii euharistice ”Urbi et Orbi”: binecuvântarea a fost extins? nu doar la cei care urm?reau slujba prin mijloacele de comunicare, dar ?i la cei care s-au unit spiritual chiar ?i numai cu dorin?a sufletului la acest moment de rug?ciune. Cuvinte care au îmbr??i?at în mod ideal ?i cu cea mai mare afec?iune bolnavii ?i muribunzii care, întuba?i pe paturile spitalelor, nu mai au nici puterea de a urm?ri cu privirea pe un ecran sau de a asculta la radio rug?ciunea condus? de papa în Pia?a Sfântul Petru.

E greu de redat în cuvinte momentul binecuvânt?rii euharistice ”Urbi et Orbi”. Papa a luat în mâinile sale Preasfântul Sacrament ?i, din atriul bazilicii vaticane, a ie?it cu pas lent pe esplanad? unde stropii de ploaie nu conteneau s? cad?. Când au începutul s? bat? clopotele, întâmplare sau nu, o ambulan?? trecea chiar atunci prin imediata apropiere a Pie?ei sfâ?iind t?cerea cu sunetul sirenei vreme de câteva zeci de secunde interminabile. Era ca ?i când binecuvântarea lui Dumnezeu cobora asupra celor bolnavi ?i a îngrijitorilor medicali, întârindu-i ?i pe unii ?i pe al?ii în lupta inegal? cu morbul necru??tor al pandemiei. Între timp, ambulan?a se îndep?rtase, iar în atriul l?ca?ului sfânt începuser? litaniile adora?iei euharistice. În fine, dang?tul clopotelor s-au oprit, glasul rug?ciunii de sear? s-a stins, iar asupra Romei ?i a Lumii s-a l?sat din nou noaptea, iar odat? cu noaptea, t?cerea. Dar nu mai era o t?cere mut?, pentru c? cei care erau în c?utarea unei lumini ?i a unei speran?e, acum le puteau g?si în cuvintele de încurajare ale papei Francisc.

V? oferim aici, în traducerea noastr? de lucru, medita?ia Sfântului P?rinte.

«”Dup? ce s-a înserat” (Marcu 4,35). Cu aceste cuvinte începe Evanghelia pe care am ascultat-o. De s?pt?mâni pare c? s-a l?sat seara. Un întuneric dens s-a adunat asupra Pie?elor noastre, a str?zilor ?i a ora?elor; a pus st?pânire pe vie?ile noastre umplând totul cu o t?cere asurzitoare ?i cu un gol dezolant, care paralizeaz? orice lucru la treceerea lui: se simte în aer, se percepe în gesturi, îl spun privirile. Ne-am reg?sit înfrico?a?i ?i r?t?ci?i. Asemenea discipolilor din Evanghelie, am fost lua?i prin surprindere de o furtun? nea?teptat? ?i înfuriat?. Ne-am dat seama c? ne g?sim în aceea?i barc?, cu to?ii fragili ?i dezorienta?i, dar în acela?i timp importan?i ?i necesari, cu to?ii chema?i s? vâslim împreun?, cu to?ii nevoia?i de a ne sus?ine unii pe al?ii. Pe aceast? barc? ne afl?m cu to?ii. Ca acei discipoli care vorbesc cu un singur glas ?i în angoas? spun ”Pierim” (v. 38), la fel ?i noi ne-am dat seama c? nu putem s? mergem înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreun?.

E u?or s? ne reg?sim în aceast? relatare. Greu este s? în?elegem atitudinea lui Isus. În timp ce discipolii sunt, fire?te, alarma?i ?i dispera?i, El st? în partea dinapoi a b?rcii, partea care se cunfund? cea dintâi. ?i ce face? În ciuda agita?iei, El doarme senin, încrez?tor în Tat?l: este singura dat? în Evanghelie în care îl vedem pe Isus c? doarme. Când, apoi, este trezit, dup? ce a potolit vântul ?i apele, se adreseaz? discipolilor pe un ton de dojan?: ”De ce sunte?i frico?i? Înc? nu ave?i credin???” (v. 40).

S? încerc?m a în?elege. În ce const? lipsa de credin?? a discipolilor, care se opune încrederii lui Isus? Ei nu au încetat s? cread? în  El, de fapt, îl invoc?. Dar s? vedem cum îl invoc?: ”Doamne, nu-?i pas? c? pierim?” (v. 38). Nu-?i pas?: î?i închipuie c? Isus se dezintereseaz? de ei, c? nu are grij? de ei. Printre noi, în familiile noastre, unul din lucrurile care doare cel mai tare este atunci când auzim spunând: ”Nu-?i pas? de mine?”. Este o fraz? care r?ne?te ?i declan?eaz? furtuni în inim?. ?i Isus trebuie s? fi fost mi?cat. Pentru c? nim?nui nu-i pas? mai mult de noi decât Lui. Într-adev?r, odat? ce a fost invocat, El îl salveaz? pe discipolii s?i neîncrez?tori.

Furtuna demasc? vulnerabilitatea noastr? ?i las? descoperite acele certutidini false ?i superflue pe care ne-am construit agenda noastr?, planurile, obi?nuin?ele ?i priorit??ile noastre. Ne arat? cum am l?sat în amor?ire ?i abandon ceea ce alimenteaz?, su?ine ?i d? t?rie vie?ii ?i comunit??ii noastre. Furtuna scoate la vedere toate propunerile de ”a ambala” ?i de a uita ceea ce a hr?nit sufletul popoarelor noastre; toate acele tentative de a anestezia, prin obi?nuin?e aparent ”salvatoare”, incapabile de a face apel la r?d?cinile noastre ?i de a evoca memoria b?trânilor no?tri, privându-ne astfel de imunitatea necesar? prin care s? înfrunt?m adversit??ile.

Odat? cu furtuna, a c?zut machiajul acelor stereotipuri prin care mascam înainte ego-ul nostru, mereu aten?i la propria imagine; ?i a r?mas descoperit?, înc? o dat?, acea (binecuvântat?) apartenen?? comun? de la care nu putem s? ne substragem: apartenen?a ca fra?i.

”De ce sunte?i frico?i? Înc? nu ave?i credin???” Doamne, în aceast? sear?, cuvântul t?u pe to?i ne afecteaz? ?i ne prive?te. În aceast? lume, pe care Tu o iube?ti mai mult decât noi, am mers înainte cu cea mai mare vitez?, sim?indu-ne tari ?i în stare de orice. Lacomi dup? câ?tig, ne-am l?sat absorbi?i de lucruri ?i distra?i de grab?. Nu ne-am oprit în fa?a rechem?rilor tale, nu ne-am de?teptat în fa?a r?zboaielor ?i a injusti?iilor planetare, nu am ascultat strig?tul celor s?raci ?i al planetei noastre, grav bolnav?. Am mers mai departe nep?s?tori, crezând c? r?mânem s?n?to?i într-o lume bolnav?. Acum, în timp ce suntem în mijlocul m?rii agitate, te implor?m: ”Treze?te-te, Doamne!”

”De ce sunte?i frico?i? Înc? nu ave?i credin???”. Doamne, ne adresezi un apel, un apel la credin??. Care nu înseamn? atât a crede c? Tu exi?ti, ci a veni la Tine ?i a avea încredere în Tine. În acest Post, r?sun? chemarea ta urgent?: ”Converti?i-v?”, ”Întoarce?i-v? la mine din toat? inima” (Ioel 2,12). Ne chemi s? capt?m acest timp de încercare ca pe un timp de alegere. Nu este timpul judec??ii tale, ci al judec??ii noastre: timpul de a alege ceea ce conteaz? ?i ceea ce trece, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce necesar nu este. Este timpul de a reseta ruta vie?ii c?tre Tine, Doamne, ?i c?tre ceilal?i. ?i putem privi la numero?ii înso?itori de c?l?torie exemplari care, în team?, au reac?ionat d?ruindu-?i via?a. Este for?a lucr?toare a Spiritului rev?rsat? ?i pl?smuit? în d?ruiri curajoase ?i generoase. Este via?a Spiritului capabil s? r?scumpere, s? valorizeze ?i s? arate c? vie?ile noastre sunt ?esute ?i sus?inute de persoane obi?nuite, de obicei uitate, care nu apar în titlurile ziarelor ?i revistelor, nici în marile parade ale ultimului show ci, f?r? îndoial?, scriu ast?zi evenimentele decisive ale istoriei noastre: medici, asisten?i ?i asistente medicali, personalul de la supermarket, personalul de cur??enie, îngrijitoare domestice, transportatori, for?e de ordine, voluntari, preo?i, c?lug?ri ?i c?lug?ri?e ?i mul?i, dar mul?i al?ii care au în?eles c? nimeni nu se salveaz? de unul singur. În fa?a suferin?ei, unde se m?soar? adev?ratul progres al popoarelor noastre, descoperim ?i experiment?m rug?ciunea sacerdotal? a lui Isus ”ca to?i s? fie una” (Ioan 17,21). Cât de mult? lume practic? în fiecare zi r?bdarea ?i inspir? speran??, având grij? s? nu semene panic?, ci coresponsabilitate! Câ?i ta?i, câte mame, bunici, înv???tori arat? copiilor no?tri, prin gesturi m?runte ?i zilnice, cum s? înfrunte ?i s? treac? prin criz? readaptând obi?nuin?ele, ridicând privirile ?i stimulând rug?ciunea! Câte persoane se roag?, ofer? ?i mijlocesc pentru binele tuturor! Rug?ciunea ?i slujirea t?cut?, acestea sunt armele noastre înving?toare!

”De ce sunte?i frico?i? Înc? nu ave?i credin???” Începutul credin?ei este a ne ?ti nevoia?i de mântuire. Nu suntem autosuficien?i, singuri ne cufund?m: avem nevoie de Domnul ca vechii navigatori de stele. S?-L invit?m pe Isus în b?rcile vie?ilor noastre. S?-i înmân?m fricile noastre, pentru ca El s? le înving?. Asemenea discipolilor, vom experimenta c?, avându-L pe El la bord, nu se naufragiaz?. Pentru c? aceasta este puterea lui Dumnezeu: s? îndrepte spre bine tot ceea ce ni se întâmpl?, chiar ?i cele urâte. El aduce seninul în furtunile noastre, pentru c? împreun? cu Dumnezeu via?a nu moare niciodat?.

Domnul ne interpeleaz? ?i, în mijlocul furtunii noastre, ne invit? s? rede?tept?m ?i s? activ?m solidaritatea ?i speran?a capabile s? dea tr?inicie, sus?inere ?i semnifica?ie acestor ceasuri în care totul pare s? naufragieze. Domnul se treze?te ca s? trezeasc? ?i s? revigoreze credin?a noastr? pascal?. Avem o ancor?: în crucea sa am fost salva?i. Avem o cârm?: în crucea sa am fost r?scump?ra?i. Avem o speran??: în crucea sa am fost vindeca?i ?i îmbr??i?a?i pentru ca nimic ?i nimeni s? nu ne separe de iubirea sa r?scump?r?toare. În mijlocul izol?rii, în care ne sim?im r?u pentru lipsa afec?iunii ?i a întâlnirilor, experimentând lipsa atâtor lucruri, s? ascult?m înc? o dat? vestea care ne salveaz?: a înviat ?i tr?ie?te al?turi de noi. Domnul ne interpeleaz? de pe crucea sa ca s? reg?sim calea care ne a?teapt?, s? ne uit?m la cei care ne cheam?, s? înt?rim, s? recunoa?tem ?i s? stimul?m harul care locuie?te în noi. S? nu stingem fitilul fumegând (cf. Isaia 42,3), care nu se îmboln?ve?te niciodat?, ?i s? l?s?m s? se reaprind? speran?a.

A îmbr??i?a crucea sa înseamn? a g?si curajul de a îmbr??i?a toate împotrivirile timpului prezent, abandonând pentru moment goana noastr? de omnipoten?? ?i dominare pentru a da spa?iu fanteziei pe care numai Duhul Sfânt este capabil s? o trezeasc?. Înseamn? a g?si curajul de a deschide spa?ii în care to?i pot s? se simt? chema?i ?i de a înlesni noi forme de ospitalitate, fraternitate ?i solidaritate. În crucea sa am fost salva?i ca s? primim speran?a ?i s?-i permitem speran?ei s? înt?reasc? ?i s? su?in? toate m?surile ?i c?ile posibile care ne pot ajuta s? avem grij? unii de al?ii ?i s? avem grij?.  A-L îmbr??i?a pe Domnul pentru a îmbr??i?a spean?a: iat? puterea credin?ei, care elibereaz? de team? ?i d? speran??.

”De ce sunte?i frico?i? Înc? nu ave?i credin???” Dragi fra?i ?i surori, din acest loc, care vorbe?te de credin?a stâncoas? a lui Petru, a? vrea în aceast? sear? s? v? încredin?ez pe to?i Domnului, prin mijlocirea Fecioarei Maria, t?m?duitoarea poporului s?u, steaua m?rii în furtun?. Din mijlocul acestor coloane care îmbr??i?eaz? Roma ?i Lumea s? coboare asupra voastr?, ca o îmbr??i?are consolatoare, binecuvântarea lui Dumnezeu! Doamne, binecuvânteaz? Lumea, d?ruie?te s?n?tate trupurilor ?i consolare inimilor! Ne ceri s? nu fim frico?i, dar credin?a noastr? este slab? ?i ne este team?. Dar Tu, Doamne, nu ne l?sa la voia furtunii! Spune înc? o dat?: ”Voi nu v? teme?i!” (Matei 28,5). Iar noi, împreun? cu Petru, ”l?s?m în grija Ta toat? nelini?tea noastr?, c?ci Tu te îngrije?ti de noi” (cf. 1 Petru 5,7)».