杏MAP导航

(Vatican News - 27 aprilie 2025) E Ziua Domnului. ?Aceasta este ziua pe care a f?cut-o Domnul s? ne bucur?m ?i s? ne veselim în ea” (Ps 117/118,24). Isus a înviat din mor?i ?în prima zi a s?pt?mânii”. Fiind ?prima zi”, ziua învierii lui Cristos aminte?te prima crea?ie. Fiind ?a opta zi”, urmând dup? sabat, semnific? noua crea?ie inaugurat? odat? cu Învierea lui Cristos. Ea a devenit pentru cre?tini prima dintre toate s?rb?torile: Ziua Domnului, ?Dies dominica - Duminica”.

1. Timpul pascal: ?Marea Duminic?”

Cu duminica Învierii Domnului începe marea s?pt?mân? a s?pt?mânilor, adic? perioada liturgic? de ?apte ori câte ?apte zile pân? la s?rb?toarea Cincizecimii sau Rusaliilor. Este o prelungire a zilei pe care a f?cut-o Domnul ca s? ne bucur?m ?i s? ne veselim în ea. A?adar, Pa?tele continu? pân? la Rusalii, ca o s?rb?toare neîntrerupt? sau cum o nume?te Sfântul Atanasie ?marea duminic?”. Ceea ce d? unitate acestui timp sfânt este credin?a ca drum în urcare, poate obositor ?i anevoios, dar plin de bucurie, l?sând la o parte frica ?i îndoiala omului vechi pentru a ne avânta pe câmpul întins al misiunii ?i m?rturiei îndr?zne?e din via?a de toate zilele. Sus pe în?l?imi unde ne-a condus drumul Pa?telui înv???m s? respir?m aer curat; c?ut?m s?-l recunoa?tem pe Domnul înviat din mor?i urmându-l pe c?ile noii vie?i care ajunge la noi prin Tainele izvorâte din coasta str?puns? a Celui R?stignit. Totodat? ne g?sim locul bine definit în Biserica lui Dumnezeu, comunitatea de credin??, speran?? ?i dragoste.

2. ?Duminica Divinei Milostiviri”

Duminica a doua a Pa?telui s-a înc?rcat pe parcursul istoriei cu semnifica?ii teologice ?i liturgice importante, dintre care ultima este cea anun?at? la 30 aprilie 2000, când a fost canonizat? c?lug?ri?a polonez? Sfânta Faustina Kowalska, apostola Milostivirii Divine. ?Este important s? primim în întregime mesajul ce ne vine din cuvântul lui Dumnezeu în aceast? a doua duminic? de Pa?te, care de acum înainte în toat? Biserica va lua numele de ?Duminica Divinei Milostiviri” - spunea atunci papa Ioan Paul al II-lea. Ulterior, pe 8 mai 2000, Congrega?ia pentru Cultul Divin ?i Disciplina Sacramentelor a stabilit denumirea oficial? a acestei duminici - Dominica II Paschae seu de Divina Misericordia - ?Duminica a II-a a Pa?telui sau a Divinei Milostiviri”.

3. ?Duminica Alb?” ?i ?Duminica Tomii”

În tradi?ia Bisericii Catolice de rit roman sau latin, a fost numit? ?i duminica ?Quasimodogeniti” de la antifonul de intrare la luat din prima Scrisoare a Sfântului Petru: ?Quasi modo geniti infantes rationabile, sine dolo lac concupiscite - Ca ni?te copii de curând n?scu?i, s? dori?i laptele spiritual, curat, ca s? cre?te?i prin el spre mântuire, aleluia" (1Pt 2,2). Era numit? ?i ?Duminca Alb? – Domenica in Albis”, de la faptul c? persoanele adulte care primiser? botezul în Noaptea de Pa?ti, în aceast? duminic? depuneau hainele albe îmbr?cate atunci ?i purtate timp de o s?pt?mân? ca semn al îmbr?c?rii cu Cristos, întru moartea ?i învierea sa. ?i ast?zi, în aceast? duminic?, în bazilica roman? paleocre?tin? Sfântul Pancra?iu (sec.V-VI), de pe Colina Gianicolo, se celebreaz? popasul liturgic numit ?statio”(sta?iune, oprire) când neofi?ii depun haina alb? primit? în Veghii de Pa?te. În calendarele catolic ?i ortodox, se nume?te ?i ?Duminica Tomii”, întrucât la Liturghie se propune episodul evanghelic în care Isus, opt zile dup? învierea din mor?i, se arat? din nou apostolilor fiind de fa?? ?i Toma (cf. In 20,19-31)  În aceste considera?ii omiletice aprofund?m pe scurt prima lectur? liturgic? ?i pe larg Evanghelia zilei, punând în eviden?? rolul comunit??ii duminicale..

4. Rolul comunit??ii

Cuvântul lui Dumnezeu ne ajut? ast?zi s? recunoa?tem realitatea adun?rii credincio?ilor reuni?i în Biseric?, acea comunitate de credin??, speran?? ?i dragoste, ca semn s?pt?mânal al Pa?telui ?i loc privilegiat în care tr?im speran?a izvorât? din învierea lui Isus. Darul Duhului Sfânt, prezent ?i lucr?tor în comunit??ile noastre, nu numai c? suscit? credin?a în înviere, dar înf?ptuie?te semne ?i minuni în popor. Iar a vindeca este ca ?i cum am zice ?a duce mântuirea”, a sc?pa de fric?, a elibera din sclavia p?catului ?i a diavolului. Aceasta fac apostolii în care continu? îns??i lucrarea lui Cristos în folosul oamenilor. Lumea ajunge chiar s? poarte bolnavii în pia?? pentru ca la trecerea lui Petru s? fie atin?i de umbra sa (cf. Fap 5,12-16: prima lectur?). De?i subliniaz? simpatia oamenilor, c?ci ?poporul îi l?uda” pe discipolii lui Isus (cf. Fap 5,13), Luca înregistreaz? ?i ostilitatea mai marilor poporului ?i a c?rturarilor: ?Dintre ceilal?i, nimeni nu cuteza s? li se al?ture”. Deci nici minunile nici simpatia poporului nu elimin? riscul persecu?iei care înso?e?te via?a comunit??ii. Iar potrivit evanghelistului, acest fapt este ceva constant care mai mult decât orice alt lucru face via?a comunit??ii asemenea cu drumul crucii parcurs de Isus. Între cei nou converti?i se aflau ?i multe femei. ?i cum a f?cut în Evanghelia sa, Luca arat? ?i în cartea Faptelor importan?a deosebit? a femeilor pentru cauza lui Cristos.

5. Comunitatea cre?tea în num?r

Mai mult ca oricând ast?zi datul numeric pare important. Dar poate deveni o problem?. Uneori elementul care garanteaz? succesul unei ini?iative este cantitatea, num?rul celor care iau parte la ea. Obsesiv, oamenii se întreab? imediat: câ?i au fost, câ?i erau prezen?i? Este vorba despre un sindrom, cel al audien?ei care condi?ioneaz? pân? ?i planurile pastorale. O nou? evanghelizare ar putea începe tocmai eliberându-ne de aceast? obsesie pentru numere ?i date statistice. Bisericile devin tot mai con?tiente de faptul c? s-a petrecut ceva: exist? situa?ii în care cre?tinii practican?i, nu doar cei din registrul parohial, constituie minoritatea. În acest caz, se na?te tenta?ia de a adopta forme de prezen?? mai agresive care ar duce la o comunicare neadecvat? ?i gre?it? cu oamenii, sau de a prefera organizarea unor mari evenimente în stare s? atrag? mul?imile, dar în care exist? riscul unei sl?biri a întâlnirii personale cu Cristos. Oricum, prezen?a cre?tinilor în lume are gustul pâinii ?i aspectul mâinilor obi?nuite precum cele care muncesc zi de zi. De aceea, este în?elept ?i de preferat ca nimic s? nu se fac? pentru succesul imediat ?i aparent sau pentru a strânge mul?imi, ci mai degrab? s? se fac? totul în fidelitate fa?? de cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, faptul de a fi mul?i sau pu?ini devine cumva relativ; î?i are importan?a sa, dar înceteaz? de a mai fi acel motiv de angoas?, care de cele mai multe ori este pur omenesc ?i ascunde dorin?a de slav? de?art?.

6. Comunitatea nu este totul

?i apostolul Toma tr?ia într-o comunitate ?i cu toate acestea se sim?ea dezorientat. Tr?ise în aceast? comunitate aproximativ trei ani ?i chiar în mod entuziast ?i exuberant. Era comunitatea care fusese întemeiat? ?i condus? chiar de Isus ?i tr?ise experien?a luminoas? a învierii ei. Era, deci, o comunitate ideal?. Înseamn? c? pentru a evita abaterile de la calea dreapt?, nu e de-ajuns s? tr?ie?ti într-o comunitate religioas?, fie chiar c?lug?reasc?; de fapt, se poate tr?i la diferite niveluri ce depind, unele, de modul cum oferi altora din propria credin??, ?i altele de felul cum fiecare membru ?tie s? beneficieze de via?a de credin?? a întregii comunit??i cre?tine. Episodul despre apostolul Toma relatat de evanghelistul Ioan serve?te de înv???tur? (cf. In. 20,19-31: Evanghelia zilei).

7. Toma umbla încoace ?i încolo în afara comunit??ii

Toma nu era prezent, când Isus înviat s-a ar?tat apostolilor prima dat? chiar în seara zilei învierii. De ce era absent, de ce lipsea ?i unde era? Întrebarea nu este arbitrar?, cel pu?in pus? cu referire la acei cre?tini care, asemenea lui Toma, sunt ?i stau în Biseric? dar ca ?i cum ar fi în alt? parte. Î?i zic sie?i ?i o spun ?i altora c? nu cred în toate adev?rurile propuse de Biserica din care fac parte. Dar sunt ?i oameni care tr?iesc în total? suspiciune fa?? de orice form? de comunitate. Mâna?i de o cerin?? spiritual? intens? ?i profund?, au trecut de la o comunitate la alta, ?i poate de la o religie la alta, f?r? s? g?seasc? ceea ce caut?. Dac? în cele din urm? s-au oprit într-o comunitate, este pentru c? se simt obosi?i de atâta c?utare. Este ceea ce s-a petrecut cu Toma care a ajuns s? nu mai împ?rt??easc? spiritul comunit??ii din care f?cea parte. Pe de alt? parte, r?ul din lume depinde de starea de insatisfac?ie a oamenilor care cred c? e suficient s? stai într-o comunitate religioas?, s? fii în adun?rile ei, s? cite?ti Scripturile, s? împ?rt??e?ti altora propriile rezonan?e interioare, ca s? rezolvi toate problemele ?i astfel scapi de greut??i. O comunitate religioas?, precum parohia, este locul ideal pentru o persoan? care umbl? în c?utarea adev?rului ?i al p?cii, dar comunitatea singur?, de la sine, cu tradi?iile ei bune ?i structuri func?ionale, nu duce implicit la adev?r ?i pace.

8. Dou? experien?e de credin?? în Cristos cel Înviat

S? ne oprim la experien?a celorlal?i discipoli ?i la cea a lui Toma. Dup? zilele cumplite ale p?timirii lui Isus, între ucenici domnea o atmosfer? de zbucium sufletesc, grea ?i ap?s?toare, caracterizat? de fric? ?i dezam?gire. De frica autorit??ilor iudaice, încuiaser? u?ile casei în care se aflau. Tocmai ei, oameni liberi, care aveau de purtat pe str?zile lumii un mesaj extraordinar, r?zb?t?tor ?i eficace. Experien?a ucenicilor din seara primei zile a s?pt?mânii când, credincios cuvântului dat, Isus, cu mâinile ?i coasta str?punse, vine la ai s?i ?i la face trei daruri de Pa?ti: darul bucuriei, al p?cii ?i mai presus de toate darul Duhului Sfânt pentru marea lor misiune. Le spune: ?Pacea s? fie cu voi!”. ?Dup? cum m-a trimis pe mine Tat?l, la fel v? trimit ?i eu pe voi!” ?i zicând acestea, a suflat asupra lor ?i le-a zis: ?Primi?i pe Duhul Sfânt; c?rora le ve?i ierta p?catele vor fi iertate, ?i c?rora le ve?i ?ine, vor fi ?inute”. Atunci, în ucenicii u?ura?i de fric?, revine bucuria aduc?toare de pace pe care lumea nu o poate da. Cristos cel Înviat le umple inima. Ia na?tere atunci o mic? comunitate a Spiritului ?i ei care pân? atunci st?teau cu u?ile încuiate de frica iudeilor, vor ie?i pe str?zile lumii spre a da tuturor vestea cea bun? ?i mântuitoare: Cristos a înviat!

9. Puterea m?rturiei

To?i suntem invita?i la s?rb?toarea fiilor împ?ca?i cu Tat?l. Apostolul Ioan înregistreaz? dou? mari semne ca fundament al credin?ei ucenicilor: pe de o parte, ?ar?tarea lui Cristos înviat”: ?L-am v?zut pe Domnul”. ?tirea cea mai senza?ional? din istoria lumii este bazat? pe viziunea tr?it? de cei chema?i s? fie p?rta?i la slujirea, la patima ?i moartea Domnului. Pe de alt? parte, credin?a se întemeiaz? pe m?rturie. Iar aceasta revine tuturor celor care aveau s? cread? prin cuvântul apostolilor transmis genera?iilor viitoare. Mai mult, m?rturia este calea cea mai comun? pentru transmiterea credin?ei. Dar pe drumul credin?ei nu sim?im doar frica de a o m?rturisi, ci ?i îndoiala. Sunt momentele critice care adesea devin pietre de poticneal?, de chin, adev?rate provoc?ri, precum în cazul lui Toma: ?Dac? nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dac? nu voi pune degetul în locul cuielor ?i nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede!”

10. Toma, unul dintre noi

Toma al c?rui nume înseamn? ?geam?nul”, este discipolul îndoielii, al dubiului, dar ?i al credin?ei celei mai îndr?zne?e ?i concise, exprimat? în exclama?ia ?Domnul meu ?i Dumnezeul meu”. De fapt nu exist? în evanghelii o profesiune de credin?? mai înalt? decât aceasta. Acel Isus cu mâinile str?punse de cuie este Domn ?i Dumnezeu! Apostolul Toma a în?eles aceasta, dar i se aminte?te un lucru: la aceast? credin?? trebuie s? se ajung? pe o alt? cale. Isus nu refuz? s? se arate sim?urilor omului, dar proclam? fericirea acelora care cred f?r? s? vad?. Aceasta este calea normal? pentru to?i oamenii. A crede în Isus prin multele semne l?sate comunit??ii credincio?ilor, care sunt cuvântul ?i m?rturia vie?ii. ?i înc? ceva. Poate nici o experien?? nu este mai universal? decât frica ?i îndoiala. Exist? umbre ce p?trund pân? în cutele inimii omene?ti, trecând dincolo de siguran?a pe care oamenii încearc? s? o etaleze în rela?iile cu al?ii. Frica, ezitarea ?i îndoiala nu lipsesc în via?a de credin?? a cre?tinilor, cum n-au lipsit nici în cea a ucenicilor care l-au v?zut pe Domnul. De altfel, nimic mai mult decât teama ?i îndoiala nu exprim? efortul credin?ei ?i procesul ei de cre?tere, de purificare, de maturizare, impactul ei cu momentele de criz?, lovirea de lumea ostil?, r?uvoitoare. E de neconceput o credin?? matur? f?r? traversarea acestor nori grei de cea??. De fapt, în acest sens, Toma este geam?nul fiec?rui om, al fiec?rui cre?tin care cunoa?te aceast? duplicitate în pofida bun?voin?ei. ?i Toma a fost înainte plin de fervoare în a crede, apoi se îndoie?te ?i în fine crede din nou în Isus. Înl?untrul fiec?rui cre?tin se afl? ceva din Toma. Totul e bine ?i pentru noi, dac? se termin? cu m?rturisirea plin? de credin?? f?cut? de Toma lui Isus: ?Domnul meu ?i Dumnezeul meu!”

11. Cântarea milostivirii lui Dumnezeu

S?-i cânt?m Domnului: ?L?uda?i-l pe Domnul, pentru c? este bun: ve?nic? este îndurarea lui! S? spun? acum Israel c? este bun: ve?nic? este îndurarea lui! S? spun? acum casa lui Aaron c? este bun: ve?nic? este îndurarea lui! S? spun? acum cei care se tem de Domnul: ve?nic? este îndurarea lui! Piatra pe care au dispre?uit-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a f?cut acest lucru ?i este minunat în ochii no?tri. Aceasta este ziua pe care a f?cut-o Domnul, s? ne bucur?m ?i s? ne veselim în ea!” (Ps 117/118,2-4.22-24).

12. Rug?ciunea Bisericii

?Dumnezeule pururi îndur?tor, în celebrarea anual? a s?rb?torii Pa?telui, tu înfl?c?rezi credin?a poporului consacrat ?ie; te rug?m, spore?te harul pe care ni l-ai d?ruit, pentru ca to?i s? în?elegem cum se cuvine în ce baie am fost sp?la?i, în ce Duh am fost ren?scu?i, cu ce sânge am fost r?scump?ra?i.

Tuturor, salutul pascal: Cristos a înviat! Adev?rat a înviat! Christus surrexit! Vere resurrexit! Χριστ?? ?ν?στη! ?ληθ?? ?ν?στη!
(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 25 aprilie 2025)