杏MAP导航

(Vatican News – 6 octombrie 2024) E Ziua Domnului, s?rb?toarea s?pt?mânal? a Pa?telui. Celebrând biruin?a lui Isus Cristos asupra p?catului ?i a mor?ii, suntem chema?i s? murim pentru p?cat ca s? înviem la via?a cea nou?. Liturghia duminical? începe cu o m?rturisire general? de credin??: ?Toate se afl? în st?pânirea ta, Doamne, ?i nimeni nu se poate împotrivi voin?ei tale. C?ci tu ai f?cut cerul ?i p?mântul ?i toate câte sunt cuprinse în ele; tu e?ti St?pânul universului” (cf. Est 4,17bc: Ant. la intrare). Ester(a), protagonista c?r?ii biblice cu acela?i nume, exprim? în rug?ciune convingerea profund? c? nimeni ?i nimic nu se poate împotrivi voin?ei lui Dumnezeu, Creatorul cerului ?i al p?mântului. Nimic în natur? nu se mi?c? f?r? voia Domnului: nici firul de iarb?, nici frunza p?durii, nici norul pe cer, nici pas?rea în z?duh, nici viermele de sub p?mânt, Singur omul poate alege între bine ?i r?u, ?i astfel se poate împotrivi voin?ei Creatorului.

1. Adev?ruri de crezut spre luare aminte

Noi cre?tinii avem nevoie s? recitim cu aten?ie cuvintele ?i gesturile lui Isus propuse s?pt?mânal la adun?rile duminicale. Sfântul pap? Ioan al XXIII-lea obi?nuia s? repete cu blânde?e ?i simplitate: ?Biserica ofer? oamenilor credin?a cre?tin? a?a cum fântâna satului ofer? trec?torilor apa sa proasp?t?”. O pune la dispozi?ia tuturor, f?r? s? se ofenseze când mul?i trec ?i cred c? se descurc? f?r? ea. Biserica î?i face auzit glasul, discret dar insistent, ?i continu? neobosit s?  ofere darurile Domnului în toate zilele vie?ii, f?r? s? for?eze pe nimeni. Acesta este adev?ratul stil misionar cre?tin inspirat ?i din fragmentele minore ale acestei Liturghii: ?Dumnezeu, creatorul ?i st?pânul tuturor lucrurilor, voind s? conduc? pe cât mai mul?i fii la mântuire, a g?sit de cuviin?? ca prin suferin?? s?-l fac? des?vâr?it pe Isus, autorul mântuirii oamenilor. C?ci Isus care sfin?e?te ?i oamenii care sunt sfin?i?i au to?i o singur? origine; de aceea nu se ru?ineaz? s?-i numeasc? pe ei fra?ii s?i” (cf. Evr 2,9-11: lectura a doua). ?Dac? ne iubim unii pe al?ii, Dumnezeu r?mâne în noi ?i dragostea lui în noi este des?vâr?it?” (1In 4,12: Aclama?ie la Evanghelie). Într-adev?r, ?bun este Domnul cu cei care n?d?jduiesc în el, cu sufletul care îl caut?” (Lam 3,25: Ant. la Împ?rt??anie).

2. În prim plan ?leg?mântul de c?s?torie”

Liturghia acestei duminici aduce în prim plan leg?mântul de c?s?torie a?a cum a fost voit de Dumnezeu înc? de la început. Amintim pentru început câteva aspecte propuse de înv???tura Bisericii. Prin c?s?torie un b?rbat ?i o femeie formeaz? acea comunitate de via?? ?i de iubire rânduit? prin îns??i natura ei spre binele so?ilor ?i pentru na?terea ?i educarea copiilor. Din c?s?toria dintre un b?rbat ?i o femeie ia na?tere familia, celula fundamental? a societ??ii. Îns?, uniunea indisolubil? dintre b?rbat ?i femeie a fost mereu amenin?at? ?i afectat? de comportamente ?i legi care au permis divor?ul. Isus nu intr? în disput? cu fariseii cu privire la aceast? problem?, ci reitereaz? planul ini?ial al lui Dumnezeu: omul s? nu despart? ceea ce Dumnezeu a unit! So?ii cre?tini sunt chema?i s? se lase în mâinile Domnului precum copiii în grija p?rin?ilor, sus?inu?i de credin?a c? ?a unora ca ace?tia este împ?r??ia lui Dumnezeu”.

3.  Isus Înv???torul ?i originea divin? a c?s?toriei

În continuarea lecturii capitolelor 9 ?i 10 ale Evangheliei dup? sfântul Marcu, înv???torul Isus ofer? discipolilor câteva înv???minte importante. Arat? c? uniunea dintre b?rbat ?i femeie este departe de a fi un leg?mânt formal disciplinat de un contract. Din cuvintele lui Isus reiese planul pe care Dumnezeu îl are cu b?rbatul ?i femeia înc? din momentul crea?iei lor: i-a creat b?rbat ?i femeie pentru a se iubi ?i a se uni într-un singur trup. Leg?tura care îi une?te este superioar? oric?rei alte leg?turi între persoane, între rude, între prieteni, între parteneri de afaceri. Comuniunea lor este deplin?, pentru c? nu este vorba doar de a sta împreun?, ci de a deveni o singur? realitate, exercitând în c?s?torie o capacitate creativ?. Prilejul acestei înv???turi este dat de o discu?ie provocat? de farisei. Ace?tia erau ?oca?i de faptul c? Isus se crede mai mare decât Moise, ?i în unele cazuri îndr?zne?te s? dep??easc? legea. Ei îl întreab? pe Isus dac? este permis unui so? s? o îndep?rteze, adic? s? se despart? de propria so?ie, din moment ce Moise a permis asta. În r?spunsul s?u, Isus pune în eviden?? originea divin? a c?s?toriei ?i reafirm? c? leg?mântul dintre b?rbat ?i femeie nu se poate desface. Divor?ul presupune o sl?biciune ce afecteaz? planul de iubire gândit de Dumnezeu pentru om în decursul istoriei.  Isus nu a venit s? desfiin?eze legea, ci ca s? arate în?elesul ei esen?ial.

4. La baza legii lui Dumnezeu este iubirea

Oricât ar p?rea de ciudat, cine iube?te cu adev?rat o persoan?, întrece f?r? s? ?tie îns??i iubirea, adic? actul de iubire ?i sentimentele celor care se iubesc, pentru a atinge semnifica?ia profund? a iubirii care î?i are r?d?cina în Dumnezeu. Din acest motiv, chiar în religiile cele mai vechi, convie?uirea conjugal? începe cu un rit sacru, iar pentru cre?tini c?s?toria este, cum obi?nuia s? afirme papa Ioan Paul al II-lea, ?sacramentul primordial al umanit??ii”. În aceast? perspectiv? se situeaz? r?spunsul dat de Isus apostolilor care, de?i tr?ind într-o perspectiv? sacr? a iubirii atestat? de veacuri în Biblie, erau convin?i c? acordul de convie?uire a so?ilor s-ar putea anula ca orice alt contract încheiat între oameni, ?i în plus chiar la cererea doar a b?rbatului, dup? vechile uzan?e ale lui Israel. De?i f?ceau referin?? la o norm? religioas? codificat? de Moise (cf. Dt 24,1-4), Isus le spune c? în acest argument trebuie urcat mai sus, trebuie mers chiar la început (Bereshìt), la surs? care potrivit Bibliei st? la începutul crea?iei ?i de aceea are o importan?? religioas? mai mare decât legea lui Moise. Prima lectur? luat? din cartea Genezei ?i pericopa din Evanghelia dup? Marcu se completeaz? reciproc. Le coment?m în aceste considera?ii. Înv???tura biblic? despre c?s?torie trebuie în?eleas? în profunzime, f?r? denatur?ri ?i r?st?lm?ciri condi?ionate de situa?iile istorice în care ne g?sim.

5. B?rbatul ?i femeia în planul lui Dumnezeu

Prima lectur? propune povestirea cre?rii femeii din coasta b?rbatului. Într-o reflec?ie sapien?ial? este prezentat planul de la început voit de Dumnezeu Creator cu privire la om. Acest plan este întip?rit în îns??i structura psihic? ?i fizic? a omului precum ?i în leg?tura interpersonal? dintre b?rbat ?i femeie (Gen 2,18-24: prima lectur?). Dincolo de limbajul imaginativ, povestirea din primele pagini ale Bibliei vrea s? arate c? b?rbatul ?i femeia au aceea?i origine, aceea?i natur? ?i aceea?i demnitate ?i c? în acest cuplu primordial unul este incomplet f?r? cel?lalt. A?a se explic? atrac?ia ?i uniunea profund? ce se stabile?te între cei doi: ?De aceea, îi va l?sa b?rbatul pe tat?l s?u ?i pe mama sa ?i se va uni cu femeia sa ?i vor fi un singur trup” (Gen 2,24). Deci b?rbatul ?i femeia au o origine comun?, sunt fiin?e complementare ?i egale în demnitate. Aceast? prim? afirma?ie revolu?ioneaz? mentalitatea timpului potrivit c?reia femeia ar fi inferioar? b?rbatului. Israelul însu?i, cum reiese din legisla?ia sa, nu a fost capabil s?-i perceap? importan?a ?i noutatea. Dar nici cre?tinii – trebuie s? recunoa?tem - nu au fost întotdeauna în stare s? în?eleag? egalitatea în demnitate a b?rbatului ?i a femeii. Dependent? de prima ?i nu mai pu?in bogat? în consecin?e este a doua afirma?ie ?i anume c? b?rbatul ?i femeia se întâlnesc pentru a ie?i din solitudine: ?Nu este bine ca omul s? fie singur” (Gen 2,18). Omul nu se realizeaz?, nu se împline?te singur. Nu-i este îndeajuns existen?a, nici munca ?i nici st?pânirea asupra animalelor. Omul se reg?se?te pe sine intrând în dialog cu cineva asem?n?tor lui dar nu identic cu el. Dumnezeu i-a d?ruit omului ?un ajutor pe potriva lui”, care ?s?-i stea în fa??”. Întâlnirea dintre om ?i femeie dep??e?te cu mult sfera pur sexual?. Este o comuniune deplin? a întregii fiin?e, c?ci amândoi ?vor fi un singur trup” (Gen 2, 24). Dumnezeu însu?i o conduce pe femeie la om (cf. Gen 2,22), iar omul reac?ioneaz? surprins ?i bucuros descoperind în femeie tocmai aspectele care-i corespund, de dialog ?i de ajutor imposibil de g?sit în alt? parte de?i dorite. Atunci omul intoneaz? primul cântec de iubire din istoria sa: ?Aceasta, în sfâr?it, este os din oasele mele ?i carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru c? din b?rbat a fost luat?” (Gen 2, 23). Crearea femeii al?turi de om într? în marile lucr?ri minunate ale lui Dumnezeu.

6. Unitatea rela?iei de c?s?torie între b?rbat ?i femeie

În Evanghelia acestei duminici Isus rea?az? c?s?toria în planul ini?ial al lui Dumnezeu. La început Dumnezeu a creat omul, b?rbat ?i femeie i-a creat pentru ca împreun? s? fie o singur? via?? în iubire (cf. Mc 10,2-16: Evanghelia zilei). Isus vorbe?te despre c?s?torie pe când se afla în drum spre Ierusalim, unde va încheia via?a p?mânteasc? ?i va pecetlui noul leg?mânt cu sângele s?u. L?sând pentru totdeauna Galileea ?i înso?it de discipoli, Isus a venit în ?inuturile Iudeii, dincolo de Iordan, iar mul?imile s-au adunat din nou în jurul lui. ?i iar??i, dup? cum îi era obiceiul, le înv??a. Atunci au venit ni?te farisei ?i, ca s?-l pun? la încercare, l-au întrebat dac? îi este permis unui b?rbat s?-?i lase femeia". El le-a r?spuns: "Ce v-a poruncit Moise?" I-au spus: "Moise a permis s? scrie un act de desp?r?ire ?i s-o lase". Se poate spune c? aceast? pagin? de Evanghelie începe ?r?u”. Fariseii îi pun lui Isus o întrebare. Pân? aici totul este bine, dar r?ul deja se petrecuse. Întrebarea aceea era o capcan?, c?ci fariseii veniser? ?ca s?-l pun? la încercare”. Pe ei nu-i interesa r?spunsul, cât mai degrab? s?-l prind? pe Isus în vorb? ?i s? foloseasc? cuvintele lui pentru a-l acuza. Întreab? despre o dispozi?ie a legii pe care ei deja o cunosc. De aceea Isus r?spunde cu o alt? întrebare ?i astfel d? pe fa?? inten?iile lor ascunse. Ei întreab? dac? e permis? desp?r?irea iar Isus îi invit? la unitatea rela?iei de c?s?torie între b?rbat ?i femeie, dar ?i a fiin?ei umane în sine. Prin întrebarea sa Isus încearc? s?-i readuc? la unitatea persoanei. Le cere s? fie adev?ra?i ?i transparen?i. Pentru ce m? întreba?i pe mine? Nu ave?i legea lui Moise pe care o ?ti?i? Voi în?iv? a?i spus: ?Moise a permis b?rbatului s? se despart? de femeie, cu condi?ia s?-i întocmeasc? un act de desp?r?ire”. Isus le reaminte?te c? la început nu a fost a?a.

7. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul s? nu despart?

De fapt, ca replic? Isus precizeaz?: ?Din cauza împietririi inimii voastre v-a dat el aceast? prescrip?ie. Îns? la începutul lumii, când Dumnezeu i-a creat pe oameni, i-a creat b?rbat ?i femeie.  De aceea omul va p?r?si pe tat?l s?u ?i pe mama sa ?i se va uni cu femeia sa; ?i amândoi vor fi un singur trup. Astfel ei nu mai sunt doi, ci unul singur, deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul s? nu despart?” (Mc 10,5-9). Fariseii vor s? separe iar Isus vrea s? uneasc? ?i pentru asta se întoarce la momentul solemn al crea?iei, mult înainte de Moise. Gândul ?i voin?a lui Dumnezeu cu privire la b?rbat ?i femeie este un plan de comuniune, nu de separare. Prescrip?ia lui Moise este o concesie, o consecin?? a împietririi inimii (?sklerocardìa” în greac?). Ca mu?chi de carne inima are nevoie de mi?care continu? ?i antrenament, altminteri se atrofiaz? ?i moare. Lipsa disponibilit??ii de a iubi ?i a se l?sa iubit genereaz? moarte în?untrul ?i înafara sa. Din contra, dac? inima mea devine ?dar”, atunci ea va fi terenul fecund al iubirii, mereu, în orice situa?ie, inclusiv în rela?ia dintre b?rbat ?i femeie. Omul s? nu despart?, s? nu compromit?, s? nu rup? în buc??i opera lui Dumnezeu, s? nu se sf?râme pe sine însu?i, dar s? ?inteasc? la unitatea persoanei în sentimente, în gânduri, în fapte. Când au ajuns acas?, ucenicii l-au întrebat din nou despre aceasta. El le-a r?spuns: ?Cine se desparte de femeia sa, pentru a se c?s?tori cu alta, se face vinovat de adulter. Tot a?a ?i femeia, dac? se desparte de b?rbatul ei ?i se c?s?tore?te cu altul, se face vinovat? de adulter”. Sciziunea l?untric? a persoanei comport? o sciziune a cuplului b?rbat-femeie în leg?mântul de c?s?torie.

8. Unitatea persoanei: icoan? a Împ?r??iei

În mod aparent, Evanghelia de azi con?ine dou? argumente diferite. În prima parte avem afirma?ia: ?omul s? nu despart? ceea ce Dumnezeu a unit”, iar în a doua parte a pericopei avem afirma?ia lui Isus: ?cine nu prime?te împ?r??ia lui Dumnezeu asemenea unui copil nu va intra în ea”. În realitate avem aici cele dou? fe?e ale aceleia?i medalii. Dumnezeu este unitate, ?i întrucât ne-a creat dup? chipul ?i asem?narea sa, ?i noi la origine suntem unici. Apoi, pe parcursul vie?ii se poate întâmpla s? rupem ?i s? ne fragment?m inten?iile, putem crea sciziuni în fiin?a noastr? unic?, putem împr??tia energiile. Isus d? solu?ia pentru a r?mâne adev?ra?i noi în?ine ?i nescinda?i l?untric: ?cine nu prime?te împ?r??ia lui Dumnezeu asemenea unui copil nu va intra în ea”. Evanghelistul Matei formuleaz? pu?in diferit aceea?i afirma?ie: ?Adev?r v? spun, dac? nu v? ve?i întoarce ?i nu ve?i deveni asemenea copiilor, nu ve?i intra în împ?r??ia cerurilor” (Mt 18,3). Isus cere s? ne întoarcem ?i s? fim asemenea copiilor, f?r? filtre ?i adev?ra?i. Aceast? nou? crea?ie depinde de fiecare dintre noi. Fiecare se poate l?sa în mâinile olarului pentru a fi pl?smuit din nou, purificat, modelat dup? planul original pe care Tat?l dintotdeauna îl viseaz? ?i vrea s?-l realizeze în noi. Duhul Domnului face din fiecare o creatur? unic? ?i irepetabil?, o icoan? a Împ?r??iei lui Dumnezeu.

9. Copiii: ?a unora ca ace?tia este împ?r??ia lui Dumnezeu”

Ne oprim pe scurt ?i la a doua parte a Evangheliei de azi. Mul?imile aduceau copii la Isus, ca s?-?i pun? mâinile peste ei, dar ucenicii îi dojeneau aspru. V?zând aceasta, Isus s-a sup?rat ?i le-a spus: ?L?sa?i copiii s? vin? la mine; nu-i opri?i, c?ci a unora ca ace?tia este împ?r??ia lui Dumnezeu. V? spun adev?rul: cine nu prime?te împ?r??ia lui Dumnezeu asemenea unui copil nu va intra în ea” (Mc 10,13-15). Tabloul cu Isus înconjurat de copii este umbrit de zelul excesiv al discipolilor. Copiii deranjeaz?, fac g?l?gie, plâng, fac dezordine, fac capricii, cu alte cuvinte: sunt copii. Discipolii nu vor ca Înv???torul lor s? fie deranjat, de aceea îi dojenesc cu asprime pe copii. V?zând ce se întâmpl?, Isus se arat? indignat pe discipoli ?i simte o profund? durere. Totul ne face s? intuim iubirea lui Isus pentru cei mici, pentru cei care asemenea copiilor nu îmbrac? m??ti ?i nu se prefac. Copiii r?mân ceea ce sunt, chiar cu riscul de a fi dojeni?i. Împ?r??ia lui Dumnezeu apar?ine unora ca ei. Este a unora care se las? iubi?i de Dumnezeu ?i pentru aceast? iubire pun toat? via?a lor la dispozi?ia Împ?r??iei. Un copil îl prime?te pe altul pentru ceea ce el este ?i nu a?teapt? nimic. ?i el se ofer? a?a cum e. Aceast? primire curat? ?i cristalin? va deschide por?ile Împ?r??iei aici pe p?mânt ?i apoi în cer. La sfâr?it, evanghelistul Marcu spune c? durerea lui Isus este alinat? de bucuria copiilor. ??i Isus îi lua pe copii în bra?e ?i-i binecuvânta, punându-?i mâinile peste ei” (Mc 10,16). Sunt toate gesturi de protec?ie, de grij? atent?, de ocrotire. Dac? ne întoarcem ?i devenim asemenea copiilor, atunci suntem capabili de a fi îmbr??i?a?i de Isus. Iubirea lui Dumnezeu, sfânt? ?i curat?, va curge liber în noi ca apa de izvor, c?ci ?iubirea lui Dumnezeu a fost rev?rsat? în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5). În acest sens, so?ii cre?tini se las? în mâinile Domnului precum copiii în grija p?rin?ilor. Conteaz? pe cuvântul lui Isus care îi asigur?: ?a unora ca ace?tia este împ?r??ia lui Dumnezeu”.

10. Cântarea psalmistului: tabloul familiei

?S? ne binecuvânteze Domnul în toate zilele vie?ii noastre!” Nu vreau s? trec cu vederea psalmul biblic cântat între prima ?i a doua lectur? liturgic?. Este o cântare plin? de pace, lumin? ?i bucurie. Psalmistul prezint? tabloul familiei potrivit viziunii biblice. B?rbatul se bucur? de femeia sa înconjurat? de copii. Binecuvântarea divin? consist? mai ales în fecunditatea familiei. Psalmul 127/128 a intrat în liturghia de nunt? ebraic? ?i cre?tin?. Binecuvântarea familiei provine din casa Domnului ?i acoper? arcul întregii existen?e trecând peste genera?ii. În Biblie binecuvântarea este o experien?? fizic? ?i spiritual?, biologic? ?i interioar?. Salutul ?shalom-pace”, legat implicit de numele cet??ii Ierusalim, încheie aceast? cântare optimist? ?i luminoas? a vie?ii de familie. Ea î?i înfige r?d?cinile în realit??ile umane ale iubirii, ale vie?ii, ale muncii ?i ale lumii, ca semne ale iubirii divine. ?Ferici?i cei care se tem de Domnul ?i umbl? pe c?ile sale. Atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, e?ti fericit ?i toate î?i merg bine. So?ia ta este ca o vi?? roditoare în?untrul casei tale, copiii t?i ca vl?starele m?slinului împrejurul mesei tale. Iat?, a?a este binecuvântat omul care se teme de Domnul! S? te binecuvânteze Domnul din Sion, ca s? vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vie?ii tale. ?i vei vedea pe fiii fiilor t?i. Pace Israelului!” (Ps 127/128,1-6: psalmul responsorial).

11. Rug?ciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic ?i ve?nic, în iubirea ta nesfâr?it?, tu le d?ruie?ti celor ce te implor? mai mult decât merit? ?i doresc; te rug?m, revars? mila ta asupra noastr?: elibereaz?-ne con?tiin?a de tot ce o nelini?te?te ?i d?ruie?te-ne ceea ce nu îndr?znim s?-?i cerem în rug?ciune.

S? ave?i o ?Duminic? binecuvântat?” cu armonie ?i pace.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 4 octombrie 2024)